Muzeul Eşecului
Se spune că adesea (dacă nu chiar mereu) istoria este scrisă de învingători, ceea ce cumva pare un demers firesc. Victorii, reușite, succes, glorie, putere – toate sînt numai bune de trecut în cărți.
Nu ar fi utilă, însă, și o istorie mai accentuată a învinșilor? Sau mai degrabă a eșecurilor? Întrebarea a venit ca urmare a citirii, cu ceva timp în urmă, a unei vești despre deschiderea unui muzeu inedit în Suedia: Muzeul Eșecului (Failure Museum).
Noul muzeu din orașul suedez Helsingborg prezintă publicului o colecție de aproximativ 80 de inovații eșuate; produse sau servicii menite să revoluționeze anumite domenii, dar care și-au ratat ținta cu grație. Scopul este acela de a scoate în evidență utilitatea eșecurilor, care oferă (pentru cine este dispus să învețe) lecții valoroase, fără de care evoluția nu ar fi posibilă. Filozofia fondatorului micii instituții suedeze, de altfel, este aceea că lumea are nevoie să-și accepte eșecurile pentru a putea progresa. Lumea, adică și fiecare dintre noi.
De exemplu, unul dintre exponate este așa-numitul asistent personal digital Apple, lansat în 1993 (un calculator mic, de ținut în mînă, proiectat să fie o agendă personală electronică). Funcția acestuia de recunoaștere a scrisului de mînă lăsa mult de dorit, motiv pentru care Steve Jobs a hotărît să oprească producția în 1998. Astfel, unii dintre cei mai buni ingineri ai companiei sale s-au putut concentra pe realizarea unor noi dispozitive, schimbînd și îmbunătățind ceea ce nu funcționase. Peste 12 ani, Apple a lansat ultracunoscutul și istoricul iPad.
Sloganul muzeului este inspirat dintr-un citat din Lev Tolstoi, care spune că „toate familiile fericite sînt la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel“. Formula adaptată a muzeului sună așa: „Toate inovațiile de succes sînt la fel; fiecare inovație eșuată eșuează în propriul stil interesant și spectaculos“.
Prin extindere, lecția eșecului ar fi de un prețios ajutor istoriei, la orice nivel, iar micul muzeu din Suedia, aparent cu o semnificație sau un impact minore, poate ascunde, în fapt, simboluri și lecții însemnate în spatele perdelei strălucitoare de succes care, uneori, cade asupra istoriei.
Pe fundal, un eșec istoric care se contura exact în această perioadă, în 1916: înfrîngerea suferită de armata română la Turtucaia (24 august / 6 septembrie), care a pus în lumină într-un mod dureros (ne)pregătirea țării pentru război, dar care a fost de multe ori ignorată.
Altfel, voi ce ați expune într-un muzeu (personal) al eșecului?