Luna inutilității necesare. La români
…pentru că nu degeaba (sic!), în această perioadă a anului, tema inutilității pare mai importantă decît oricînd, mai cu seamă în România. Pentru că-n România, decembrie nu e doar ultima lună din an, luna Crăciunului sau luna cadourilor, ca-n atîtea alte țări. Decembrie este, de bună seamă, și toate acestea, dar și mai mult decît atît. În treacăt fie spus, în America, fiecare stat are nu doar un „motto” oficial, ci și o „poreclă”, o pasăre a statului, un cîntec al statului etc. În Texas, bunăoară, motto-ul oficial (pe care nu-l știe nimeni) e „prietenie” („friendship“), porecla, știută de toată lumea, căci inscripționată pe plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor, e „The Lone Star State”, floarea oficială e un soi de „albăstrea” („bluebonnet”), pasărea statului e mierla nordului (Northern mockingbird) ș.a.m.d. Există chiar și un animal al fiecărui stat și un copac al fiecărui stat. Ce nu există e o lună a statului (poate și pentru că e greu să împarți 12 la 50). Iată o bună oportunitate pentru ca românii s-o ia înaintea americanilor, declarînd oficial luna decembrie „luna României“!
Avem de ce. Pe de o parte, 1 Decembrie e Ziua Națională a României, ziua Marii Uniri, ziua oficială de naștere a țării, în 1918, botezată în sîngele Primului Război Mondial. (Să nu mai rîdem de americani – așa „noi” cum sînt, SUA sînt, oficial, mai „vechi” decît România cu vreun secol și jumătate.) Pe de altă parte, tot în decembrie, dar 1989, România a renăscut, botezată atunci în sîngele scurs pe străzile din Timișoara, București, Cluj ș.a.m.d. Vărsare inutilă de sînge nevinovat, cum s-a tot spus? Fără doar și poate! Dar o inutilitate fără de care eu n-aș fi putut scrie aceste rînduri, iar dumneavoastră nu le-ați fi putut citi. O inutilitate necesară, altfel spus, precum Marea Adunare de la Alba Iulia. De ce inutilă? Pentru că evenimentul a fost strict simbolic, după cum simbolică a fost și alegerea locului de întîlnire. E limpede că nu „toți românii” s-au adunat acolo să-și dea acordul, chit că, din punctul de vedere al reprezentativității, sutele de români nu se compară cu cei treizeci și nouă (39!) de semnatari ai draftului Constituției SUA care afirmau din start că vorbesc în numele întregului popor american: We the People! [fără virgulă, în original].
În lumea de astăzi, simbolurile și utilitatea par a se afla, din nefericire, la cuțite. Expresia „strict simbolic” a ajuns echivalentă cu „apă de ploaie” sau „frecție la un picior de lemn” – o pierdere de vreme. Ce mai poate face „strictul simbolic” în fața goanei nestăvilite după utilitate și eficiență? Totul – de la carieră la vacanțe și de la măritiș la înmormîntări – stă sub semnul vitezei și al eficientizării. La ce bun să ne mai pierdem vremea cu simbolurile? Și totuși, după cum observă John Stuart Mill, născut iar nu făcut utilitarian (la propriu, pentru cei ce știu despre experimentul lui Bentham), utilitatea e, în definitiv, o chestiune de opinie, de simbolistică. Ce e mai util? Să-l asculți pe Bach sau să mergi „la sală”? Să citești Iliada, eventual în greaca veche, sau să înveți programarea pe computer?
Citesc în aceste zile comentarii îngrijorate despre „risipa de electricitate” provocată de tîrgurile de Crăciun din mai toate orașele țării. De asta ne arde nouă, atît la propriu, cît și la figurat, acum, cînd criza energetică și prețul kilowattului au devenit chestiuni de securitate națională? Alte voci (uneori aceleași), mai puțin contabile și mai mult ecologiste, se îngrijorează de soarta brazilor „sacrificați” în această perioadă a anului – și pentru ce? Religioși sau nu, chiar nu știm că „pomii de Crăciun” sînt o „invenție” germană relativ modernă, deși unii spun chiar păgînă, popularizată de-abia în secolul al XIX-lea de Regina Victoria și-al ei consort neamț, Albert? Nu sînt toate aceste practici, „strict simbolice”, nu doar inutile, ci și „dăunătoare” de-a dreptul?
Propun însă ca, înainte de-a ne lăsa purtați de-asemenea indignări justițiare și de-a acuza de crime împotriva naturii o fundație caritabilă doar pentru că dăruiește familiilor nevoiașe, în loc de mîncare, brazi de Crăciun, să ne gîndim pentru o clipă taman la cei cărora le plîngem de milă. Nu credeți că luminile din tîrgurile de Crăciun sau un brad pe care să-l împodobească și lîngă care să poată colinda le pot face viața mai frumoasă, chiar dacă nu le pot potoli foamea? Mă întreb uneori dacă nu cumva calcule utilitare asemănătoare i-au împiedicat pe unii să meargă pînă la Alba Iulia în 1918 sau să iasă în stradă în Decembrie ’89. Că n-avea rost. Ar fi fost – nu-i așa? – doar niște amărîte gesturi „strict simbolice”. Strict simbolică a fost și spălarea cu mir a picioarelor Mîntuitorului, după cum, vigilent, a observat imediat Iuda Iscariotul. Iuda contabilul a calculat că banii obținuți din vînzarea mirului ar fi putut ajuta un număr semnificativ de nevoiași. Astfel, mirul și-ar fi dovedit utilitatea, în loc să fie risipit pe simboluri. Nu întîmplător nu obosesc s-o repet: etimologic vorbind, simbolul (symbolon) e opusul… diavolului (diaballein). Primul unește, al doilea desparte.
Eugène Ionesco, în Journal en miettes, dacă nu mă-nșeală memoria, spune că „arta este absolut inutilă, dar acest inutil este absolut necesar”. La fel și simbolurile. Și ce lună mai încărcată de simboluri decît luna decembrie la români avem? N-ar fi util, așadar, s-o recunoaștem ca atare? Luna inutilității necesare la români! Luna aceasta să nu ne sfiim să facem risipă de gesturi simbolice și, aparent, inutile! Să aprindem lumînări pentru morții din Decembrie ’89, să ne împodobim brazii de Crăciun, să ne facem unii altora cadouri copilărești, să hoinărim fără rost (flâner, ar spune francezul) pe străzile luminate din belșug, să ne zîmbim și să ne dăm binețe, chiar dacă nu ne cunoaștem (sau în ciuda faptului), să ne aruncăm banii pe cîteva castane coapte și, mai ales, să ne colindăm cum știm mai bine: „Astăzi S-a născut, Cel făr’ de-nceput… Lăudați și cîntați și vă bucurați! La anul și la mulți ani!”.
P.S. Pentru a rămîne „ancorat în meandrele concretului”, mărturisesc că m-am simțit răzbunat auzindu-i pe unii revoltați că le-a fost înșelată încrederea în fair-play-ul și cinstea unor parteneri occidentali cînd a fost vorba de intrarea României în Schengen. Acum înțelegeți de ce ne revoltam noi cînd plagiați voi? Doare, nu-i așa? Pe „minciuni și nedreptate nu se poate construi nimic măreț”, nu-i așa? Acum înțelegeți? Doare?
Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).