La moaşa vine un arab

27 iulie 2006   TÎLC SHOW

Omar Hayssam are ceva din măreţia tragică a figurilor în jurul cărora se nasc epopei şi manele. E omul care a dus în spate povara furtului la scară mare într-o ţară obişnuită cu scara 1/100. Fapte de beduin care atacă o oază părăsită, pe muzica lui Ţeicu şi pe versurile lui Rotaru. Omagiu suprem, numele său va intra în limbaj ca substantiv comun. Despre o hoţie de proporţii se va zice "a dat cu haisamul". "Le-a băgat omaru-n casă"! Spre mirarea psihologilor viitorului, umilul Omar a cucerit toate oficialităţile care i-au ieşit în faţă. Farmecul său a înmuiat pe rînd demnitatea istorică a lui Iliescu, voinţa privatizatoare a lui Ursachi, zgîrcenia bugetară a lui Muşetescu, medicina penală a lui Tănăsescu, rîvna justiţiară a lui Nastasiu, independenţa judecătorilor şi energia şoricească a cpt. Soare. Şirul celor care i-au băut banii, i-au semnat hîrtiile şi au visat să mai găsescă un astfel de emir penal ar putea (şi ar trebui) să-nconjoare de trei ori fortul Jilava. În procedură de urgenţă şi cu cercel de identificare în ureche! Ce s-o mai lungim, Hayssam a furat şi a mituit în ciuda acestora şi împreună cu ei! Bărbat frumos (bîlbîit, scund şi obez), priceputul român (de origine siriană, ca toţi românii chibzuiţi) a mizat pe imbatabilele atuuri ale minoritarului de profesie. La atac a scos sacoşa cu bani, punga cu relaţii şi iuţeala de mînă. În apărare, a abordat milogeala, pozele de familie, paralizia la cerere, vocea plînsă şi tumorile ce apar doar cînd e cazul. Pare puţin, dar pentru fanii legendarei Fairouz, "privighetoarea Damascului", toate metodele sînt utile. Trebuie doar să găseşti băieţi gospodari care vor vile mari. Şi fete cu sîni similari. Care, şi ele, iubesc discuţiile despre cultură. Şi plata-n natură. Subiectul Omar a căzut ca un trăsnet şi, vorba lui Constantin Drăghici, "cine ştie cîte-or să mai cadă". (Preşedintele zice că mai sînt vreo 76 de orfani evadaţi din aceeaşi creşă.) Mai degrabă 760! Spun asta judecînd după replicile evazive ale celor ce trebuiau fie să ştie, fie să facă ceva. Orbiţi de reflectoarele TV (sau de teama vreunui nou gest băsescian), aceşti specialişti de renume judeţean lunecă pe panta logicii cîrpite. Nimeni nu ştie cine trebuia să urmărească pe cine, cine răspundea, cine decidea sau cine verifica! Da, ar trebui o analiză, o anchetă parlamentară, o dezbatere publică! Mai multă atenţie, mai mulţi oameni! Şi, de ce nu, lefuri mai mari! Nu, serviciile nu sînt vinovate, ele îşi fac meseria conştiincios, dar asta e o năpastă celestă care ne-a căzut în cap din pricina încălzirii globale! Sau pentru păcătoşenia lumii! Iar legea e lege, nu puteam s-o încălcăm! Bonomul Timofte, patronul orătăniilor cu dublă personalitate (ba curcă, ba găină), s-a derobat elegant de toate cele ("SRI nu e moaşă comunală!"), ceilalţi demisionari urmează. Virgil, Gigi şi Ilie vor continua pe aceeaşi pistă. Vor da subtil de-nţeles că evaporarea lui Hayssam a fost manevra lui Băsescu. Nu vor explica însă cum l-au scăpat pe Sindbad Ţeparul şi nici de ce au împins gunoiul sub covorul lui zburător. Unde te uiţi, informaţiile sînt aiuritoare. Certificatul n-avea ştampilă rotundă (dar nu trebuia să fie fals!). Justiţia l-a eliberat pe suspect (dar el era în continuare suspect, procesul continua!). N-aud reacţii de la generalul Medar, nici de la Claudiu Săftoiu. De ce nu şi-a dat nimeni demisia de la STS? Blaga, patronul graniţei ştirbe, n-are nimic să-şi reproşeze? Ce spera de la scotocirea portbagajelor şi de la vasul de cărat oi? Brînză? Sînt judecătorii pregătiţi să fie independenţi? Nu ne-ar trebui şi nouă un mic Guantanamo? Da, pompoasa comunitate de informaţii pare o adunătură de asistaţi care au prins meseria din cărţile lui Haralamb Zincă şi onoarea de la Moll Flanders. O demonstrează faptul că l-au scăpat pe singurul individ cu buletin de terorist. Iar dacă acesta ştia prea multe şi a fost evacuat, să găsim nişte băieţi cu industrialul la FF! E drept, măcar acum ştim cu cine avem de-a face. Poate vom înţelege şi morala! Altfel zis, dacă Omar nu exista, trebuia să fie inventat!

Mai multe