Negustorii de formă
Dacă tot e „luna cadourilor“, cum se spunea odată, e, poate, momentul să observăm ce se întîmplă cu două cunoscute magazine din Bucureşti, care, în ultima vreme, au încercat să se „modernizeze“. Unul este Cocorul. După Revoluţie, devenise un soi de bazar supraetajat, cu mărfuri claie peste grămadă, în mirosuri ascuţite de naftalină. Găseai acolo lucruri de calitate medie, la preţuri bune, dar aspectul nu mai cadra cu pretenţiile unei capitale intrate deja în Uniunea Europeană. Aşa că proprietarii s-au gîndit, probabil, să-i dea un fason exterior video. Efectul e că, vorba aceea, la soare te puteai uita, la Cocor – ba. Pesemne că au vrut să-l „occidentalizeze“, dar au obţinut mai degrabă ceva ce sugerează China sau zonele mai răsărite din spaţiul ex-sovietic. În interior, îmbîcseala de bazar s-a transformat într-o aeriseală kitschioasă. La parter găseşti o impresionantă prăvălie de vinuri scumpe, dimpreună cu miros de mîncare de la un Billa recent deschis la subsolul clădirii. La etajul întîi sînt instalate cîteva magazine timide. Puţine firme cunoscute. Probabil că poţi găsi cîte ceva interesant, la un preţ nu foarte mare, dar nu asta e problema. Mai sus dai peste etajul aşa-numiţilor designeri români. Dintre ei, cel mai cunoscut e Cătălin Botezatu, din al cărui salon de modă se disting două jilţuri matlasate, de un negru sclipitor, cu picioare argintii.
La etajul al treilea găseşti alte cîteva magazine, apoi, la al patrulea şi al cincilea pare că bîntuie falimentul total. Nu mai e nimic. De altfel, în tot magazinul sînt puţini cumpărători, chiar şi în perioada sărbătorilor, ceea ce face ca vînzătoarele să zacă în general plictisite în cîte un colţ, aducînd aminte de înaintaşele lor de pe vremuri, din magazinele universale. Unele tastează concentrate SMS-uri, cu unghii lungi şi multicolore. Altele se mai adună şi la cîte o mică şuetă, după ce şi-au încuiat uşa magazinului, pe care au lipit o foaie cu formula clasică: „Vin în cinci minute.“ Cînd merg la toaletă, procedează tot aşa, trăgînd pentru o vreme grilajele de metal.
Bodyguarzi îmbrăcaţi în haine gri spre negru, asortate cu pantaloni şi cămăşi căcănii, hălăduiesc fără rost în sus şi-n jos pe scările rulante, trăncănind între ei la căştile şi microfoanele din dotare. Cu toate astea, nu uită să mai arunce din cînd în cînd cîte o privire bănuitoare puţinilor clienţi care se învîrt printre magazine. Nu e deloc surprinzător să afli de marile probleme financiare în care se zbate Cocorul.
În ultimii 23 de ani, magazinul Titan a împărtăşit o soartă destul de asemănătoare. După ce a fost ambalat sub nereuşita formulă Titan Mercato (vă mai amintiţi?), a devenit un magazin de cartier, plin cu mărfuri de toate felurile, de la prize, becuri, blugi şi adidaşi, pînă la dulapuri şi canapele. Nici el nu avea un aspect cool, dar părea că forfoteşte de comerţ. Anul trecut a fost închis şi, peste noapte, a căpătat o nouă înfăţişare şi denumirea de Galeriile Titan. Adică, nu mai e un simplu magazin, ci un centru comercial, de întîlnire şi recreere. În interior, pe o latură, e inclusă o piaţă aseptică de legume, cu nelipsitul raion de produse tradiţionale de la Sibiu. E, bineînţeles, prezent şi nelipsitul Mega Image, deşi unul mai vechi există la numai 200 de metri distanţă. Fîntînile arteziene de la parter susură în mijlocul unei mulţimi de magazine de bijuterii, ceasuri şi parfumuri. Modelul ar putea fi, deci, cel al marilor magazine din Londra sau Paris. La etajele unu şi doi pare că, mai degrabă decît în noul Cocor, poţi găsi ceva de îmbrăcat. Dar nu ieftin şi nici foarte la modă. Într-un colţ descoperi chiar o mercerie şi un atelier de croitorie, vizavi de o prăvălie pe care scrie Erotica. Faţă de vechiul Titan, spaţiile comerciale, dar şi mărfurile sînt destul de rarefiate. Deja, la etajul al treilea, firme strălucitoare şi locuri întunecate te înştiinţează că ai pătruns în zona de jocuri, pariuri şi baruri. La ultimul etaj e acum un club de fitness, de unde alergătorii pe benzi rulante pot admira Parcul IOR. Pare că acest din urmă loc se bucură de ceva popularitate.
Concluzia ar fi că necazul celor două magazine e conţinutul. Proprietarii le-au dat o formă nouă, crezînd că ambalajul strălucitor le va aduce mai multe venituri. Nu pare să fie aşa. Ai magazin, eşti mare patron, ai investit, l-ai făcut să strălucească, e frumooos, dar nu iese banul. Problema vine din clasica bucurie a formei fără fond. Un soi de mentalitate primitivă, venită din întunericul sărăciei provinciale, duce la ideea că, dacă vitrina străluceşte, oamenii (bogaţi) vor fi dispuşi să arunce cu banii, fără să se uite prea mult la calitatea mărfurilor. Că dacă magazinul pare de lux, poţi să cîştigi mai mult, să măreşti preţurile cît vrei. Un negustor adevărat, aparent umil, scoate bani şi cu o prăvălioară plină de nimicuri. În cazurile amintite avem însă de-a face cu o specie mult mai răspîndită la noi: fudulii negustori de formă. Ne-am plictisit, poate, de Carrefour-uri, de Auchan-uri şi de tot felul de mall-uri venite cu sisteme şi reţete de-a gata din Occident. Dar cu ce ne-am fi ales dacă ar fi fost după mintea afaceriştilor autohtoni, dacă n-am fi intrat în zona de interes a Uniunii Europene? Probabil că mai toate marile noastre magazine ar fi fost nişte simple vitrine cu mărfuri sclifosite, la preţuri mari.