Mic tratat de chiciologie

10° Parfumul freziei, de departe, îi era cel mai drag de cînd cetise într-o carte cum boarea-i, pe sub prag, se răspîndea, la însăşi finea romanului, de parc’ ar fi tot emanat din sinea acestuia,-ntr-un parc (din care, din păcate, frezia lipsea), sub nişte nori la fel de cenuşii ca gresia, dar nu aşa uşori, încît, în clipa cînd duşmanca de ploaie, cu stropi grei, porni, - ea îşi uită pe banca de lemn, romanul ei, pe-a cărui anvelopă, cine privirea-şi cobora citea un nume nu prea bine vizibil: DE KOBRA.