Maria Tănase. Artista, omul, legenda
Nu am rezistat tentației de a profita de luna martie pentru a mai pune accentul pe încă o personalitate feminină care a marcat istoria României: Maria Tănase. Nu oricum, ci apelînd tot la un specialist în materie, istoricul Stejărel Olaru, care a publicat recent o biografie-document despre personaj: Maria Tănase. Artista, omul, legenda (Corint, 2019). Autorul a prezentat succint în rîndurile de mai jos cele trei dimensiuni din titlu – artista, omul, legenda.
„Artista: în timpul documentării, am simțit un profund respect față de artista Maria Tănase. Vocea ei a fost remarcabilă și unică, dar nici măcar nu mă refer la acest lucru, ci la rolul esențial pe care l-a jucat în promovarea cîntecului popular românesc și despre care nu știam prea multe. Îmi pare rău că astăzi nu este cunoscută în plan internațional așa cum ar merita o artistă de nivelul ei.“
„Omul: Maria Tănase nu poate fi asemănată cu nici un alt artist de ieri sau de astăzi. A fost generoasă, mărinimoasă, dezinteresată de avere – prin mîinile ei au trecut mari sume de bani de care s-a ales praful – și iubitoare de oameni. Cînd vedea în jurul ei suferință, nevoie și necazuri întindea o mînă de ajutor. Desigur, nu a fost o ființă perfectă, a avut destule păcate, dar calitățile ei umane au fost remarcabile.“
„Legenda: am realizat că sînt destule povești exagerate sau false despre viața și activitatea ei, dar care s-au dezvoltat ușor și repede pentru că au avut un fond istoric real. De regulă, acestea s-au transmis oral, de la o persoană la alta, de la oameni din anturajul ei sau poate chiar de la ea, pentru că Maria obișnuia să acorde unui subiect o importanță mai mare decît o avea în realitate. În condițiile în care libertatea de exprimare a fost viciată în aceste decenii, cenzura funcționînd atît în timpul războiului, dar mai ales în timpul regimului comunist, unele dintre ele au ajuns astăzi să se confunde cu adevărul, fiind preluate cu bună credință și naivitate de autori sau jurnaliști atunci cînd simt nevoia să scrie despre ea. În carte mi-am propus să le scot la lumină atît cît m-au ținut puterile, asumîndu-mi mai degrabă un rol de istoric, nu de biograf. Am știut că în final nu-i voi dărîma mitul, ci îl voi consolida, pentru că viața Mariei Tănase a fost oricum plină de evenimente și spectaculoasă și nu are nevoie de exagerări.“