„Mie nu-mi convine...”

7 octombrie 2020   TÎLC SHOW

E, deja, foarte limpede că avem înaintea noastră o toamnă grea. Numărul de îmbolnăviri e mare, iar atitudinea cu care întîmpinăm acest fapt e una alarmantă. Multora pare că, pur și simplu, nu le pasă. Alții sînt preocupați de problemă, dar în sensul în care țin morțiș să convingă toată suflarea de pe planetă că „asta e o gripă, nu-i mare scofală, uitați-vă-n stînga și-n dreapta, și-o să vedeți că e mai multă propagandă decît ce se-ntîmplă-n realitate”. De-aici încolo încep vastele mlaștini în care împărățesc „deștepții” teoriilor conspirației. Ei sînt cei care descoperă „adevăratele manevre” din dosul pandemiei. Iar printre ei se găsesc destui care vor să ne salveze și pe noi, fraierii încă aflați sub „dictatura” Organizației Mondiale a Sănătății. Că asta e cea mai proaspătă dintre dictaturi. Au dibuit-o compatrioții noștri mai isteți. Însă cea mai numeroasă categorie de zgomotoși e reprezentată de eternii nemulțumiți. Cei care, orice s-ar întîmpla pe lumea asta, în viețile lor sau ale altora, spun mereu că nu le convine ceva.

Nu contează ce nu-ți convine. Important e să te arăți mereu nemulțumit de ceva. Cum ar fi pandemia asta, care a venit pe nepusă masă și ne-a ruinat anul, concediile, planurile. E firesc să fii supărat. Doar n-o să te bucuri, n-o să fii mulțumit c-a izbucnit o molimă. Numai că lucrurile nu se opresc aici. Din cauza faptului că li s-au dat planurile peste cap, nemulțumiții își extind starea de spirit asupra oricărui alt fapt care le alcătuiește viața. Nu le convine absolut nimic. Iar dacă se-ntîmplă și ca autoritățile să comunice prost sau să facă gafe – și au făcut cu nemiluita! – e asigurat tacîmul complet pentru fiesta nemulțumirii. Începe un soi de bucurie ascunsă, un soi de satisfacție masochistă, o sărbătoare a nemulțumirii. Una clocotitoare, plină de seve resentimentare, dar doldora și de bucuria că avem chestii foarte concrete față de care să ne arătăm deranjați. Pe fețele unora aproape că se vede recunoștința față de politicieni și administratori, că ne dau o ploaie de motive să fim nemulțumiți.

După 1989 s-a implantat și s-a osificat temeinic în mințile noastre credința că „e democrație atunci cînd poți să spui cu glas tare tot ce nu-ți convine”. Și, pentru că s-a dovedit că e greu de tot cu democrația, cu regulile și cu definițiile ei, am păstrat ca element esențial al înțelegerii doar partea care ne-a sunat bine. Credem că, dacă zicem cu glas tare ce nu ne convine, democrația e gata, maturizată, funcțională. Nu mai trebuie să facem nimic. Tot ce-avem de dus la bun sfîrșit e să zicem răspicat ce nu ne convine. Iar aici, nici măcar galaxia în care locuim nu e o limită pentru mulțimea de chestii care ne deranjează. Masca de protecție e cea mai recentă achiziție de pe lista lucrurilor producătoare de adîncă nemulțumire. O fi pandemie, o fi poate chiar periculoasă, dar  nouă nu ne convine, dom’le, să purtăm mască. Ne enervează. Ne deranjează. Ne sîcîie. Tocmai de-aia, în mod ostentativ, nu purtăm măști de protecție. „Hai să vedem ce se-ntîmplă! Se dărîmă planeta? Plouă cu cadavre?”

De la isteții care au prins manevrele oculte și perfide ale organizațiilor internaționale pînă la urmașii adevăraților daci (care cred că au o genă specială, un scut în fața virusului), de la vigilenții care nu lasă marile puteri ale lumii „să pună botnițe pe fețele românilor” pînă la compatrioții care, oricum, știu ei mai bine decît orice medic sau orice specialist, patria noastră e un concert pe o sumedenie de voci, cîntînd un imn al chestiilor care nu ne convin. O foame de nemulțumire a pus stăpînire pe noi și n-o putem ostoi sub nici o formă, cu toate eforturile pe care le facem. Pe măsură ce nu ne convin chestii, devenim mai înfometați de „democrație”. Delirul și strigatul din rărunchi sînt preocupările de căpătîi ale fiecărei zile. Guvernanții au comunicat de cele mai multe ori insuficient și neinspirat. Multe instituții sînt profund depășite de momentul în care ne găsim. Se văd peste tot carențele unei societăți ținute în mod deliberat în beznă, vreme de atîta amar de ani. Cu toate astea, cetățenii nu înțeleg să ajute în vreun fel. Nici nu prea e cum. De unde să vină răspunsul public, solidar, la apelurile guvernanților? Cînd statul, administrația și instituțiile ei ți-au fost mereu adversari pe care-a trebuit să-i tragi în piept, să-i driblezi, cum să devii dintr-o dată un aliat al lor? Pot să ragă guvernanții cît vor. Pot să urle medicii epidemiologi cît poftesc. Noi vrem să ne vedem la televizor, seara, ca la meci, exprimîndu-ne nemulțumirea. Spunînd ce nu ne convine. Iar treaba asta cu masca nu ne convine, dom’le! Să fie clar!

Situația e din ce în ce mai urîtă, spitalele mai pline, sistemul medical mai luat cu asalt. Se pot întîmpla lucruri grave dacă nu se acționează repede și dacă nu există răspunsul solidar al compatrioților. Politicienii se tem să ceară purtarea măștii în toate spațiile publice, interioare sau exterioare, în orice fel de aglomerare. La iarnă sînt alegeri, și nu e bine să superi niște cetățeni deja supărați, gata oricînd să se supere și mai rău. Deseori, din cele mai justificate motive. În vremea asta, fiecare secundă care trece are o greutate mai mare decît precedenta. A fost vară. A fost cald și bine. Am ieșit în natură și-am călătorit, cît s-a putut. Cei mai mulți pe-aici, pe la noi, alții pe unde-a mai fost voie. Am uitat sperietura din primăvară. Am uitat că se poate întoarce oricînd, cu forță și mai mare. Am uitat multe lucruri și-am auzit prea mulți tîmpiți delirînd și pretinzînd că știu ei cum stau lucrurile în lume. Avem o stare de spirit în care sîntem iritați și nemulțumiți de orice. Nu ne convine nimic. Dar uităm că nu doar statul și instituțiile se află în pericol, dacă sîntem loviți de un al doilea val al pandemiei. Unul mai mare decît cel din primăvară. În pericol sîntem toți. Absolut toți.

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

Mai multe