<i>Blîndeţea</i> şi <i>umanitatea</i> în politicile sanitare de la 1800
La 1811, medicul Capitalei, Constantin Caracaş, speriat de numărul mare de bolnavi întîlniţi pe uliţele mahalalelor, lansează o campanie de sensibilizare a concetăţenilor în vederea ridicării unui spital pentru îngrijirea săracilor. Cu ajutorul marelui agă, marele vornic Grigore Băleanu deschide o subscripţie, făgăduind "să-i caute fără plată, toată viaţa lui" pe toţi bolnavii săraci. Ideea medicului este sprijinită de toate păturile sociale, de la creştini milostivi şi mahalagii pioşi, de la clerici şi negustori bogaţi, pînă la marii boieri şi domnul Caragea. Astfel încît, în 1815 se ridică în afara oraşului un spital, exclusiv pentru îngrijirea săracilor, care are printre efori pe cei cu mare dare de mînă, dar antrenaţi şi în alcătuirea regulamentelor de funcţionare: episcopul Buzăului Constantin Filitis, marele ban Grigore Brâncoveanu, marele ban Radu Golescu marele logofăt George Golescu, aga Constantin Golescu, vornicul Nicolae Văcărescu, hatmanul Constantin Greceanu. Spitalul se află, în mare parte, sub grija medicului Caracaş. Ştie însă că introducerea unor boieri de frunte ai politiei în eforia spitalului îi poate aduce ajutor şi sprijin în susţinerea financiară indispensabilă unei astfel de operaţiuni, bazată exclusiv pe bunăvoinţa publică. Într-un astfel de loc unde se perindă săraci, calici şi vagabonzi, purtători ai unor boli diferite şi contagioase, se impune respectarea unei discipline. Iată cîteva extrase din prevederile regulamentului de funcţionare: "Despre bolnavi * Bolnavul n-are voie să ceară voe să ceară elemoisină (pomană) de la vizitatorii spitalului şi chiar dacă vreunul din aceştia i-ar oferi ceva nu trebuie să primească fiindcă de la spital are tot ce-i trebuie. * Nici un bolnav să nu îndrăznească să dăruiască cu ceva pe vreunul din servitorii spitalului, căci, dacă se vor descoperi, vor fi pedepsiţi amîndoi. Despre îmbrăcămintea bolnavilor * Hainele spitalului pe care le îmbracă orice bolnav, consistă dintr-un halat lung, cămaşă, ciorapi, papuci şi o scufie. * Bolnavii care sînt în stare a avea costumul lor curat, pot să şi-l poarte în spital. * Costumele şi aşternuturile cari se dau acelor cari sufăr de maladii venerice, să fie însemnate şi să nu se întrebuinţeze şi la alţi bolnavi. Despre hrana bolnavilor * Pe cît sînt de necesarii la un bolnav medicamentele, tot atîta este şi hrana. Aceasta se va fixa de medic şi se va însemna în tăbliţă. * Toţi bolnavii vor avea dimineaţa la dejun bulion, adică supă. * Bulionul uşor consistă din orez, fidea, arpacaş sau griş cu apă, sau zeamă de carne, după ordinul medicului. * Se vor da bolnavilor slabi, pe lîngă bulionul arătat mai sus şi un sfert de jimblă (un fel de pîine). * Covalescenţilor li se vor da bulion şi un fel de mîncare conţinînd 75 dramuri de carne şi vegetale la dejun, iar la prînz aceiaşi mîncare şi 150 dramuri de jimblă. Se va da şi friptură, cînd medicul va prescrie. * Acei cari primesc vin, vor avea 100 dramuri vin şi 10 rachiu şi chiar mai mult dacă va fi trebuinţă. Despre servitori * Servitorii să fie cinstiţi, aşezaţi şi cuviincioşi; să se ferească mai ales de viciul beţiei şi să se poarte întotdeauna cu blîndeţe şi umanitate. * Dimineaţa cînd se scoală, în timpul verei să deschidă ferestrele şi uşile, iar iarna, numai ventilatoarele; să potrivească aşternuturile, să le dea la spălat, să măturile odăile, să deşerte vasele de noapte, să dea medicamentele la ore fixe, asemenea la timp, hrana trebuincioasă după ordonanţa doctorului; să nu lipsească deloc ziua din odăile bolnavilor, dîndu-le ajutorul necesar de cîte ori va avea trebuinţă. * Să nu ceară nici să primească vreun dar de la bolnavi, fără ştirea epistatului (administrator), căci dacă se va prinde sau nu va respecta regulamentele spitalului, va fi eliminat din serviciu şi-şi va pierde şi salariul. Despre medicul secund * Medicul secundar este obligat să se poarte către bolnavi cu blîndeţe şi omenie, iar către medicul primar să fie respectos şi supus şi cîte trei în unire, fără nici o discordie, să se îngrijească ca să se însănătoşească bolnavii cît mai repede." Regulamentul întocmit de medicul Constantin Caracaş are ca punct principal bolnavul şi interesele lui. Chiar dacă este un spital "public", chiar dacă pacientul este sărac şi în imposibilitatea de a răsplăti "serviciile medicale oferite", grija pentru trupul bolnav constituie nu numai o datorie "profesională, ci şi una creştină. "Filantropia", "blîndeţea", "umanitatea", "omenia" ar trebui să însoţească actul medical, indiferent de "obrazul" căruia i se adresează. Poate n-ar fi rău ca toate aceste cuvinte să capete conţinut în societatea noastră de azi, iar "blîndeţea" şi "omenia" să fie medicamentele prescrise tuturor "obrazelor".