La Ritz

Undeva în subteranul adînc al unei clădiri din Place Vendôme, cîndva prin 1939.

Saci de dormit din mătase de la firma Hermès.

Covoare din blană. O măsuță de marmură cu un joc de șah aranjat pe ea.

Pereții acoperiți cu tablouri și tapiserii.

Paturi suprapuse și rafturi cu sticle de apă și conserve.

Cam așa, zic unii, își pregătea hotelul Ritz din Paris adăpostul pentru bombardamente în apropierea celui de-al Doilea Război Mondial. Contrastul dintre dezastrul ce avea să pună stăpînire pe întreaga lume și luxul adaptat la situație este cinic, dar în același timp atrăgător, ca orice contrast.

Hotelul – al cărui fondator, César Ritz, a fost numit rege al hotelierilor și hotelier al regilor (el a inventat conceptul de pat king-size) și care a introdus în istorie celebra sintagma Clientul are întotdeauna dreptate – a avut o soartă destul de îngăduitoare în război, în timpul ocupației germane, cînd nemții au rechiziționat toate hotelurile de lux din Paris.

Charles Ritz, moștenitorul lanțului hotelier creat de tatăl său, a încercat să aibă grijă de acest lucru. La o întîlnire cu autoritățile ocupante a îndrăznit să propună un aranjament. A sugerat ca hotelul să fie împărțit în două astfel încît partea dinspre Place Vendôme să fie ocupată de ofițerii germani, iar latura dinspre Rue Cambon să rămînă disponibilă pentru civili, mai ales pentru cei care locuiau acolo (vezi Coco Chanel). Domnul Ritz se aștepta să fie ferm refuzat, doar că norocul și istoria au fost de partea lui, iar comandamentul german i-a aprobat propunerea. Nemții au permis și ca zonele de restaurant ale hotelului să poată fi folosite de oricine. Oricine își permitea să meargă la Ritz, evident, și oricine nu era deranjat de gîndul că Hermann Göring ocupa apartamentul Imperial, pe care îl ticsise de opere de artă de valori inestimabile și de boluri de pietre prețioase. Capturate.

Înainte de înțelegerea de mai sus, însă, cînd deja invazia armatei germane era iminentă, Charles Ritz a mai făcut un... aranjament. De maximă urgență. A mutat pe furiș vinurile și șampania din crama hotelului Ritz într-o pivniță secretă de pe malul stîng al Senei.

Niște șampanie totuși a mai rămas pe la hotel... În 1944, la momentul eliberării Parisului de către forțele aliate, Ernest Hemingway, în calitate de corespondent de război, a mers în goană alături de un grup de soldați la Ritz, de unde a anunțat sfîrșitul războiului și eliberarea capitalei franceze. Apoi a eliberat barul hotelului (care acum îi poartă numele), comandînd șampanie pentru toată lumea.

El pare-se că a sărbătorit cu 51 de martini. Seci.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: Hotelul Ritz din Paris (wikimedia commons)