La un mic

Cabana de la sosire din Valea Soarelui, la telescaunul cel nou. Ne oprim să ne tragem sufletul și să gustăm un mic cu muștar. Înăuntru, lume multă. Găsim locuri la o masă  lîngă două fete de pînă în treizeci de ani, una blondă cu ochi albaștri, cealaltă, brunetă cu buze groase (stil EBA), care fete, și ele… la un mic. Vorbesc despre ale lor fără să se sinchisească de noi.

– Fată, ai văzut-o pe Alina că vine la petreceri cu un iaurt și două mere și nu mănîncă nimic altceva? zice bruneta. Cică se îngrașă. Așa a făcut și de Revelion. N-a mîncat nimic.

Blonda încearcă s-o mai pondereze:

– Așa e ea, ce vrei… Depinde de organismul fiecăruia, de cum au răsfățat-o părinții și nu poți s-o judeci.

– Da, dar  știi că nici cu Adi nu prea merge treaba.

– Foarte bine, poate divorțează. Dar ia spune-mi, tu ce faci?

– Fată, parcă aștept să devin găină bătrînă, știi vorba aia. Ăla mă tot amînă. Daaa, pînă la urmă tot îi fac eu figura, ascultă la mine, păi, ce crede el?

– Hî, hî, știu vorba, dar găina bătrînă face treabă bună. Te descurci tu.

– Ei! Mamă, și de cînd mă tot rog de Vasile să-mi bage și mie niște volum…

– Ce volum, fatăăă?

– În buze.

– Păi, ce mai vrei și tu, n-ai buzele destul de mari, ce Dumnezeu? Nu ți-ai mai băgat o dată?

– Nu așa, fată. Vreau de-adevăratelea acum.

Privim uimiți buzele ei și așa foarte bine reliefate, cum spuneam.

– N-o să le mai poți mișca. Și eu mi-am dat un ușor contur, uite, dar nici cum ești tu acum nu cred c-aș suporta. Darămite să mai bagi…

– Bag, fată, bag, să mai fie.

Apare un băiat cu dinții strîmbi care li se adresează agitat peste masă, încălecîndu-și vorbele.

– Am căzut, m-împiedicat pîrtie de o piatră. A prins cantul la placă și n-știi cum m-proiectat, tiiiiu-bang. Fac pipi ș‑napoi pe pîrtie.

E într-o continuă mișcare și face multe gesturi. Nu ne putem desprinde ochii de la el.

– Vezi că nu te mai aștept decît pînă în martie, zice bruneta.

Băiatul pleacă fluturînd o mînă în semn de „mai vedem noi”.

– Nu-l las, zice bruneta. Ți-am zis, martie e ultimul termen. I-am spus. Păi, trece viața pe lîngă mine. Opt ani? Iau cu degetul și bag acolo și tot îl fac. Am un soft pe telefon care-mi spune și ziua cea mai bună.

Rămînem cu micii suspendați în aer, încruntîndu-ne. Fetele își continuă conversația.

– Așa, fată? Păi, zi-mi și mie zilele alea, că vreau și eu să le știu exact.

– Mă crezi că nici eu n-am știut cum e pînă acuși? Uite aici (îi arată telefonul). Trebuie să-mi spui cînd ți-a venit ultima dată.

Micii devin de-a dreptul grețoși. Apare din nou băiatul de mai devreme. Acum are și un ochi roșu.

– Aoleu, sare bruneta, ce-ai pățit?

– Păi, cîn-am ișit, m-pocnit Aurică l‑ochi ute-așa, baaang – și face un gest cu pumnul prin aer, dezechilibrîndu-se singur.

– Cum adiiică? Te-a pocnit? De ce?

– Așa, în glumă. Și eu m-dat c-ochiul spre el și zbang.

Zîmbește cu dinții lui strîmbi și dispare din nou pe ușă.

– Doamne ferească, zice bruneta. Îl vezi? Ăsta e! Ce ziceam?

– Păi, treaba cu softul…

O pisică neagră cu lăbuțe albe sare pe pervazul ferestrei și le distrage atenția. În urma pisicii apare și un copil de vreo trei ani care parcă ar vrea s-o mîngîie, dar nu îndrăznește. Fetele cad în extaz.

– Vrei s-o mîngîi? îl întreabă blonda.

– Îhî, da’ zgîrie.

Ambele ridică telefoanele să facă poze. Pisica se întinde parcă ostentativ.

Ieșim afară. Realizez că figurile schiorilor pe care-i știam altădată nu mai sînt prin preajmă. Nu mai recunosc pe nimeni. E o lume nouă. Mă surprind uitîndu-mă cu suspiciune la buzele schioarelor care stau la coadă la telescaun.