Mita ca reflex al unui popor colonizat

În impresionanta sa analiză a formării și manifestării mecanismelor dictatoriale, Originile totalitarismului, Hannah Arendt discută, la un moment dat, infatuarea detașată a funcționarilor imperiali britanici, care se dovedea a fi un mod de a guverna încă mai pernicios decît tirania, „pentru că nu tolera nici măcar acea ultimă verigă dintre despot și supușii săi, formată din mite și daruri“. Într-adevăr, la o privire lucidă, practica șpăgii se dezvăluie, în adevăratele sale coordonate social-istorice, ca una dintre puținele posibilități empirice de a regla și, ulterior, netezi complicatele raporturi dintre suverani și vasali, dintre cuceritori și cuceriți. Ulterior, procedura s-a generalizat: mita, aflată la baza relației dintre seniori și servii acestora, a devenit și fundamentul relațiilor dintre cei aflați sub ocupație (…).

Mai corect, a oferi bani sau bunuri (ceea ce îndeobște numim cu expresia neaoșă de „plocon“) în schimbul unor servicii pe care orice societate civilizată le include în rîndul obligațiilor civile indică prezența, în interiorul acelui popor, a unor elemente colonialiste și postulează încă și mai clar existența, la un moment dat, a unor forțe de constrîngere socială care trebuie îmblînzite sau cîștigate în prealabil. Astfel, țările care n au fost niciodată supuse sau care, deși invadate, și-au păstrat intactă demnitatea morală nu cunosc obiceiul rușinos al darului. (…) Cum să-ți faci programare la un medic japonez sau scandinav și să-i duci acestuia, la modul cel mai serios și însoțite de sărutări de mînă, o damigeană cu vin, o găină, o găleată de brînză sau, și mai ridicol, un cartuș de țigări? În fine, cum să-i spui unui funcționar canadian sau german că ai nevoie de documentul cutare, în schimbul căruia întinzi discret un plic cu bani, din moment ce eliberarea cît mai rapidă a unui act este obligația profesională a slujbașului statului? (…)

Acestea fiind spuse, îmi rămîne, în final, sarcina ingrată de a executa o mică evaluare a situației autohtone. Deși formal integrată în structurile europene, România se află, după toate aparențele, în continuare sub zodia păcătoasă a colonialismului cultural, reflex al unui imperialism de tip oriental: vremurile de ocupație fanariotă au lăsat urme adînci în mentalitatea balcanicilor. Pentru a-și găsi locul, pe care cu toții sperăm că-l merită, între națiunile civilizate ale lumii, țara noastră (…) va trebui să renunțe la una dintre cele mai degradante practici inventate vreodată. Desigur, primii și cei mai importanți pași în direcția însănătoșirii morale presupun identificarea și inventarierea atentă a simptomelor. Dar, pentru ca perspectiva însăși a bolii să fie complet îndepărtată, este nevoie de un soi de vaccin etic. Așadar, cum ar trebui să procedăm? Simplu: să ne educăm copiii să nu mai dea plocon niciodată. Preferabil, să uite chiar cuvîntul cu pricina. Îmi veți spune că e greu, dacă nu imposibil. De acord. Însă măcar în încercarea donquijotescă de a eradica șpaga nu trebuie să mituim pe nimeni.

apărut în Dilema veche, nr. 166, aprilie 2007

Foto: adevarul.ro