Mossad
În mintea multora, numele serviciului secret israelian e asociat cu tot felul de teorii ale conspiraţiei mondiale, cu asasinate şi operaţiuni ca-n filmele cu James Bond. Într-o carte scrisă de Michael Bar-Zohar şi Nissim Mishal, tradusă recent şi în România, intitulată Mossad – istoria sîngeroasă a spionajului israelian, sînt descrise o serie de operaţiuni importante ale acestui serviciu, de la înfiinţarea sa de după crearea statului Israel şi pînă în zilele noastre. Primul dintre autori e istoric şi politician israelian, al doilea este jurnalist, şi nu par să-şi fi propus să scrie o istorie academică, ci o carte care să se vîndă. Şi, într-adevăr, ea a devenit imediat un bestseller. Se citeşte cu sufletul la gură, fiind concepută ca o serie de scurte istorii ale unor operaţiuni de spionaj, unele descrise aproape vizual.
Bineînţeles, nu e uitată povestea răpirii lui Adolf Eichmann, ofiţerul nazist care a inventat termenul „soluţia finală“ şi a fost răspunzător de punerea ei în practică, în timpul cel de-al Doilea Război Mondial. În 1960, criminalul nazist a fost răpit din Buenos Aires, unde se ascundea, printr-o complicată operaţiune a unui comando israelian, care l-a adus în Israel, unde a fost judecat şi condamnat la moarte.
Sînt povestite şi eşecuri, precum asasinarea unui individ nevinovat în Norvegia, pe care agenţii Mossad l-au confundat cu şeful organizaţiei teroriste „Septembrie Negru“. Mai mult, cîţiva membri ai echipei Mossad-ului, care au participat la operaţiune, au fost arestaţi de autorităţile norvegiene şi condamnaţi la închisoare.
Un alt mare eşec a fost încercarea nereuşită, din 1997, de asasinare a lui Khaled Mash’al, şeful Biroului Politic al mişcării Hamas, cu o otravă teribilă, din care, dacă doar cîteva picături atingeau pielea cuiva, acesta murea după un timp, cu simptomele unui atac de cord. Agenţii au reuşit să-l stropească cu cîteva picături pe o ureche, dar au fost prinşi asupra faptului şi arestaţi, iar chestiunea a ajuns imediat pînă la regele Hussein al Iordaniei, ţara în care s-a produs atentatul, şi a fost sunat chiar şi Bill Clinton, preşedintele de atunci al Statelor Unite. Din motive politice şi pentru eliberarea agenţilor israelieni, Mossad-ul a fost nevoit să ofere iordanienilor antidotul otrăvii, cu ajutorul căruia Mash’al a fost „înviat“, în ultimul moment.
Mai sînt şi alte operaţiuni descrise în carte, care par de-a dreptul halucinante, desprinse parcă din acele filme despre care se spune că sînt „trase de păr“. Aşa s-a întîmplat cu uciderea, în 2008, a unui general sirian, responsabil de înfiinţarea unui reactor nuclear. E mai puţin ştiut că în acei ani, Siria, cu ajutorul Coreei de Nord, încerca să construiască bomba atomică. Pentru Israelul vecin şi veşnic duşmănit, era un pericol existenţial. Aşa că aviaţia sa a distrus reactorul iar apoi s-a hotărît uciderea generalului Muhammad Suleiman, care plănuia deja construirea unui alt reactor. Individul a fost împuşcat pe terasa vilei sale aflate pe malul Mediteranei, de la mare distanţă, de către doi scafandri ieşiţi pentru cîteva secunde din valurile mării, care au dispărut apoi de unde veniseră.
Dar, legat de bombele atomice pe care ţările din apropierea Israelului tot încearcă să le fabrice, toată lumea ştie povestea cu reactoarele din Iran, despre care, în ciuda suspiciunilor occidentale, Teheranul spune că au scopuri paşnice. S-a vorbit mult în ultimii ani şi despre posibilitatea unui bombardament israelian sau american asupra acestor reactoare. Din această carte aflăm că, pînă una-alta, agenţii Mossad au sabotat în fel şi chip proiectul Iranului, întîrziind obţinerea bombei şi făcînd să pară că tot ce se construieşte acolo noaptea se dărîmă în noaptea următoare.
Din cele povestite în carte reiese că lucrurile nu sînt chiar departe de imaginea populară şi legendară pe care o are Mossad-ul, excluzînd, evident, teoria paranoică a unei conspiraţii mondiale. Aflînd despre atîtea asasinate şi operaţiuni ilegale săvîrşite de agenţii Mossad, întrebarea pe care ştiu că şi-o pun multe categorii de oameni – fie ei ignoranţi, dezinformaţi, pacifişti naivi sau antisemiţi – e care ar fi diferenţa dintre aceşti agenţi şi teroriştii arabi, de exemplu. Deşi e evident, răspunsul trebuie repetat întruna: în vreme ce unii apără libertatea, democraţia, demnitatea umană, progresele şi civilizaţia, chiar prin mijloace dure, cînd altfel nu se poate, ceilalţi nu apără decît dreptul unor indivizi de a supune populaţii întregi, de a le ţine în mizerie şi în ignoranţă, ca în Evul Mediu. Unii îi vînează pe criminali, alţii masacrează oameni nevinovaţi. Probabil că fără Mossad (care e totuşi o instituţie controlată democratic), între atîtea ţări duşmane, Israelul cu toată civilizaţia lui ar fi fost şters de pe hartă pînă acum, exact aşa cum îşi dorea Ahmadinejad, fostul preşedinte radical al Iranului.
În sfîrşit, revenind la carte, parcă pentru ca să aibă tot ce-i trebuie unui bestseller, cei doi autori au fost acuzaţi că ar fi copiat pasaje întregi din alte cărţi sau articole. A fost o adevărată investigaţie pe această temă, a ziarului Haaretz, iar autorii s-au apărat spunînd că unele surse au fost comune cu ale altora, care descriau exact aceleaşi întîmplări.