Masa la Peleș

18 septembrie 2018   TÎLC SHOW

De la subsolul castelului, un mini-lift încărcat urcă spre parter. Bucatele tocmai au ajuns din bucătarie în sufragerie (numită, mai puțin pretențios, dar foarte eficient, și „sala de mîncare“). Cam acesta era traseul meselor regale atunci cînd Familia Regală se afla la castelul Peleș.

Poate că traseul a fost altul la masa festivă din 25 septembrie 1933, ocazie specială, cînd se sărbătorea semicentenarul castelului. În urmă cu 50 de ani era finalizată prima fază de construcție a reședinței de vară a regelui Carol I, fază realizată după planurile arhitectului german Johannes Schultz, sub ochiul atent al suveranului, care a urmărit lucrările de la începuturi, din 1873, pînă în 1914. Evenimentul care marca împlinirea unei jumătăți de veac a castelului și la care au participat oaspeți din țară și din străinătate a fost numit „Serbările Peleșului“ și s-a desfășurat timp de două zile (25 și 26 septembrie).

Revenim în bucătărie. În timpul regelui Carol I, „legea“ în materie culinară o făcea bucătarul francez Papa Gilet, patron al restaurantului Frascati de pe Calea Victoriei. Este aproape de prisos să menționăm cît talent presăra domnul Gilet în oalele și farfuriile de la castel, dar ca idee a dimensiunii priceperii sale poate nu strică să spunem că regele l-a păstrat ca bucătar timp de 30 de ani.

După ceva timp, prin anii ’30, a venit ceasul savorii preparatelor gătite de bucătarul Iosif Strassman, neamț la origine, dar școlit la Paris. Pasionat de gastronomia românească, Strassman se inspira în mare măsură din bucătăria tradițională, reinterpreta unele rețete și avea obiceiul de a le da nume romînești preparatelor sale. Astfel, ajungem la meniul de la serbarea semicentenarului castelului (descris mai amănunțit în lucrarea Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Tîrgul Moșilor, de Filip-Lucian Iorga și Ana Iorga). Aș menționa bobocul de rață à la bouquetière, salata Sinaia și poate și crochetele cu brînză, întru exemplificarea fuziunii dintre sofisticat și simplu. Și nu aș rata desertul care trona spre finalul meniului de la dejunul de gală organizat în cinstea celor 50 de ani pe care îi împlinea castelul preferat al primului rege al României: înghețata Castelul Peleș (Parfait Château Pelech).

Tind să cred că le Parfait Château Pelech ar trezi măcar un timid interes și pentru cel mai convins republican.

Mai multe