Mese în familie

Duminica e ziua în care ne strîngem cu toții la părinți. Se „repară“ calculatoarele în care au umblat mama și tata, care au agățat tot soiul de viruși și apoi au închis șandramaua, repede, de frică să nu strice și mai rău mașinăriile astea cu viață independentă. Se discută subiectele zilei și ale săptămînii, se bîrfește mic, se face politică, se împărtășesc amintiri și se vorbește despre mîncare.

De fapt, toată întîlnirea gravitează în jurul mîncării – liantul gustos, zemos, sărat și dulce care ne strînge duminică de duminică în jurul unei mese. Fiecare contribuie cu cîte ceva la meniu; care cu cîte o tartă a cărei rețetă a descoperit-o de curînd pe Internet, care cu prăjituri proaspete de la cine știe ce cofetărie nou deschisă, care cu o sticlă de vin și ceva beri. Mama a muncit două zile să facă trei aperitive și șapte feluri de mîncare, așa că masa geme de prea multă și nu se va mînca nici măcar un sfert, iar la final va fi iar alergătura după casolete și diverse recipiente în care să ni se pună pachet acasă.

Mama și cu tata se vor plînge separat în fața copiilor de apucăturile fiecăruia. „Să știi că taică-tu a început să uite îngrozitor“ – zice mama conspirativ, după ce a închis ușurel ușa de la bucătărie. „Cum adică uită?“, zici tu tare, băgată toată în frigider să vezi ce mai e bun pe acolo. „Șșșș, mai încet, că te aude, nici nu știi ce urechi are“, mai zice maică-ta, uitîndu-se speriată spre ușă. „Da, măi, îi spun ceva și în două minute nu-și mai aduce aminte nimic, trebuie să-i repet totul. Să știi că mă îngrijorează…“ Pufnești. „Parcă nu știi că și eu sînt la fel. De fapt, nu te ascultă, măi, mamă. Știi cum e el, cu gîndul la alte chestii.“ „Ai și tu dreptate“, zice maică-ta, vexată necontenit că vorbește la pereți de patruzeci de ani și tot nu se învață minte. „Dar totuși uită“, zice cu un soi de îngrijorare mai nouă pe care preferi să n-o iei în seamă ca să nu-ți strici ziua.

În bucătărie intră taică-tu. Se strîmbă și face tot soiul de semne cu mîinile în spatele mamei care aranjează ceva în tava de friptură și care se întreabă dacă o fi de-ajuns pentru toată lumea (e de-ajuns!), iar pe tine te bușește rîsul. „De ce rîdeți?“, întreabă inchizitorial, cu furca lungă de friptură în mînă. Taică-tu începe să se plîngă. „Băi, nu mai pot să deschid gura din cauza ei. Și nici să mă uit pe stradă după diverse lucruri, că vine și mă ia de braț.“ „Se pierde“, zice maică-ta cu furca de mini-drac tot în mînă. „Cum se pierde, domnule?“, te miri. „Da, e uituc și aerian. Păi, nu s-a pierdut cînd am fost la Cheia, anul trecut? M-a lăsat la pensiune că se duce să ia apă și a apărut abia după o oră. Nu mai știam ce să fac. Se rătăcise. Și i-am zis să-și ia un punct de reper, că pensiunea asta avea doi lei mari, aurii la treptele de la intrare. „Șic“, mai zice mama și începe să rîdă. „Te-ai pierdut, domnule?“, te întorci spre pe taică-tu. „Eee, m-am plimbat un pic, toate pensiunile astea arată la fel, zice el vag și apucă o bere: „Auzi, nu bem și noi, ca bunii musulmani, ceva?“ „Bem!“, zici și deschizi berea. Mama începe deja cu semnele. Din gesticulație se citește așa: „Să nu-i dai prea mult de băut, că imediat i se învîrt ochii în cap și oricum nu-i face bine la tensiune.“

„Hai la masă, să nu beți pe burta goală“, zice mama și pune pe mijlocul mesei un castron imens. „Uite, ți-am făcut mega-salata“, îți zice. „Tot ții de prostia aia și nu mănînci carbohidrați?“, întreabă ea. Frate-tu pufnește de pe fotoliu: „Și tot grasă ești!“. Îi arzi un pumn în umăr și maică-ta vă boscorodește pe amîndoi ca atunci cînd erați copii.

Unul nu vrea deloc pîine, altul nu mănîncă deloc vinete decît în salată, celălalt scoate toate legumele din supă. Sîntem în jurul mesei ăsteia duminică de duminică și încercăm să prelungim cît mai mult sensul și viața familiei noastre. Ignorăm pînă cînd se poate norii amenințători care ne macină inima, tensiunea, ficatul, memoria. Părinții noștri încă ne pot minți pentru ca noi să stăm confortabil în acest cocon călduț cu friptură. Să nu ne îngrijorăm, să ne vedem de slujbele noastre. Atîta cît se poate, mie îmi convine așa.

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.