Lilibet de platină

2 februarie 2022   TÎLC SHOW

În anii copilăriei se pot găsi, cred, unele dintre indiciile vieții adulte. Trucul este să(-ți) pui întrebări. Ca un copil.

Cînd vorbim despre personaje istorice, povestea capătă amploarea cuvenită. Dacă aruncăm un ochi spre regina Elisabeta a II-a – și avem motive să o facem întrucît pe 6 februarie (a.c.) împlinește 70 de ani de domnie, devenind astfel primul monarh britanic care sărbătorește Jubileul de Platină – o să zărim o prințesă cu o copilărie fericită, într-o familie armonioasă. Acest context de bun augur, alături de trăsăturile native ale copilului Elisabeta Alexandra Maria, alintată Lilibet, s-au oglindit și încă o fac asupra întregii vieți și activități ale suveranei.

Pe 11 decembrie 1936, tatăl Elisabetei, Ducele de York, a devenit regele George al VI-lea al Regatului Unit, în urma abdicării fratelui acestuia Eduard al VIII-lea, fapt ce a transformat-o pe Elisabeta în moștenitoare prezumtivă a tronului britanic.

Cu o zi înainte, Lilibet, în vîrstă de zece ani, tocmai se pregătea să își rescrie notițele de la lecția de înot, moment în care a auzit scandări din imnul regal (God Save the King, atunci) pe afară. L-a întrebat pe unul dintre servitori ce se întîmplă. Acesta i-a povestit fetei că unchiul ei, regele Eduard al VIII-lea, a abdicat și, drept urmare, tatăl ei este acum rege. Nu auzi asta chiar zilnic, nici măcar prințesă fiind.

Elisabeta s-a dus la sora ei mai mică, prințesa Margaret, pentru a-i da știrea.

Asta înseamnă că tu va trebui să fii următoarea regină? a întrebat Margaret.

Da, cîndva, a răspuns Lilibet, oarecum netulburată în fața noii realități.

Săraca de tine, a completat mezina.

Reacția Elisabetei a fost una asemănătoare cu atitudinea acesteia în fața provocărilor pe care le-a înfruntat ulterior de-a lungul istoriei: și-a continuat, aparent imperturbabilă, activitatea. A rescris liniștită notițele de la lecția de înot, consemnînd sus, la începutul paginii, pe post de titlu: Ziua abdicării.

Pe 6 februarie 1952, în timp ce se afla alături de soțul ei, prințul Philip, într-un sejur în Kenya, a aflat de la acesta că tatăl ei, regele George al VI-lea, tocmai murise. Lilibet a devenit de atunci regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit. Fără a se arăta afectată pe moment, a început aproape imediat să scrie mesaje în care își cerea scuze pentru anularea restului călătoriei și pentru a pregăti întoarcerea acasă.

Ce o fi trecut totuși Lilibet în notițele de la înot?

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: Prințesa Elisabeta și prințesa Margaret (wikimedia commons)

Mai multe