Lecțiile verii
● Aglomerație de autostradă. Bară la bară. Undeva, în față, nu știe nimeni cît de departe sau cît de aproape, un accident sau lucrări sau cine știe ce. Coloana se tîrîie greu în arșița zilei. Banda de urgență e liberă. Puștiul, din spate, întreabă: „Tati, de ce nu o luăm pe acolo, că e liber?”. Tati, de la volan, explică. Mai întîi, argumentul de utilitate: „Banda aceea e destinată mașinilor de poliție sau de pompieri sau ambulanței, dacă se întîmplă ceva grav pe autostradă și traficul e blocat, ca acum; dacă e un accident în față, de pildă, accesul acestor mașini pe banda aceea pînă la locul accidentului poate salva vieți; în plus, cu cît ajung aceste mașini mai repede la locul accidentului, cu atît se decongestionează traficul mai repede”.Apoi, argumentul moral: „Toți stăm la rînd, cum vezi, sute de mașini stau în coloană, ar fi nepoliticos să o luăm în fața celor de dinainte, care așteaptă și ei, ca și noi, așa cum ar fi nepoliticos ca unul din spate să ne-o ia nouă înainte; e ca la supermarket cînd stăm la coadă la casă”. Apoi, argumentul legal: „E o lege care interzice să depășești coloana și alta care interzice să o iei pe banda liberă. Nu avem voie să încălcăm legile!”. Apoi, argumentul filozofic: „Și dacă am lua-o pe acolo, cu cît timp înainte crezi că am ajunge la destinație? Îți spun eu, cu maximum 15 minute – pentru 15 minute merită să fim și nepoliticoși, și să încălcăm legea, și să riscăm viețile unor oameni?”. Urma, desigur, alt argument, tati știe întotdeauna să explice temeinic de ce face sau nu face ceva, cînd o mașină a trecut în viteză pe banda de urgență ridicînd praful în fața ochilor lipiți de geam ai puștiului. „Uite că ăștia au trecut. Dacă ei trec, noi de ce nu trecem?”. Tati e pregătit să reia argumentele, de data asta cu o apăsată critică la adresa celui care a trecut pe banda de urgență. „Tati, ăla avea Logan și noi avem Mercedes, ce naiba, o ia Loganul înaintea Mercedes-ului?” Un pic, un pic, această observație provocatoare a juniorului l-a atins pe tati în amorul propriu. Educația, însă, e pe primul plan. Tati e în stare să se abțină de la orice porniri care ar submina procesul educativ rațional și civilizat al copilului, așa că vrea să reia argumentul, numai că, de pe fotoliul de lîngă tati, intervine mami: „Păi, de-aia s-au și dus, că amărîtul ăla de Logan nu are, cum avem noi, aer condiționat, climatizare, geamuri fotosensibile, fotolii comode, spațiu odihnitor, ecran să vezi tu desene animate acolo în spate – pentru noi, drumul și așteptarea sînt mai confortabile, pentru ăla cu Loganul e chinuitor, s-a dus pe banda de urgență ca să scurteze chinul. Avantajul oamenilor ca noi e că ne permitem să așteptăm, cei cu Logan nu-și permit!”.
● A visat o lună de zile, noapte de noapte, numărul 5. Cînd a ajuns la hipodrom, în ziua marelui derby, a deschis imediat programul curselor la cursa numărul 5. A căutat calul cu numărul 5. A văzut că numele calului era „Cincizecișicinci”. Ce semn mai vrei? A mers la casa de pariuri și a pus toți banii pe calul Cincizecișicinci, calul cu numărul 5, din cursa a cincea. La final, calul pe care a pariat a ieșit pe locul 5. Înainte să urmezi visul, învață să-l citești corect!
● Zice unul: decizia cutare „e simplă” și apoi dezvoltă amplu. Adesea, deciziile sînt complicate. Îți exprimi o nedumerire sau un dubiu la care te tot gîndești și altul/alta zice, pe loc, „e simplu” și începe să explice de nu mai știe nici el/ea de unde a pornit și unde ajunge. Acest „e simplu”, cu care se răspunde foarte adesea înaintea oricărui răspuns, e și insultător (adică tu ești cam prostuț de te împiedici de ceva „simplu”, ce e pentru tine complicat este, de fapt, „simplu”, cum de nu vezi cît e de „simplu”?), și inadecvat (căci nimic nu e cu adevărat simplu, chiar dacă noi facem efortul de a simplifica). Cel mai simplu este să nu mai spunem/scriem „e simplu” în deschiderea unei replici.
● Se înmulțesc situațiile penibile în care oameni serioși se lasă furați de fraze mobilizator-înțelepte, aiurea atribuite pe Internet cîte unui autor classic, și le propagă astfel. Nu demult, cineva începea o cuvîntare din categoria „wellbeing” cu un citat din Platon care nu doar că nu există, dar spunea ceva total opus ideii lui Platon despre tema respectivă. Am atras atenția și omul, un pic stînjenit, mi-a zis că a luat-o de pe Internet. Bun, am înțeles, „treinerul” abil la vorbă și la scheme Power Point frumos colorate voia să dea impresia că citise Platon mizînd că asta îl va pune într-o lumină favorabilă în deschiderea vorbirii lui. I-am spus că e suficient de inteligent și de convingător și fără să și-l asocieze pe Platon. Nu-i nimic rău dacă ești „treiner” de „wellbeing” și n-ai deschis niciodată o pagină de Platon sau nu ești deloc informat cu privire la teoria platoniciană despre o anumită chestie. Nu citați dacă n-ați citit dumneavoastră, cu ochii dumneavoastră, vorbele acelea într-o operă a autorului căruia i le atribuiți. În principiu, citiți mai mult decît citați! Și tot în principiu, nu e deloc obligatoriu să citați. Ziceți cu vorbele dumneavoastră.
Zaharia S. Cotoi este avocat și vicepreședinte al Centrului pentru Studii de Drept Natural și Analiză Normativă.
Foto: wikimedia commons