Moartea clinică a politicului - gînduri în trafic -</i>

29 octombrie 2009   TÎLC SHOW

Nu îmi aduc aminte să fi scris vreodată despre "politică". Nu că nu mă interesează (mă interesează atît cît e firesc pentru orice persoană normală), dar nu mă pricep. Desigur, nu aş fi fost singurul nepriceput care îşi dă cu părerea despre politica ţării, dar asta e altă poveste. Pe scurt, nu mă pronunţ despre politică aşa cum nu mă pronunţ despre fotbal. Dar uneori "politicul" dă peste tine unde şi cum te aştepţi mai puţin şi, fără premeditare, îţi scapă o părere printre dinţi. Peste mine a dat zilele trecute, în intersecţia de la Moşilor, unde se crease o busculadă de nedescris. Maşinile se călcau pe roţi şi claxonau cu furie, şoferii îşi vînturau pumnii prin geamurile deschise, autobuzele forţau penetrări prin surprindere, abuzînd de avantajul celui mai mare. După vreo jumătate de oră am aflat şi motivul: o superbă maşină neagră parcase oblic pe bulevard, obturînd jumătate din partea de trafic. Am crezut că pur şi simplu fusese lăsată acolo, cu indiferenţa generală a bucureşteanului de care ne lovim cu toţii zilnic. Cînd am ajuns să trec totuşi prin dreptul maşinii cu pricina, am avut însă surpriza să văd o jună elegantă stînd impasibilă la volan. Nu m-am putut abţine şi i-am transmis o înjurătură mai ceva decît a birjarilor de pe vremuri, dar nu atît de colorată ca a şoferilor de astăzi. Prin oglinda retrovizoare am mai apucat să văd o mînă albă şi fină cu degetul mijlociu îndreptat spre cer, într-un gest impecabil de dispreţ absolut. Nici un muşchi nu i-a tresărit pe faţă, nici un gest în plus, calm şi senin ne-a trimis pe toţi acolo unde ne era locul. " Ai văzut cine era? m-a întrebat colegul cu care eram în maşină. " O ţoapă! am ţipat eu, clocotind încă de furie. " Ţoapă, ţoapă, dar parlamentară! Era X... Aşa cum o recunoscuse colegul meu, probabil că o recunoscuseră şi ceilalţi şoferi din trafic. Şi cu siguranţă, doamna X ştia că va fi recunoscută şi probabil că era mîndră de această popularitate. Care va să zică aşa... " mi-am rumegat eu resentimentele. Tocmai se încheie cei douăzeci de ani ai lui Brucan şi iată concluzia: fuck you stupid people! Desigur, veţi spune, aceasta nu este "politică", ci doar o întîmplare cu un om politic. Nerelevant! De acord, cu condiţia ca în viaţa noastră "politică" să se întîmple şi altceva decît astfel de scene, ca "politicul" să fie şi altceva decît o sumă de astfel de politicieni şi de relaţii de acest tip. Şi atuuunci... le cad pantalonaşii în viiine... şi li se vede cocoşeeelul! Cu o astfel de filozofie politică, cineva ar putea să conducă ţara. Şi nu are rost, cred, să continui... Problema nu mai este deci, cred, a acestei mîrlănii generalizate sau a incompetenţei fudule. Se mai întîmplă şi la case mai mari, unde a început să se vorbească despre "berlusconizarea politicii". Fără a pretinde deci cine ştie ce monopol de "specific naţional", mioritic sau de altă natură, am impresia totuşi că ne-am apropiat periculos de mult de moartea clinică a politicului. Pur şi simplu acesta dispare de pe scena politică, substanţa sui generis a politicului se dizolvă în relaţii ubicue de putere. M-am gîndit de multe ori cu milă la colegii mei analişti politici (chiar există cîţiva!), privind cum le dispare obiectul muncii. Practic, dacă vor să rămînă specialiştii unui domeniu, nu mai au ce să analizeze, nu mai au despre ce să scrie. Ideologii, doctrine, stînga/dreapta, strategii pe termen lung şi tactici pe termen scurt? Au dispărut pe rînd cu toate. Ultimul articol de analiză politică pe care l-am văzut a fost cel al lui Cristian Pîrvulescu despre "statul captiv", o problemă gravă şi structurală, care ar fi putut să fie scris însă şi acum cîţiva ani sau peste cîţiva ani. O "analiză politică" de actualitate a devenit însă aproape imposibilă din lipsa unei "materii prime" suficient de consistente şi de specifice pentru a fi cu adevărat analizată politic. Drept care "analizele politice" curente, din ce în ce mai numeroase, se dizolvă şi ele în coma obiectului lor şi devin aproape exclusiv înjurături şi ameninţări vocale într-un ambuteiaj generalizat al traficului politic. Iar analiştii politici încep să semene şi ei tot mai mult cu politicienii pe care îi analizează şi să fie promovaţi de mass-media după aceleaşi criterii: nu mai ştii cine a blocat traficul, cine îl dirijează şi cine vrea pur şi simplu să circule. Desigur, se va ieşi din această comă agitată, căci altfel o societate întreagă ar urma să moară şi ea " ceea ce este practic imposibil. Doar că nimeni nu poate să prevadă cu precizie care vor fi sechelele post-traumatice şi cît va mai dura apoi recuperarea...

Mai multe