Luptăm, luptăm și tot nu cîștigăm?
Semifinala cu Franţa de la Fed Cup s-ar putea pune sub o deviză pe care o ştim bine: luptăm, luptăm şi tot nu cîştigăm?
Prietenul C. vine de departe şi merge departe. Vine, de fel, din România, care e departe, şi merge în toată lumea, care e departe din sens opus. Dar din cînd în cînd se opreşte să-şi cerceteze rădăcinile. Şi-a luat bilet pentru Rouen de cînd s-a stabilit că acolo va fi să fie meciul. A driblat cu timpul vieţii sale şi cu zborurile, un tur de forţă care nu e unic, e doar o mică tortură pe care şi-o aplică, neştiuţi, destui. A stat imersat în toată zeama acelor zile, s-a supărat pe cei care au atacat-o pe Buzărnescu, a acceptat că managementul lui Segărceanu a fost rău şi mi-a trimis un link cu un text care ne îndemna să mergem la culcare fericiţi. E mai puţin înverşunat ca mulţi dintre cei care stau cu gleznele în glodul patriotic. De la 30.000 de picioare, înălţime pe care o accesează adesea, vede ţara dintr-un unghi privilegiat. Pentru el, ţara e despre participare. Şi, de fapt, despre asta a fost vorba. Despre Halep, care a vrut să participe la acest fapt naţional ca şi cum ar fi fost ultimul al vieţii ei, despre galeria română, care a atras plecăciunile francezilor („fani gălăgioşi, dar niciodată lipsiţi de respect“, a scris L’Équipe, completînd-o pe Caroline Garcia, care i-a caracterizat drept „extraordinari“), despre cei de acasă, care au parcurs maratoane de aplatizat posteriorul cu ochii în televizor. Există cîştiguri fără viitor şi eşecuri care clădesc. Cel de la Rouen ar putea fi unul dintre acestea din urmă. El ne arată că putem lupta pînă la capăt şi că putem fi civilizaţi mai apoi, indiferent de rezultat. În fine, măcar unii dintre noi. Pe urmă e despre a repera, responsabil, ce nu a funcţionat. Pentru că întotdeauna o înfrîngere e fix asta, o înfrîngere, şi nu o victorie. Aici e mult de lucru. Dacă ne-am perfecţionat în ceva pe acest pământ este în împletirea rădăcinilor pînă la anularea libertăţii e a critica, de a spune adevărul, de a renunţa la cineva „din gaşcă“ dacă nu e bun. Toate acestea se decontează mai apoi. Aşa că prietenul C. va continua să zboare pe conturul Pămîntului, iar noi vom rămîne aici, încercînd să vedem cum putem transforma cercul în linie dreaptă.