Mic tratat de chiciologie

3 noiembrie 2007   TÎLC SHOW

66° Domle, da-n Rusia era viaţă! Acolo, în vo curte sau gang, se-nfiripa o piaţă de sutiene, scurte din fîş, maieuri, pungi, chiloţi cu zilele s’tămînii scrise, ca-n calendar, pe toţi, — cu gîndu ca stăpînii să nu-i ia azi pe ăi de ieri, pe ăi de astăzi, mîine... Timp nu aveai decît să ceri, de teama vunui cîine de poliţai... Dar ce mai sov- rom!, cînd un pix cu ceas îl îmbăta pe cîte-un tov ca vodca or un cvas; sau blugii, cînd puteai să tragi vreo şepte leviştraus pe tine, — aceşti strîmţi nădragi cel mai balşoi adaus comercial avîndu-l; başca articolu convex, subt vo kavboiskaia rubaşka, indiferent de sex, ca nişte ochelari cvadrupli pe ochii unui miop, multiplicaţi cu cursu rublii faţă de leu şchiop.

Mai multe