Marile secrete ale succesului

19 iunie 2018   TÎLC SHOW

Dacă aveți timp și chef, faceți un experiment. Dați o căutare pe Google după cuvîntul „succes“. Pe românește. O să obțineți „aproximativ 63.700.000 rezultate (0,24 secunde)“. Se dovedește că acest cuvînt e unul de foarte mare… succes. E extrem de puternic și are o influență profundă în viața noastră, din moment ce se bucură de o asemenea energie a prezenței și a utilizării lui. Oare cu ce alt cuvînt ar concura? Ce l-ar putea depăși? Ce ar putea cîștiga cea mai mare importanță în viața celor mai mulți dintre noi? Și cum s-ar numi acest ceva, capabil să depășească prezența formidabilă a cuvîntului „succes“? Să încercăm „onestitate“: 298.000. Slab rezultat! „Profesionalism“: 1.570.000. „Pasiune“: 3.900.000. „Solidaritate“: 1.150.000. „Compasiune“: 454.000. După cum se vede, compasiunea nu prea are succes. Să mai încercăm. „Umanism“: 126.000. „Civilizație“: 1.200.000. „Moralitate“: 309.000. Pînă acum, onestitatea, moralitatea și umanismul stau cel mai prost. Haideți să încercăm cu „Dumnezeu“. Ce cuvînt poate fi mai tare decît acesta? Să dăm o căutare: „aproximativ 10.500.000 rezultate (0,30 secunde)“. Mult mai puțin decît rezultatele căutării după cuvîntul „succes“.

Evident, experimentul de mai sus e unul superficial și nerelevant. E doar o joacă. Dacă luăm în calcul asemănarea semnelor grafice care alcătuiesc cuvintele succes/success, din română și engleză, speculația unei concluzii a rezultatelor comparative scîrțîie foarte tare. Succesul cuvîntului „succes“, din română, e ajutat din plin de asemănarea cu „success“, din engleză. Știm cum funcționează un motor de căutare, știm că putem obține rezultate diferite de la o oră la alta, de la o zi la alta, de la un motor de căutare la altul. Totuși, dacă această joacă merge mai departe, din curiozitate, la căutarea cuvîntului „success“, obținem 1.080.000.000 de rezultate. La „honesty“, obținem 87.300.000. La „professionalism“,  54.400.000. La „compassion“, 104.000.000. La „morality“, 45.900.000. Chiar și așa, se vede limpede că, la o căutare pe Google, succesul cuvîntului „success“ se traduce în zece cifre, pe cînd celelalte cuvinte menționate nu reușesc să depășească opt sau nouă cifre în rezultatele căutării. Iar „God“ iese învingător de data asta – însă tot în zece cifre – cu 1.800.000.000 de rezultate. În alte zile pierde net în fața succesului. Ca detaliu amuzant, nici măcar „faith“ nu reușește mai mult de nouă cifre (662.000.000).

Deși știm că e doar o joacă și că universurile de semnificație ale cuvintelor din limbi diferite, atît la nivel superficial, cît și în profunzime, nu sînt întotdeauna aceleași, totuși, rezultatele unui asemenea tip de căutare pot da suficiente motive de punere pe gînduri. Obsesia succesului cu orice chip e un fenomen de dimensiuni colosale. Pe măsură ce cuvintele care denumesc valori fundamentale ale umanului se tocesc și capătă doar o importanță decorativă, crește puterea de seducție a noțiunii de succes. Marile valori au devenit un fel de refugiu, la care apelăm doar atunci cînd trăim frustrarea de a nu obține succesul pe care ni l-am fi dorit. În momente de acest fel deplîngem zgomotos alunecarea lumii în derizoriu, în deșertăciune, și denunțăm pervertirea ființei umane. Bocim la parastasul reperelor fundamentale, dar o facem cam ca atunci cînd intonăm solemn imnul național și ne dăm seama că nu-i prea știm versurile. E ca fuga la Dumnezeu, doar atunci cînd ești disperat. Pînă la momentul cu pricina, a fost și el undeva, pe-acolo, printre noțiuni. Cum dăm de necaz, cum devenim pioși și-i solicităm ajutorul. La fel și cu marile cuvinte care numesc valori. Dacă eșuăm în drumul spre succes – așa cum îl vedem noi acum, adică celebritate și bani mulți –, dăm fuga la adăpostul noțiunilor sigure, de unde denunțăm prăbușirea lumii. Cum începe să ne surîdă șansa, imediat reintrăm în mîndra cetate a bucuriei de a spune că lumea e o junglă în care supraviețuiesc doar cei mai buni. Adică oamenii de succes. Nici nu mai contează natura împlinirilor acestora. Nu mai e important ce fac. Sau cum fac. Ei sînt adevăratele icoane ale templului devenirii de azi. Au avut succes? Atunci sînt „valori“. Lumea îi știe. Iar asta e măsura supremă a succesului.

Imperativele de azi sînt „să apari“ și „să te știe lumea“. E prea puțin important pentru ce. De fapt, nu e important deloc. Pur și simplu, nu mai contează. Secretul e „să apari“. Pentru că doar așa „te știe lumea“. Însă mai există un secret. Unul bine păstrat, în interiorul multora dintre noi. Deși spunem că disprețuim sau că nu ne interesează succesul obținut pe căi „de-astea“, îngroșăm masiv rîndurile asistenței care propulsează în spațiul public asemenea personaje, dar și felul acesta de perspectivă a lumii. O anumită formă de promiscuitate, din interiorul fiecăruia dintre noi, dorește să fie văzută, oglindită în alții. Și face așa tocmai pentru a-și masca, ascunde sau, dimpotrivă, pentru a-și justifica, valida prezența de la „domiciliu“. Totul merge pînă la a le frecventa imaginea, a i admira, a-i invidia în secret pe „oamenii de succes“. Pînă la explozia mărturisirii „demnității“ din tipul de contemporaneitate la care lucrăm acum cu sîrg: „Da, domnule! Și ce dacă?! Da, îl admir pe Cutărescu! Și ce-i cu asta? Am dat în cap la cineva? Am furat ceva?“ Iar admirația și, în cele din urmă, respectul merg în pas vioi către idea aceasta de succes, întruchipat de cineva care întotdeauna trebuie să fie un pic „mai prost decît noi“. Cu specificarea vitală: „Ehe, lasă-l, că nu e prost deloc! Dacă era așa prost, n-ajungea unde e…“ Pentru că doar așa mai capătă aer să se ventileze aspirația ascunsă, din fiecare, aceea care ne spune că am putea fi și noi acolo, dar n-am avut chef, „sînge în canalizare“ sau noroc suficient. Așa că ne simțim bine trăind prin „reprezentanții“ ăștia, de care putem să și rîdem. Alt mare secret.

Mai multe