Mama Etna

Zeus, zeul zeilor, l-ar fi îngropat pe sinistrul monstru Typhon, cel cu o sută de capete, sub muntele Etna, fumul și aburii pe care-i aruncă în aer vulcanul fiind de fapt răsuflarea acestuia, iar lava clocotită care iese la răstimpuri din vulcan fiind gîfîirea grea a monstrului cînd se întoarce de pe o parte pe alta sub povara muntelui. După altă poveste, sub Etna l-ar fi îngropat zeița Atena pe gigantul Enceladus, care la rîndul său se luptase cu zeii olimpieni. Un al treilea mit grecesc spune că Etna ar fi fost, de fapt, forja zeului meșter fierar Hephaistos, care la romani a căpătat chiar numele Vulcan.

Ei bine, ignorînd aceste mituri, ghidul nostru italian, Orazio, ne spune că, în cele mai multe legende, Etna ar fi o femeie. Una capricioasă care se supăra (foc) pe bărbații care se îndrăgosteau de ea și-i făceau curte. „De fapt, eu m-am născut aici, în Catania – spune el –, iar cînd am mai crescut, am început, normal, să întreb lucruri despre Etna pe care o vedeam în fiecare zi, iar uneori scotea flăcări. Mi s-a spus că Etna e ca mama noastră. Cum adică mama, ce mamă explodează așa? Păi, da, mi s-a răspuns, și mama se supără și chiar te amenință cînd nu‑ți faci lecțiile sau nu ești cuminte. Mama poate să pară dură, chiar rea uneori, dar tot ce face e spre binele tău. Mama te hrănește, te crește, te adăpostește. Etna e exact ca mama. Cenușa vulcanică e foarte fertilă, ce crește acolo unde a curs lava, bineînțeles la mulți ani după ce s-a răcit, e foarte bun și hrănitor. Legumele și fructele care cresc în fermele din apropierea vulcanului sînt foarte gustoase și sănătoase pentru că extrag din acest sol o mulțime de minerale: fier, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, zinc, seleniu. Știți portocalele roșii de Sicilia? De ce sînt roșii? Fiindcă ele cresc aici, în zona Etnei, și extrag fierul care e foarte mult în pămîntul acesta, de aceea devin roșii. (În timp ce ascult povestea ghidului, mi-aduc aminte că în piața din Catania am văzut și conopidă mov-roșcată, probabil din același motiv.) Iar în jurul vulcanului sînt o mulțime de ferme unde se cultivă o diversitate foarte mare de fructe și legume care se vînd apoi peste tot. Mama ne aduce deci hrană și ne face și rost de bani prin aceste bune produse vegetale care i se datorează. Tot ea e cea care ne oferă posibilitatea să ne facem case cu  pietrele foarte bune de construcții pe care ni le dă. Noi, localnicii, privim acest munte, deci, ca și cum ar fi o femeie. Despre Etna se mai poate spune că nu omoară niciodată pe nimeni. Lava ei curge încet, ai timp să fugi din calea ei. Nu te omoară, dar în cele din urmă distruge totul în cale. Catania, de altfel, a fost distrusă de vulcan de șapte ori în istoria ei, din Antichitate și pînă în 1669, cînd a avut loc cea mai recentă erupție care a ajuns pînă în oraș. Foarte des, mai spune ghidul, cînd Etna răbufnește, avem spectacol ca de artificii în oraș.“

E impresionantă dragostea localnicilor pentru muntele lor. Nu mai vorbesc că și turismul de pe Etna le aduce o mulțime de beneficii.

E octombrie și urcăm pînă sub craterele active în care se produc explozii și care foarte des scot vălătuci de fum negru. Jos, în Catania, poți face baie în mare, care e caldă, dar sus, la trei mii de metri altitudine, sînt cîteva grade peste zero, un vînt gata să te doboare și fulgi de zăpadă răzleți. La cabanele de acolo, construite temporar (pentru că oricînd pot fi acoperite de lavă – ultima oară s-a întîmplat în 2001), se închiriază bocanci și geci groase pentru că nimeni nu poate veni pregătit de la clima blîndă de jos cu haine de iarnă. De la două mii de metri în sus nu mai e decît un fel de deșert negru. Iarna se acoperă cu zăpadă (nu și craterele active, adică vîrfurile cele mai înalte pe care zăpada nu se așterne pentru că sînt calde). Din cauza vîntului, cenușa vulcanică îți intră în ochi și în gură, unde-ți scrîșnește printre dinți. Ghizii poartă ochelari de protecție. E un spectacol. Pericolele sînt excluse pentru că Etna e un vulcan pe care oamenii au învățat să-l prevadă. Cînd e pericol, excursiile se sistează.

Ghidul ne duce și într-o mică localitate de la poale, Zafferano, la o fermă unde se face agricultură, apicultură și viticultură „de vulcan“, unde ni se dau spre degustare niște lucruri cu totul speciale (de exemplu, vin cu mireasmă de migdale sau miere cu aromă și culoare de fistic). Orazio ne povestește cum, în 1992, mica localitate Zafferano era în pericol să fie acoperită de rîurile de lavă care se revărsau de pe Etna. Atunci preotul a cerut întregii comunități să se adune ca să se roage. S-au rugat fierbinte la Dumnezeu ca lava să se oprească, iar lava s-a oprit la cîțiva metri de primele case. Lîngă locul unde a ajuns fluxul de lavă și care se distinge foarte bine și astăzi au ridicat o statuie Fecioarei Maria. Căutînd eu ulterior povestea pe Internet, am descoperit că minunea a fost bine canalizată de oameni nu doar cu rugăciuni. Mai precis, marina Statelor Unite și armata italiană au intervenit și, prin explozii controlate, au redirecționat curgerile de lavă așa încît să nu ajungă în localitate. Dar putem să zicem că, ajutați de Dumnezeu, bravii militari și-au dus misiunea la îndeplinire.

 Foto: wikimedia commons