Michelangelo înainte să fie Michelangelo

4 noiembrie 2021   TÎLC SHOW

Sîntem în anul 1488, în atelierul pictorului florentin Domenico Ghirlandaio. Tînărul său ucenic, un băiat foarte talentat, de altfel, a primit un desen vechi și foarte valoros pentru a-l studia. L-a analizat conștiincios și s-a gîndit să încerce să îi facă o copie. I-a ieșit copia perfectă a desenului. Pînă aici nimic nu era în neregulă. Abaterea urmează.

Discipolul lui Domenico Ghirlandaio s-a gîndit să-și apropie și mai mult, pînă la confuzie, copia desenată de opera veche originală, așa că a hotărît să-și învechească propriul desen astfel încît acesta să fie identic cu desenul care îi fusese împrumutat. A folosit tot felul de tehnici cu fum și vopseluri de patinare și, în acest mod, a făcut ca timpul să treacă artificial peste ceea ce desenase. Acum cele două opere erau identice, iar ucenicul a fost atît de încîntat încît a decis să înapoieze copia și să păstreze originalul.

Lucrase atît de bine încît nimeni nu și-ar fi dat seama și aproape sigur ar fi scăpat fără probleme, doar că, dacă în cazul talentului vîrsta aproape nu conta, în cazul atitudinii a contat. Din teribilismul specific vîrstei, s-a lăudat în fața celorlalți elevi de la atelierul pictorului florentin cu fapta lui. Nu a durat mult și informația a ajuns la urechea posesorului desenului original. Înfuriat că i s-a înapoiat o copie și că, deci, a fost înșelat, acesta i-a cerut lui Ghirlandaio să îi returneze originalul. Pus față în față cu isprava sa, cerîndu-i-se explicațiile de rigoare, tînărul ucenic a întors povestea. A spus că, de fapt, îi mințise pe colegii săi și că nu păstrase el originalul.

Ce să mai faci acum? O comparație. Simplu de spus, mai greu de aplicat deoarece, atunci cînd cele două desene au fost puse unul lîngă altul pentru a fi comparate, nimeni nu a putut distinge care era originalul și care era copia. Nici proprietarul, nici maestrul Ghirlandaio, nici măcar experții chemați special pentru asta nu au reușit să găsească diferențe între cele două opere.

Singurul care știa adevărul era ucenicul. Un tînăr de 13 ani pe nume Michelangelo.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: Michelangelo - The Damned Soul (wikimedia commons)

Mai multe