Litoral 2009

24 iulie 2009   TÎLC SHOW

Despre litoralul românesc continuă să se spună că e jalnic şi că ar fi preferabil de mers în Bulgaria. Diferenţa e însă ca aceea dintre un şchiop şi un ciung. Poate că bulgarii au mai puţină imaginaţie, sînt mai previzibili, iar asta se vede la servicii. Nu sînt neapărat bune, dar ştii în linii mari la ce să te aştepţi. Altfel, în ciuda numelui exotic, Albena suferă în continuare de apăsătoare tristeţuri comuniste, cu hotelurile ei fără măsură, terne şi cu tencuiala căzută. O staţiune nu atît de liniştită pe cît de urîtă. La Nisipurile de Aur în schimb, culorile sînt cele ale unui capitalism asiatic. Întreaga staţiune e ca un bazar sclipicios, care duduie de turişti şi muzici amestecate, un mare balamuc al stelelor suprapuse şi al consumului de nimicuri. Balcicul nu mai e nici el ce-a fost şi aud că e pe cale de a se transforma într-o staţiune "adevărată", cu hoteluri înalte şi servicii standardizate, construite eventual chiar lîngă fostul castel al reginei Maria. În ce-i priveşte pe românii abonaţi la litoralul vecinilor, se pare că mulţi încep deja să se orienteze către staţiunile aflate mai spre sud, dincolo de Burgas, sătui pare-se nu de bulgari, ci chiar de propriii conaţionali, care au devenit aproape majoritari pe plajele din apropierea Varnei. O variantă ar fi şi revenirea, după mulţi ani, la clasica Mamaia: o experienţă plină de surprize. Pe lîngă lucruri rămase exact aşa cum le ştiai, poţi descoperi şi locuri care au cîştigat un plus de ştaif. În parcarea de la Rex continuă tradiţia maşinilor impresionante: Ferrari, Bentley, Aston Martin, Ford Mustang sau cîte un deja banal Porsche. În largul aceluiaşi hotel, un yacht de lux ancorat într-o doară sau un extraordinar spectacol de acrobaţii aeriene cu avioane uşoare cu elice te pot face să te simţi, vorba ceea, de-a dreptul interbelic (şi chiar belic dacă te nimereşti la parada cu Mazăre în uniformă germană). Trebuie totuşi să faci abstracţie de omul de tip nou, vechi mîncător de seminţe, cu burtă post-revoluţionară, eventual însoţit de o femeie cu fiţe. Individ cu mai mulţi bani decît bunul lui confrate din partea mai populară a staţiunii, cea sudică, dominată de strania telegondolă (marcă a primăriei Mazăre) şi de culorile în care unele hoteluri vechi au fost revopsite, după reţeta Vanghelie (în prăzuliu, de exemplu). Spre Mangalia, fosta glorie Olimp se află într-o stare jalnică. Multe hoteluri sînt în renovare, dacă nu chiar în reconstrucţie, cu lucrări care se întind peste ani şi decenii. Sala de bowling a fost închisă ca şi aceea de la Neptun. Ambele staţiuni au tăbliţe la intrare şi la ieşire care te înştiinţează că e vorba de obiective turistice de interes naţional. Românul ştie însă la fix cuvîntul de adăugat lîngă asemenea înscrisuri. În jalnicul decor general există însă şi cîteva oaze de o veselie particulară. Aşa e de exemplu (în ciuda culorii tot verzui) " hotelul Cireşica, răsărit pe locul unui fost bufet din PFL unde pe vremuri se mîncau mici foarte buni. Însuşi Traian Băsescu onorează locul cu prezenţa sa în fiecare an. Au apărut şi hoteluri nou construite, diferite de cele în stilul anilor ’60, ’70. De pildă, Hercules din Jupiter (ce nume mari, Dumnezeule!), cu un patron fost marinar şi care are un restaurant în formă de vapor. În faţa lui e un mic golfuleţ cît se poate de pitoresc, dar dacă vrei să faci baie acolo vei avea surpriza că nu poţi nici să mergi, nici să stai şi nici să înoţi. Apa e prea puţin adîncă şi fundul e plin de pietre colţuroase şi alunecoase. În sfîrşit, ce vreau să spun e că în ciuda micilor diferenţe de care pomeneam, atît pe litoralul nostru, cît şi pe cel bulgăresc nimic nu e dus pînă la capăt, nimic nu e complet distrus şi nimic nu e refăcut în mod definitiv. O permanentă vîltoare convieţuieşte cu băltirea. Surprizele bune şi rele alternează şi te obligă să fii mereu atent. Dacă hotelul e bun, atunci trebuie să fii în gardă asupra restaurantului. Dacă şi acesta pare în regulă, poţi fii sigur că vei avea nişte probleme cu plaja. Unele noutăţi sau vechi regăsiri te pot binedispune, dar e o stare care nu durează niciodată prea mult din cauza unui revers al monedei care nu întîrzie să apară, cînd ţi-e lumea mai dragă.

Mai multe