Mister

De la o vreme, în fiecare toamnă trecem printr-un fel de ritual: la începerea cupelor europene sîntem plini de speranţe (chiar dacă doar pentru că, nu-i aşa, „balonul e rotund şi se poate întîmpla orice“), iar în prag de iarnă ne trezim cu un gust amar. Şi toamna asta balonul va fi rotund?

Pentru noi, balonul e oval. Nici o legătură cu rugby-ul. Ideea e că nu ştim niciodată încotro sare, e un mister. O ecuaţie complexă care ţine de gazoanele denivelate şi de la picioarele ieftine. Habar n-avem în freza cui sare. Mister. Cînd ieşim în Europa sîntem precum spaniolii debarcînd în Lumea Nouă, perfect pregătiţi pentru a fi răpuşi de boli necunoscute. Iarna ne prinde îngropaţi, cu frunze uscate bîntuind nebune printre morminte. Numai Steaua întinde an de an o mînă descărnată către fantoma din ’86. În rest, Europa e bună doar de dat nişte bănuţi. Nimeni nu se gîndeşte serios la ea, e o căpşunăreală de care ne-am săturat, vara e vreme de vacanţe, adică de absenţe. Vorba cuiva: la noi toamna europeană ţine pînă la sfîrşitul lui august. O stare perpetuată de lipsa rezultatelor, ceea ce trimite în subsoluri preliminare echipele noastre încă nerodate şi prost articulate. Iar pentru cele care merg în grupe, alt calvar. Le trebuie constantă – un blestem pe meleagurile astea. Şi uite aşa, primăvara noi nu răsărim. Dar nu-i nimic. Avem totuşi o enormă calitate. Uităm. De ce? Nu ştiu. Mister. Mister, explică-ne şi nouă de ce?