La volan cu traducerile lui Stanley Lombardo din Homer

22 decembrie 2006   TÎLC SHOW

O adunare de greci antici a stat toată noaptea să-l asculte pe Homer. Dimineaţa, cu minţile învîrtejite de şoldurile unduioase ale lui Calypso, de înşelătoarele cîntări oftate, vorbind de plăceri globulare, ale lui Circe, de zăngănitul de groază al armelor şi, mai presus de toate, de o mahmureală clasică la nivel mondial, publicul tipic homeric a purces împleticit spre casă, prin iarba înrourată a colinelor egeene, transformat în fervent adept al poeziei epice. Înainte de a adormi, ascultătorii au stat cu ochii lor injectaţi ţintuiţi pe marea de culoarea vinului purpuriu, implorînd-o pe Atena să le pună capăt vieţii acolo, pe loc. Noi nu semănam deloc cu acest public homeric, dintr-o raţiune foarte simplă: eram pe drum şi nu beam vin. Cu toate acestea, preţ de unsprezece ore am ascultat ca vrăjiţi valurile vocii profesorului Stanley Lombardo care spunea povestea lui Odysseus şi a Odysseei sale, apoi pe cea a eroilor troieni din Iliada. Profesorul Lombardo a tradus de la capăt nemuritoarele epopei şi s-a scufundat într-atîta de adînc în cuvintele lor, încît vocea lui părea la fel de adevărată ca şi colinele şi văile pe care le traversam. Vocea lui ştie poveştile şi farmecele lor nemuritoare şi sună în urechile întregii lumi ca aceea a unui bard din vechimi. Nici Homer însuşi nu s-ar fi descurcat mai bine. Cel puţin nu în engleză, o mie de ani mai tîrziu. Diferenţa, cum vă spuneam, era că nici un strop de vin nu ne-a umezit buzele, în timp ce valuri de vin scaldă buzele eroilor homerici. Oricare ar fi situaţia în care se trezeşte Odysseus, fie ea o furtună furibundă stîrnită de pizma divină sau un desfătător ospăţ dat în onoarea lui de oameni uimiţi de măiestria poveştilor sale, se aduce vin şi este dat pe gît. Cînd e ca bucatele să fie pe sfîrşite, mai întîi se măsoară cît vin, apoi cît ulei a mai rămas. Homer însuşi, repovestind istoriile şi aventurile eroului său, incită la libaţiuni înaintea fiecărei noi poveşti. Între libaţiile cerute de Homer şi cele cerute de Odysseus sau de gazdele lui Odysseus se scurge un prodigios fluviu de vin. Ascultînd ritualicele ridicări de cupe în zori trandafirii înălţîndu-se deasupra mărilor de culoarea vinului, am rămas cu impresia clară că ascultătorii greci ai lui Homer ridicau cupa la buze de fiecare dată cînd era invocat vinul. Participanţii la maratonul nocturn de povestiri homerice trebuie să fi golit carafe şi amfore fără număr de licoare dionisiacă. Au băut cot la cot cu Homer şi eroii lui Homer pînă cînd degetele trandafirii ale Aurorei i-or fi ciupit de capetele plesninde de durere. Trebuie să plăteşti un preţ dacă vrei să fii spectator. Vocea profesorului Lombardo, nu mai puţin ca aceea a lui Homer, ne-a îmbiat la închinarea paharului şi am simţit, pe cînd treceam printre colinele din Arkansas, care arătau foarte greceşti, presărate cu turme rătăcite, nevoia chinuitoare de a trage o duşcă îndelungă şi răcoritoare de vino. Dacă am fi fost să ascultăm povestea în jurul focului, fără îndoială că asta am fi şi făcut. Dar pentru că asta era situaţia, ne-am mulţumit cu flashback-uri. Lumea elenă, mişunînd de nimfe şi presărată cu insule plutind pe mări populate cu vietăţi care în urmă cu mult timp s-au refugiat în subconştientul nostru, este încă unită de a noastră printr-un fluviu de vin. Vocea lui Lombardo este o bărcuţă agilă navigînd pe acest fluviu, legănîndu-se cu uşurinţă peste crestele narativului şi în umbroasele văi lirice. Mi-a venit apoi ideea că, în zilele lui Homer, curgerea vinului s-ar fi prea putut să fie monopolul povestitorului. Sumele obţinute din concesionarea vinului homeric ofereau povestitorului resurse pentru preumblările sale. Atunci, ca şi acum, povestaşii aveau nevoie de o un bănuţ "pe lîngă" şi nimic nu e mai bun pentru asta ca vinul, mai ales cînd povestea musteşte ea însăşi de vin. Odiseea şi Iliada lui Homer, traduse de Stanley Lombardo, cu o introducere şi un rezumat citite de Susan Sarandon (Parmenides Publishing). traducere de Ioana AVĂDANI

Mai multe