Lupta cu tirajele
Îmi las deunăzi mașina la service pentru revizia anuală și inspecția tehnică periodică. O rog pe doamna de la recepție să-mi comande un taxi, întrucît ne aflam binișor în afara urbei. Îmi zîmbește, spunîndu-mi complice: „Chem pe cineva de la firma nou înființată în oraș, «Iuțișor și binișor». Au prețuri promoționale. O să vă placă!“ Într-adevăr, Loganul cu indicativul 491 sosește în cîteva minute. Urc și rămîn blocat. La volan, colegul meu universitar, de la Geometrie, conferențiarul doctor Laurin Tălălache. „Nu te mira!“, îmi zice el cu jovialitate. „Am mai multe slujbe. Ce să fac? Îmi trebuie fonduri suplimentare în perioada asta din viață. E o poveste lungă, dar, dacă avem timp, ți-o relatez.“ Avem cu siguranță, pentru că eu vreau să ajung la Universitate, care nu se află chiar la o aruncătură de băț. „Acum jumătate de an“, își începe Tălălache confesiunea, „am publicat o carte de specialitate – Teorema lui Brianchon. Studiu de caz. A apărut la Editura Pitagora într-un tiraj confidențial, așa cum se întîmplă de regulă cu lucrările noastre academice, știi prea bine. M-aș fi bucurat să și-o procure măcar matematicienii din țară. Oricum, distribuită sau nu printre experți, publicarea devenise o necesitate. Plănuiesc să dau concurs pe post de profesor în semestrul acesta… Ce să vezi însă? La scurtă vreme de la apariție, primesc un SMS ciudat. «Bună ziua», scria acolo apelantul, «mă numesc Plachie Dodan și lucrez la librăria „Albert Einstein“ de pe strada Mandolinei 12. Ieri, o doamnă a venit aici și a văzut volumul dumneavoastră, Teorema lui Brianchon. Studiu de caz. A început să plîngă cu sughițuri că nu are bani să și-o cumpere. Mi s-a rupt inima pur și simplu, vă spun drept, de mila ei. M-am gîndit că n-oi muri pentru 35 de lei, cu toate că, fie vorba între noi, nu mă dau paralele afară din casă! – și i-am achiziționat un exemplar. Era în stare să-mi pupe mîna, nu alta. A plecat foarte fericită. Eu v-am scris așa, pentru informare. Mi-am spus că poate ați dori să știți.»“
„Îți dai seama, Codrine“, a strigat Laurin, „că nu puteam să stau inert! Cum să plătească bietul om, din buzunarul lui, cartea mea? Am alergat la librăria „Albert Einstein“, l-am localizat pe Plachie și i-am achitat pe loc suma de 35 de lei. S-a minunat, precizînd că mai rar i se întîmplase să întîlnească un gentleman autentic! M-am simțit onorat. De unde să știu eu atunci că istoria abia se închega? Curînd, e-mail-ul, Messenger-ul și telefonul mi s-au încins de la abundența solicitărilor de rambursare a contravalorii cărții mele de geometrie plană, Teorema lui Brianchon. Studiu de caz. Printre solicitanți, tot felul de personaje – de la studenți săraci, căzuți în patima drogurilor și intrați în programe de reabilitare, pînă la pensionari tremurători, zdrobiți de sistem. Mi-l amintesc pe unul cumva atipic din ultima categorie. Atipic, întrucît era aranjat și simandicos, nu ferfeniță precum ceilalți. Mi-a cerut să-i acopăr și cheltuiala de transport pînă la librărie. I-am dat 45 de lei în loc de 35. M-a salutat ceremonios și s-a îndepărtat cu volumul sub braț. Mai tîrziu am realizat că, de fapt, pensionarii au gratuitate pe mijloacele de transport în comun, dar ce mai conta, bătrîne? Mă simțeam perfect, devenisem un autor cu priză la public. Detaliul mi-a fost confirmat și de editură. Redactorii m-au anunțat că lucrarea mea se vindea excelent și că sosiseră comenzi mari, cu precizarea «plata se efectuează de către autor, domnul conferențiar universitar Laurin Tălălache». Le-am zis să accepte solicitările. Mă angajam să achit contravaloarea exemplarelor din Teorema lui Brianchon. Studiu de caz plasate la clienți. Încet-încet, m-am transformat și într-un autor vîndut, nu numai într-unul cu priză la public. S-au scos tiraje gigantice ale cărții. Diverși tipi furau exemplare din tipografie pentru a le deconta direct la mine. Gestul mă măgulea fără drept de apel… Am căutat o a doua slujbă și, spre norocul meu, am găsit oferta de taximetrist. Noaptea mai lucrez și ca brutar la patiseria «Voinicuț»…“
Într-un tîrziu, mașina se opri în fața corpului principal al Universității. În parcare, la geamul șoferului, a răsărit deodată un homeless cu părul vîlvoi, barba lipicioasă și ochii căscați terifiant. Gesticula spasmodic, arătînd sacadat spre un volum pe care-l ținea în mînă. Am citit pe copertă Teorema lui Brianchon. Studiu de caz. Personajul urla la Tălălache: „Profu’, profu’, uite – cartea, cartea! Mi am cumpărat cartea! Dă-ș mie, dă-ș mie!“ Colegul meu a scos pe geam trei bancnote de 10 lei și una de 5, dojenindu-l totodată, cu drag, pe intempestivul homeless: „Pișicherule, pișicherule! Ți-ai cumpărat tu cartea, cum am scris-o eu a doua oară! Hai, ia de-aici și întinde-o!“ Individul a înșfăcat banii și a șters-o imediat, țipînd pițigăiat: „Săru’ mîna, săru’ mîna, boierule dom’ profesor!“ Am plătit, înfiorat, călătoria și apoi am coborît în grabă. I-am lăsat bacșiș 35 de lei.
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.
Foto: wikimedia commons