Mariana şi Sanda

15 octombrie 2007   TÎLC SHOW

Mariana făcea curăţenie cu o energie care te uimea, mai ales dacă luai în considerare statura ei firavă. Mică şi iute, părea că zbîrnîie ca o maşină de bărbierit încărcată cu celebrele baterii Duracell. Dacă cineva mai adăsta pe undeva prin casă dimineaţa cînd apărea ea, dacă mai era încă în pijama sau chiar mai încerca să aţipească un pic, era supus unui regim aspru. Mariana pornea aspiratorul, începea să scuture cearceafurile, să tragă paturile şi să vorbească. Nu ezita nici să te apostrofeze că nu eşti gata să începi ziua cînd soarele e de mult pe cer. Muta din loc tot ce era de mutat şi nu uita niciodată să vîre aspiratorul sau cîrpele prin toate cotloanele posibile. Cînd freca podeaua ca la curling, cînd era căţărată pe scaune să ia cu peria pînzele de păianjen de pe tavan. Mai greu se descurca la călcat, lucru ce nu-i prea ieşea, mai ales la cămăşi. Dar era o lipsă nesemnificativă în comparaţie cu restul. Cerea bani cît să nu depăşească măsura, atentă mereu la reacţiile legate de acest subiect. Însărcinată fiind, avea aceeaşi vitalitate, de îţi era şi frică să nu i se întîmple ceva. Într-o zi însă, cînd era prin luna a şaptea, a zis că nu mai poate şi n-a mai venit. După ce a născut, a mai încercat să lucreze, dar se vede treaba că grijile cu copilul şi cu bărbatul, tot mai depăşit de situaţie, au obligat-o să renunţe definitiv şi să se dedice numai propriei gospodării. Cei din casele în care făcea curăţenie i-au simţit tare mult lipsa. Toţi au început să caute pe altcineva şi s-au vorbit ca atunci cînd vreunul găseşte o femeie potrivită, să-i anunţe şi pe ceilalţi. Timp de mai multe luni, fiecare s-a descurcat pe cont propriu, mai cu aspiratorul, mai cu ligheanul, mai cu maşina de călcat, mai înjurînd fenomenul emigraţiei româneşti către ţările europene, graţie căruia nu mai există forţă de muncă locală. În sfîrşit însă, cineva a găsit-o pe Sanda. O femeie care spunea tuturor pe nume şi dacă încercai s-o ţii la distanţă, vorbindu-i cu dumneavoastră, îţi spunea că poţi chiar să-i zici Sanda. Masivă, cu multă putere, dar mai lentă decît Mariana. Ducea pînă la urmă treaba la capăt, dar trebuia să-i spui mereu unde şi cum să cureţe, s-o dirijezi şi s-o controlezi. Cînd se suia pe scaun să dea jos păianjenii, mai că-ţi venea să strigi după ajutor. Cînd se apleca să spele podeaua, părea că-i trosnesc toate încheieturile. Graţie gabaritului şi puterii mai mari probabil, reuşea să calce mai bine decît Mariana. Şi a început să lucreze la aproape tot aceleaşi familii. Dacă Mariana fusese comparată cu un rapid Mini Cooper, Sanda te ducea cu gîndul mai degrabă la o camionetă diesel. Numai că, într-o bună zi, Sanda a dispărut fără urmă. N-a mai răspuns la telefon şi n-a mai mers la nimeni. Îngrijorare mare printre familiile prietene. Ce se întîmplă cu Sanda? Ne-o fi lăsat baltă? O fi plecat în Spania? Într-un tîrziu, cineva a aflat următoarele informaţii pe care le-a spus şi celorlalţi ca pe un mare secret. Sanda se afla într-o perioadă de evaluare a propriei afaceri. Dorea să facă o restructurare în activitatea sa şi s-a gîndit să-şi selecteze clienţii. Nu ştia nimeni însă criteriile în funcţie de care urma să fie făcută selecţia. Şi, timp de cîteva săptămîni, ne-am gîndit cu emoţie: ne selectează oare Sanda pe lista ei cea bună sau nu? Am fost oare nişte clienţi buni sau răi? Dar, dacă ne va alege, nu cumva înseamnă că sîntem dintre cei la care primea bani mulţi şi făcea treabă mai puţină? În orice caz, trebuie să recunosc că preferam această din urmă variantă. Şi iată că într-o zi... Sanda a sunat. Eram pe lista cea bună, veste la care era gata să sărim în sus şi să strigăm yes, yes, yes, ca echipele victorioase de la concursurile de la televizor...

Mai multe