Luleaua lui Macbeth
Cînd e vorba de săpăturile arheologice făcute pe locul casei unde Shakespeare și-a petrecut ultimii douăzeci de ani de viață, unii întreabă de manuscrise. Alții de pipele găsite acolo. Cîteva se cunosc și din casa în care s-a născut, doar că asta sună ca și cum micul Shakespeare a întins imediat mînă după pipă, și nicidecum după pană. De la o vreme aceste instrumente de lut ars, așa mici cum sînt (în vatra lor abia poți să bagi vîrful degetului), au început să dea de gîndit. Oare ce se fuma din ele la 1600? Nu cumva vreun compus mai ciudat? Lumea s-a pus pe recitit sonetele (efect nobil al unei cauze dubioase) și a dat – evident – peste pasaje suspecte. Sonetul 27: „a journey in my head“; 38, the „Tenth Muse“; 76, „noted weed“, „compounds strange“ etc. În ciuda aparențelor, asemenea pasaje au de fapt, în engleza acestui poet și gentleman, un înțeles nu banal, dar benign. Nici o legătură cu marijuana sau cu alte posibile adjuvante literare.
Cum controversele ne plac mai mult decît rezolvarea lor, a durat pînă în 2000 ca niște oameni serioși din Africa de Sud să se ofere să urce pipele din cele două case în avion, să le ducă la laborator și să analizeze reziduurile rămase în țevile și vetrele lor. Unele fuseseră bine curățate de vreun muzeograf britanic zelos care a uitat că urmele organice de pe obiecte – de la amfore la vîrfuri de suliță – pot fi mai prețioase ca obiectele. În orice caz, citind rapoartele de analiză, am sfeclit-o un pic. Nici unul din reziduuri nu cuprindea nicotină. Din cele patru pipe de la New Place, casa cumpărată la maturitate de Shakespeare, una avea înăuntru vanilină (rezultat sigur), iar celelalte trei cannabis (rezultat probabil). Doar două pipe din așa-numita „Shakespeare Birthplace Garden“ nu fuseseră dezinfectate, ca să zic așa: una mai avea urme de cannabis (probabil), alta, un compus al acidului miristic (sigur). Acest acid este un halucinogen prezent în plante din familia nucșoarei și, fără să sugerez nimic, probabil că ginerele lui Shakespeare avea acces la ceva comparabil, fiind medic. Exploratorii europeni erau bineînțeles ahtiați după nucșoară și alte mirodenii. Doar cîțiva ani înainte ca Shakespeare să preia New Place, Ralph Fitch se întorcea în Anglia la capătul unei călătorii în Indiile Orientale după mirodenii. Călătoria e probabil reflectată în Macbeth (act I, scena 3: „her husband’s to Aleppo gone, master of the Tiger“; nava cu care Fitch a plecat spre Alep se numea „Tiger“.)
Cannabis a fost găsit în pipe africane din secolul al XIV-lea, dar în general e greu de identificat cu certitudine după mult timp de la ardere, de-asta rezultatele de laborator sînt „probabile“. În alte pipe din aceeași perioadă din Stratford-upon-Avon și Abingdon, analizate pentru comparație, s-au găsit și diferite forme de camfor și, în două cazuri, de cocaină, abia introdusă în Anglia elisabetană din America de Sud. Imposibil de știut dacă Shakespeare însuși a fumat din vreuna din pipele găsite în casele în care a trăit. Parcă poți să ții socoteala celor care trec voioși pe stradă și-și aruncă pipa peste gard în grădina ta? În plus, ele provin din săpături vechi – de exemplu, dintr-una haotică din 1860. Și cine știe ce muzeograf și-o fi uitat într-o zi luleaua acasă?
În 2010, alți oameni serioși au început să sape în New Place, cu arheologi profesioniști (și 120 de voluntari). Locul stătea gol, neconstruit, de 250 de ani. Aici fusese cea mai mare casă din Stratford-upon-Avon, cumpărată de Shakespeare în 1597, după moartea singurului său băiat. Casa fusese construită la sfîrșitul Războiului celor două Roze și era destul de părăginită cînd a luat-o el și i-a făcut diverse modificări din lemn și cărămidă, după propriile lui idei, cum zice undeva. Din nefericire, casa asta a fost reconstruită radical la ceva vreme după moartea lui și apoi demolată, deci ce-a mai rămas propriu-zis din casa lui Shakespeare e foarte puțin, atît ca fundație, cît și ca obiecte. Arhitectural, sînt totuși clare două detalii. Shakespeare a vrut ca la stradă casa să aibă o galerie lungă de 15 m, în care erau probabil expuse statui, și deasupra porții căreia se afla probabil blazonul recent obținut de familie. De asemenea, a păstrat neatinsă sala mare a casei vechi, ca un fel de anacronism legat de lumea primilor Tudori. Obiectele din anii în care a locuit acolo sînt neașteptat de puține – între ele un cuțit cu mîner de os. Pare că sistemul de colectare a gunoiului devenise, din păcate, foarte eficient în acei ani. Există doar vreo două gropi de gunoi datate pe la 1600, al căror conținut probabil reflectă mai mult viața locatarilor de la care Shakespeare a cumpărat casa și curățenia generală făcută cînd ai lui au preluat casa, dar poate și primii lor cîțiva ani acolo. Au apărut, de pildă, cîteva fragmente de ulcior renan – indicator de relativă prosperitate – cu inscripția „…TMEIN…“ (de comparat cu inscripția medievală de pe un vas găsit în Köln: Wan Got wil ist mein Zil). În rest, un jeton de Nürnberg (monedă pentru jocuri) și melci de acordat de la un instrument muzical.
Ar mai fi două lucruri de zis. Mai întîi, că toate pipele găsite în campaniile de după 2010 sînt datate după moartea lui Shakespeare. Nimeni din cei care au fumat din ele, indiferent ce, n-a fost publicat în ediții de-o oca. Apoi, mi-e rușine să spun că publicația din 2016 a săpăturilor ne coboară de la înălțimea lirică a visărilor halucinogene de mai sus la un punct de minim din istoria arheologiei. În grădina de la New Place s-a descoperit un fel de bazin de cărămidă tencuită, construit chiar în anii în care Shakespeare a preluat casa. Modesta inițiativă arhitecturală e fotografiată și descrisă ca loc de depozitare a grîului, transformat curînd – așa scrie în monografia arheologică – în latrină, după cum o indică depunerile verzui de pe pereți. În lipsă de manuscrise noi ale lui Shakespeare, e și ăsta un rezultat. Scurt mai e drumul de la nucșoară la hazna.
Foto: wikimedia commons