Lecţii care nu se uită

2 mai 2017   TÎLC SHOW

● În clasa întîi, la puțină vreme după primul contact cu școala, Dănuț a auzit-o pe învățătoarea lui spunîndu-le la clasă ceva despre o tombolă. Nu știa ce-i aia. Îi mai trecuse lui pe la urechi cuvîntul tulumbă, dar nu știa ce înseamnă nici acela, așa că își închipuia doar un fel de tobogan. În fine, esențialul pe care l-a prins era că, dacă aduce la școală o jucărie, va primi în schimb una și mai frumoasă. S-a dus acasă fericit. Nu le-a spus părinților nimic, era marea lui ocazie secretă de a cîștiga ceva extraordinar. Peste noapte a visat un tobogan cu jucării sclipitoare. A doua zi și-a pus în ghiozdan cea mai frumoasă mașinuță pe care o avea, o adevărată bijuterie chinezească, cu șasiu din acela negru de metal pe care dacă-l apropiai de nas simțeai un miros special, ușor halucinogen, și în interiorul căreia erau doi omuleți colorați, dintr-un cauciuc moale, plăcut la pipăit. A predat-o la școală, la marea tombolă, și a așteptat înfrigurat să primească înapoi o minune, ceva ce nu mai văzuse, fiindcă greu își putea imagina o jucărie și mai frumoasă decît mașinuța lui favorită. În cele din urmă, a primit un pachețel cu o formă nedefinită. Era ceva ambalat la repezeală, într-o coală de hîrtie albă mototolită. Desfăcînd-o cu mînuțele tremurînde, a descoperit în interior o scrumieră dintr-o sticlă ordinară, transparentă. Era murdară, aproape că nici nu fusese scuturată, și puțea îngrozitor a scrum de țigară. După o clipă de stupoare, Dănuț a izbucnit în lacrimi. A ajuns acasă plîngînd, cu acel obiect în mînă, spre oroarea mamei sale, care l a întrebat mustrător de unde a mai găsit și porcăria aia și de ce pus mîna pe ea. I-a aruncat-o imediat la gunoi.

● Otilia era la o școală sportivă. Într-o zi a participat la concursul „de rezistență“, cum i se zicea, organizat la școală. Elevii trebuiau să alerge trei ture în jurul terenului de fotbal, circa 900 de metri, iar primii trei clasați urmau să primească diplome, în fața unei asistențe formate din părinți și profesori. Ambițioasă din fire, după primele două ture Otilia era deja în frunte, îndreptîndu-se spre o victorie destul de detașată. Dintr-odată însă, un părinte de pe margine i-a aruncat direct în obraz o corcodușă. Izbitura a făcut-o să se oprească speriată și a scos-o din ritm. Pînă s-a dezmeticit, alte fete au depășit-o și a ajuns la sosire abia a zecea. S-a dus la profesorul de sport să i se plîngă de ceea ce i s-a întîmplase. Neîncrezător, acesta a ascultat-o cu o ureche, apoi i-a spus: „Să-ți explic eu mai bine ce ți s a întîmplat mătăluță. Ai început alergarea prea repede, ca la suta de metri, nu ca la rezistență șiii… pe urmă, după două ture, normal că ți-ai pierdut suflul și a trebuit să încetinești. Nu ți-ai dozat efortul, don’șoară!“

● Programul școlii la care învăța Răzvan a fost la un moment dat schimbat. Trebuiau să recupereze niște zile pierdute, pe motiv de ninsori. Se făceau pauze mai scurte și ore mai multe, iar cei de după-amiază intrau cu 20 de minute mai tîrziu decît de obicei. Cînd s-a revenit la normal însă, n-au mai fost înștiințați. Aveau oră de Geografie cu directoarea și, în afara cîtorva care veniseră întîmplător mai devreme, toți ceilalți au întîrziat 20 de minute. Profesoara, supărată, le pusese deja absențe. După oră, elevii au încercat să-i explice că n-au știut de modificare și că nu erau vinovați de întîrziere. Înfuriată de-a binelea, profesoara le-a spus că le transmisese cu o zi înainte schimbarea de program, prin profesorul de sport. Acesta nu le spusese însă nimic. Probabil că uitase. Directoarea a trimis să fie chemat profesorul de sport, ca să-i confrunte. Omul a venit cu o falcă în cer și alta în pămînt, spunînd că el i-a făcut atenți asupra noului program. Și fiindcă Răzvan părea cel mai revoltat, profesorul l-a privit în ochi și i-a spus: „Chiar ție ți-am spus ieri că azi începeți de la 12 fix. Te faci că n-ai auzit sau vrei să spui că eu mint?“ Cu lacrimi în ochi, Răzvan s a dat bătut. Absențele au rămas în catalog. După ani de zile, copiii încă își amintesc acel moment.

● În clasa a treia, Oulete (așa-l porecliseră din cauza formei mai ovale pe care o avea capul lui) s-a trezit acuzat de învățătoare, în fața clasei, că-i telefonase unei colege și-i spusese niște porcării în receptor. Fata îl pîrîse. Tatăl ei, care spunea că băiatul i se prezentase și îi ceruse să i-o dea pe fiica lui la telefon, era de a dreptul revoltat. Oulete a încercat să se dezvinovățească. I s-a acordat o unică șansă de a-și demonstra nevinovăția. Trebuia să-i telefoneze tatălui fetei, pentru ca acesta să-i poată compara vocea din receptor cu cea a nerușinatului din urmă cu cîteva zile. Oulete a telefonat cu încredere. „Bună seara, v-am dat telefon ca să-mi auziți vocea, așa cum am convenit cu doamna învățătoare.“ „Mdea, mdea…“ – a răspuns tatăl scîrbit –, „am înțeles cine ești“ – și a închis. A doua zi, Oulete s-a dus la școală, cu speranța că lucrurile s-au lămurit. Se știa nevinovat. Dar învățătoarea i-a spus că tatăl fetei i-a recunoscut vocea și că, fără îndoială, el era cel ce sunase și data trecută. Au intervenit și părinții lui Oulete, care-și credeau copilul. Argumentul lor că, dacă ar fi fost vinovat, copilul nu și-ar fi spus numele adevărat la telefon, a rămas fără rezultat. Învățătoarea a decis să-i scadă nerușinatului nota la purtare. După un timp, Cosma – un fel de terorist al clasei – a început să se laude printre colegi cu ce i-a făcut lui Oulete, dîndu-se drept el. Cineva l-a pîrît. Luîndu-l tare la întrebări, învățătoarea l-a făcut în cele din urmă să-și mărturisească fapta. El și nu Oulete era autorul porcăriilor telefonice. Se făcuse dreptatea la care Oulete nici nu mai spera. La sfîrșitul anului școlar însă, la fel ca și Cosma, Oulete s-a trezit cu nota scăzută la purtare. A întrebat de ce, că doar se dovedise că era nevinovat. „Ba nu!“ – a replicat învățătoarea. „Nu mai știu exact cum a fost, dar mi aduc aminte că și tu erai implicat în povestea aia. Nu ți-am scăzut nota degeaba.“ Alți profesori, văzînd nota aceea infamantă în carnet, îl întrebau ce a făcut. Oulete nu știa ce să le răspundă.

Foto: flickr

Mai multe