Muzică, dans, antren

Trenul avea tampoane de vată hidrofilă, compartimente cu sofale roşii-fuchsia de forma unor S-uri (mari) şi geamuri de oglindă mată, pe care, după ce le abureau, unii le foloseau ca blocnotesuri, - în timp ce eu, pe unul dintre ele, doream să-ţi desenez profilul, din memorie, numai că suprafaţa-i aburită se dejivra numaidecît. Dansant şi foarte muzical, trenul, altminteri, era lung cît un tunel, culoaru-i măsurînd 3 km, şi de soliditatea unui buncăr. Un iuncăr, salutînd milităreşte, protocolar, dar sprinten, şi zornăindu-şi pintenii sonori, ţinea să ne-ntreţinem despre Junger, Ernst Junger, - care tocmai împlinise un secol de singurătate. I-am replicat că-l cheamă Jünger, iar nu Junger; la care, iuncărul cu aer de nisetru răspunse că-i flămînd: "Ich habe hunger", — iar pînă la vagonul restaurant, mai avea de mers 1 km.