Mineriada contemporană! Mumia se întoarce!

În timp ce concretețea istorică a isprăvilor violente din timpul Mineriadei încă se mai odihnește la umbra unui proces – unul proaspăt reluat, dar care va dura mult și bine –, ideea de Mineriadă revine spectaculos. Într-o prezentare cu totul nouă, dar și cu lecțiile de democrație făcute temeinic. Nu mai poți aduce acum minerii la București, să-i schilodească pe „hipsterii“ care ies la protest. Nici nu mai ai cum. În primul rînd, nu prea mai sînt mineri. Minele s-au închis sau sînt în curs de închidere. În al doilea rînd, bunicii de la Bruxelles ar face icter mecanic în fața reluării unor asemenea priveliști, pline de rîvnă frăgezitoare la adresa dorinței de a-ți spune păsul în piața publică. Iar în al treilea rînd, or fi „hipsterii“ ăștia mai efeminați și mai naivi, dar au început să meargă și ei pe la „sală“, pe la cursuri de „autoapărare“, știu să se facă văzuți în întreaga lume, nu poți să-i iei de păr și să-i tîrăști, direct de pe stradă, la beci.

Ei bine, ce faci în situația asta? Cum îi mai strunești? Cum mai pui capacul, măcar un pic, pe oala asta plină de elan cetățenesc postmodern? Ăștia de pe la proteste s-au cam înmulțit, au o „imagine externă“ de invidiat, știu ce să spună pe la interviuri, vorbesc limbi străine, au scăpat la scris pancarte haioase și nu-i mai opresc nici măcar codurile colorate de pe la buletinele meteo. Plus că, de fapt, ce e mai urîțel în treaba asta e că devine trendy. Și, dacă e așa, s-ar putea ca din ce în ce mai multă lume să ceară socoteală pentru orice. Păi, după revenirea din stupoarea de a vedea sute de mii de oameni ieșind la protest pe străzile marilor orașe, e clar că trebuie luate niște măsuri. Cu cît mai fine, cu atît mai bine. Mai întîi, lansezi niște zvonuri. Că ăia sînt plătiți, că e treabă de servicii secrete, că e chestie de manipulare. Merge. O să meargă întotdeauna. Dar parcă nu e suficient. „Hipsterii“ ăștia încep să-și convingă și familiile că e mișto să ieși la protest, să arăți că nu mai poți fi prostit atît de ușor. Și, odată intrați în starea de vigilență, sînt gata mereu să iasă și să urle cît îi țin plămînii. Au descoperit o jucărie și n-ai cum să le-o iei. Țin și cu dinții de chestia asta, cu punerea sub observație continuă a celor care îi conduc. Și au învățat și lecția democratică. Nu contestă sub nici o formă rezultatul legitim al unor alegeri libere.

Cum să faci, oare, să-i împrăștii un pic? Cum să-i mai rărești, fără să iasă scandal că dai în ei? Bun, la un moment dat, obosesc să tot iasă. Nu e suficient. Au prins gustul și au văzut că poate să conteze foarte mult faptul că se adună în grupuri mari și cer același lucru. Data viitoare pot să fie și mai mulți. Cum faci să i pui într-o lumină proastă, chiar printre ai lor, acasă, în propriile lor familii? Dar chiar și printre ei. Cum faci ca, brusc, să se privească ostil, să nu-și mai vorbească, să se acuze unii pe alții de ceva? Și cum faci ca o eventuală poveste cu un referendum – în urma căruia lumea se poate pronunța categoric, în număr mare, împotriva corupției la nivel înalt – să nu se poată organiza sau să pară o problemă secundară? Da, anticorupția poate deveni foarte ușor un moft. Ți se poate spune că e mizilic pe lîngă o adevărată problemă, care subminează stabilitatea, esența însăși a societății românești.

Domnul primar Falcă, de la Arad, liberal de mare angajament, rezumă clar acest „pericol“, infinit mai mare decît corupția: „Familia nu se discută în lumea aceasta din cine este formată. Nu cred că va exista vreodată vreun român să spună că familia este formată din Ion și Gheorghe. Nu cred ca vreodată să trebuiască ca noi, primarii, care stăm cu tricolorul pe piept, să mergem să îi căsătorim pe acei oameni“. Exprimarea îi aparține domnului primar. Și totul devine limpede ca lumina zilei. Există un pericol mult mai mare decît corupția la nivel înalt. Mai mare decît ideea însăși de corupție. „Pericolul“ homosexual. Acceptarea ideii că o familie poate fi alcătuită din două persoane de același sex. Aruncă subiectul ăsta în spațiul public. Amintește, apăsat, faptul că la protestele împotriva Ordonanței 13 au ieșit două-trei sute de mii de oameni. Spune că respecți democrația și că e dreptul lor să protesteze.

Dar drege-ți glasul, compune o figură foarte îngrijorată și pronunță ferm: „Da, dar aici, la noi, în țara noastră, peste trei milioane de cetățeni au semnat o petiție în care cer ca unica definiție a familiei – căsătoria între un bărbat și o femeie – să fie limpede exprimată în Constituția țării. Ce interese se ascund în spatele celor care nu sînt de acord cu această definiție? Ce e mai important decît tradiția profundă a poporului nostru? Cine sînt cei care vin să ne deturneze din grija noastră de a păstra integritatea acestei țări? Cine sînt, de fapt, cei care aduc în discuție corupția? Nu cumva sînt susținători ai familiei alcătuite din persoane de același sex?“ Ei, abia atunci să vedem cum mai stăm cu cetățeanul responsabil. Niște milioane de români nu ies în stradă, azi, pentru un partid. Dar eventuala ieșire a celor care cred că pericolul real e distrugerea fibrei noastre tradiționale s-ar putea să producă mari surprize numerice. După care, calm, perfect democratic, se va spune: „E firesc. Majoritatea învinge mereu“. 

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.