Ne-am atins ţintele!...

Te-ai scos, Ciolane! Este cea de-a 21‑a adresă oficială primită într-o singură zi de la direcţiile proprii sau ale altor ministere. Toate sînt scrise într-o limbă năucitoare şi, bineînţeles, semnate şi ştampilate de trei ori, în dublu exemplar. Adresele sînt venite cu poşta militară, pentru că e-mail-ul este inventat de nenorociţii ăia de americani capitalişti. Neavînd ştampilă, nefiind sfinţit de Preafericit şi nici blagoslovit de servicii, e-mail-ul este periculos şi e lucrul diavolului.

Pare glumă, dar după ce a trebuit să explicăm cîtorva dintre ataşaţii noştri din străinătate (un fel de elite ale funcţionarilor publici) ce este şi cum funcţionează Skype-ul, încep să cred că domnul Oprea ar fi putut să propună şi să supervizeze (cu succes, bineînţeles) doctorate pe tema securităţii României şi cum să ataşăm documente într-un e-mail. „Etică, securitate şi filozofie – legătura intrinsecă şi dinamică a fişierului electronic ataşat“ ar fi făcut, în mod sigur, furori şi ar fi justificat o poziţie de secretar de stat sau de ministru. Exista sigur măcar un precedent.

O treime dintre ataşaţii noştri din străinătate vorbesc limba engleză cu fluenţa domnului Iliescu, iar cîţiva bănuiesc că au scris „engleza“ în résumé pentru că sînt capabili să recunoască cînd cineva bate la uşa în engleză. Merită trimişi pentru un salariu cît o poală de bani în străinătate, că doar nu putem să ne facem de rîs şi să stîrnim vreun complex de inferioritate vreunui ambasador sau diplomat superior ajuns acolo pe munca cinstită a pilelor lui.

Dar să revenim la documentul în cauză.

La sfîrşitul adresei am şi o notă de subsol: „Avînd în vedere că documentul are 54 de pagini, va fi transmis numai în format electronic“. Logic, întregul document este printat. În plus, este scris numai pe o faţă – o măsură de eficienţă care salvează timpul necesar întoarcerii paginilor. Considerînd nivelul uimitor de profesionalism al unora dintre funcţionarii publici, bănuiesc că printarea a fost făcută şi cu scopul de a evita situaţia în care cineva va citi documentul din două în două pagini. Se întîmplă destul de des. Acum cîteva zile am avut bucuria să descopăr că șase din cele opt documente pe care le aveam la avizare nu fuseseră citite de cinci dintre cei opt oameni care semnaseră pentru aprobarea lor. Cum toţi sînt funcţionari publici cu vechime şi poziţii de management, probabil că nici nu aveau nevoie să citească documentele. Alt­fel le sînt recunoscător, căci doar trebuie, ca secretar de stat, să fii vigilent şi să descoperi faptul că propoziţiile nu sînt terminate sau că propunem inepţii. Sancţiunile sînt în mod pragmatic imposibile pentru mandatul scurt pe care îl am. Cei care au pregătit statutul funcţionarilor publici nu pot fi duşmanii rudelor lor din ministere. Pentru a putea să dai afară pe cineva îţi trebuie minimum doi ani. Dar să nu divaghez. Documentul începe cam aşa: „Dincolo de utilitatea preponderent pentru statele în curs de dezvoltare, bilanţul s-a constituit şi într-o bună bază pentru jalonarea efortului global subsecvent: Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030 care, spre deosebire de ODM, se adresează tuturor statelor, indiferent de nivelul lor de dezvoltare“.

Noroc cu „jalonarea“, frăţică, pentru că altfel mă pierdeam de tot! Aşa, mă ancorai în realitate şi pricepui că e o chestie de dribling frumuşel şi un pic de joc de glezne, că doar tre’ să zicem că e de bine la ONU. Îl făcurăm pe globalu’ şi acuşi atenţia e concentrată la ODM. Mi se spune că stăm foarte bine aici şi că stăpînim subiectul, iar eu mă gîndesc că probabil omul crede că este acronimul de la Olympique De Marseille, căci altfel nu prea avem noi treabă cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, după cum aveam să descopăr.

„Între timp, la nivel naţional, s-a declanșat procesul de reflecţie privind modul în care România va implementa Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030…“ Da, mămică! Mă miram eu de ce era Ferentariul aşa frămîntat în ultimele zile şi de ce nea Marean a ieşit la înaintare cu atîta tupeu. Era chestia asta cu reflecţia la nivel naţional. Pe unde mă duc e plin de intelectuali dezbătînd furios rolul României în Dezvoltarea Durabilă. Raportul este o dovadă minunată a anilor de experienţă în raportările pentru cincinale la congresele PCR-ului şi de adaptare la noul regim.

„Chiar dacă nu a atins ţinta propusă de creştere… de 0,33% din venitul naţional brut, România a alocat anual sume de aproximativ 100 milioane euro.“ Stăm minunat atîta timp cît urîm cifrele şi statistica. În cazul în care ne interesează chestii sofisticate, cum ar fi realitatea, în cel mai bun caz am alocat sume de minimum cinci ori mai mici decît ne-am angajat. Adică undeva între 500 şi 600 de milioane de euro în minus. Băieții de la Hexi fie au făcut aceleaşi „cursuri“, fie s-au inspirat din felul în care raportăm noi pe la ministere. Toţi cei opt indicatori sînt „aranjaţi“ la fel de frumos.

„Ponderea femeilor alese a crescut comparativ cu anul 2010 ajungînd în anul 2015 la un nivel de 14%.“ Adică mai puţin de jumătate din cît ar trebui şi mult sub rata mondială de 22,7%. În fapt, sub rata oricărei zone de pe glob. Sub media ţărilor arabe, care au 17,6%, sau celor din Pacific, cu 16%. Important (dacă e să citeşti poziţia propusă) este că am progresat în comparaţie cu anul 2010, chiar dacă sîntem mult sub media ţărilor pe care noi le considerăm bananiere. Faptul că stăm absolut catastrofal la prezenţa femeilor în elitele politice (altele decît soţii, rude, prietene sau amante ale barosanilor din partide) este un amănunt nesemnificativ în logica autorilor.

„Ţinta propusă [rata de absolvire a învăţămîntului obligatoriu] a fost atinsă la nivelul anului 2010/2011, dar acest progres nu s-a menţinut în anii următori.“ Am atins ţinta în 2010/2011. Adică într-un an din 12. E drept că între timp sîntem cam praf şi stăm cel mai prost din UE. În plus, peste 170.000 de copii care ar trebui să fie la şcoală nu sînt. Am putea să scriem că 100% din copiii României sînt aproape de şcoală. Atîta timp cît nu definim ce înseamnă „aproape“ e chiar adevărat.

„…ţinta reducerii mortalităţii infantile cu 40% fiind atinsă din 2009. Există premisele ca înjumătăţirea ratei mortalităţii la copii cu vîrste între 1 şi 4 ani să fie atinsă pe parcursul anului 2015.“ În realitate, avem o mortalitate infantilă de trei ori mai mare decît media UE. De asemenea, sîntem pe la mijlocul lui 2016, aşa că „premisele“ din 2015 ar fi deosebit de utile dacă ne-am întoarce în timp.

Citesc spre sfîrşit: „…ţintele au fost atinse, dar nu au putut fi menţinute“ şi nu mă mir deloc. În fapt, mi se pare aproape genial felul în care putem prezenta în mod „patriotic“ orice eşec. Îmi amintesc de minunatele raţionalizări ale politicienilor noştri şi mă loveşte inspiraţia. Clasa noastră politică este cinstită, etică şi reprezintă interesul public în tot ceea ce face. La fel ca noi, cetăţenii de rînd, care sîntem implicaţi şi responsabili. Desigur, cu excepţia momentelor în care nu sîntem aşa. Şi, din întîmplare, în cea mai mare parte a timpului în care nu dormim nu prea este aşa. Chiar deloc.