Nea Nelu Curcă

8 septembrie 2005   TÎLC SHOW

Mărturisesc că mă-ntristează faptul că trebuie să atac din nou o temă de care m-am mai ocupat şi altă dată. Dar, de, realitatea nu-mi dă pace! Am văzut în timpul verii mai mulţi tineri voioşi (aşa cum sînt tinerii încă de pe vremea lui australopithecus erectus şi aşa cum ar şi trebui să fie) purtînd cu legitimă mîndrie patriotică tricouri roşii cu mutra lui Che Guevara. Mă rog, treaba lor! Fiecare cu gustul lui! De vreo cîteva zile, PRO TV difuzează un spot publicitar pentru sitcom-ul "La bloc", unde descurcăreţul Nelu Curcă poartă şi el tot un tricou roşu, cu acelaşi Guevara privind undeva în zări, de parcă totul îi pute pe pămîntul ăsta, unde nimic nu e de nivelul lui. Mă rog - m-am gîndit - poate că cei de la PRO TV vor să-şi ironizeze puţin personajul, care de orice poate fi învinuit, numai de inteligenţă nu. Sau că ar fi citit vreo carte cu pagini! Iată însă că gluma se-ngroaşă! Tot la televizor am văzut (nu la un post, ci la mai multe) imagini de la prieteneasca întîlnire dintre seniorii şi juniorii PSD. Întîlnirea avea loc - vezi bine - la şcoala de vară a partidului, c-aşa e moda în politica noastră, să cultivi şcoala şi învăţătura. Cea de partid, desigur! Pe cealaltă, oficială, o lăsăm pe mîna Abramburicăi! Dar să revin. La şcoala de vară a tinerilor ce vor să calce pe urmele unor Dan Ioan Popescu, Viorel Hrebenciuc sau Octav Cozmîncă, sînt tot felul de minuni, cît se poate de atractive. Se joacă tenis de masă! Instalaţie de karaoke! Şi poate şi alte minunăţii, pentru care alţii ar muri doar să le atingă! De exemplu, table, ca la orice club al pensionarilor! Există chiar şi calculatoare, dar ăsta a fost un pas greşit! Domnii Năstase şi Iliescu au pus repede lucrurile la punct. Precum candidaţii aflaţi în campanie la ţară, cei doi s-au căznit să vorbească pe-nţelesul tinerilor - Internetul e fast food, a grăit fostul premier, iar ex-preşedintele "a subliniat" că laptop-ul te rupe de lectură, cum i s-a întîmplat (cui credeţi?) Victoriei Beckham! Ei, bravo, nea Nelule! Ca să sublinieze cît de strîns unit este TSD-ul în jurul conducătorilor, mai toţi participanţii, tineri sau bătrîni, purtau cămăşi sau tricouri roşii, de parcă erau la o nuntă de lipoveni. Pînă aici nimic rău, dar iar am observat mutra lui Che Guevara! Şi mi-am amintit că cel care purta ilustra mutră pe tricou, acum vreun an, era însuşi Victor Ponta, delfinul îndrăgit al partidului! Ei - mi-am zis - aici e ceva putred! Nelu Curcă e Nelu Curcă, dar un partid - chiar şi PSD-ul, e niţel altceva! Cam ce fel de oameni ne pregăteşte acest partid "social-democrat", dacă nu şi-a găsit alt model pe care să-l asocieze stîngii? Evident, "un schimb de mîine" care să dispreţuiască calculatorul şi care să creadă enormităţile debitate de Iliescu despre puritatea tinerilor activişti din anii '50, care mergeau la dans şi se scăldau feciorelnici la ştrandul Bragadiru. Să spunem deschis că toate aceste vodeviluri de partid se întîmplau - dacă se întîmplau - cînd alţi tineri (la fel de tineri ca Iliescu atunci sau ca junii care-l ascultau acum) erau daţi afară din facultăţi şi şcoli, poate mai făceau şi puşcărie, aşa, pentru că cineva din familie făcuse politică, fusese chiabur sau popă. Şi de multe ori prin contribuţia directă a prietenilor cu care domnul Iliescu cînta la chitară melodii ruseşti pe malul ştrandului Bragadiru. Frumoase vremuri, nu-i aşa? În ce-l priveşte pe Guevara... Dacă tot vor să urmeze sfaturile lui Iliescu, le recomand tinerilor cobai PSD să citească o carte serioasă despre Cuba şi bărbosul ei simbol. (Dacă au luat-o deja pe urmele lui Posh Spice, să consulte Internetul!) Dar îi previn că vor avea o surpriză: Guevara a fost un infractor! A organizat odioase procese politice, a împuşcat oameni care nu erau de acord cu el şi îi lipsea o doagă. (Era şi părerea lui Fidel Castro!) Restul e propagandă şi comedie proastă. E drept că nici "El Che" n-ar fi fost încîntat de tovărăşia cu PSD - el plănuia renunţarea totală la bani, pe cînd PSD-ul are o simpatie, deloc secretă, pentru bani, cu cele trei funcţii ale lor!

Mai multe