La coadă

Piaţa Amzei, ora 8 dimineaţa. Peste două ore se deschide Tîrgul Ţăranului Român. Lumea a venit deja şi sare pe primul producător care ajunge în piaţă cu porcării de Crăciun. D., mic şi voinic, se pune cu pieptul în calea mulţimii: Staţi puţin, măcar să desfacă marfa şi să-şi pună halatele! O doamnă impunătoare se pune cu pieptul său pe măsură în nasul lui D. şi ţipă: Ba să stai tu, că eu stau aici la coadă de o oră! Ciudat salt în timp. Miroase a coadă de pe vremuri. Ceva nu se potriveşte însă: ori coada, ori marfa par a fi din alt film, nu se potrivesc împreună... Peste vreo două ore, s-au format deja cozi (relativ) ordonate, cu lume care stă peste o oră să prindă "produse de ţăran". La un moment dat, aud ceea ce credeam că n-o să mai aud vreodată: Daţi domne’ mai puţin, să ajungă şi aici în spate! - se răţoieşte, brusc, un bătrînel cu o bască trasă peste ochi. O oră mai tîrziu, să tot fi fost ora 11: Eu am venit tocmai din capătul celălalt al Bucureştiului şi uite! - se revoltă de una singură o doamnă între două vîrste, aşezîndu-se la coadă. Au făcut atîta scandal la televizor, că aşa şi pe dincolo, produse tradiţionale şi uite, nimic! - mai zice ea şi se înfige mai temeinic în coadă. Tonul este indubitabil postdecembrist, genul care strigă Jos X!, în faţa blocului, şi îi face hoţi pe toţi oamenii publici. Trăgînd cu urechea pe ici şi pe colo, după folclor urban, îmi cad ochii peste un cuplu de bătrînei tăcuţi, care stau liniştiţi la coadă, cu ochii pierduţi în zare. Îi remarcasem şi ceva mai înainte. Acum mai au puţin şi ajung la rînd. Îmi fac de lucru prin preajmă ca să văd ce cumpără. Peste vreo cinci minute ajung în faţa tarabei, se animă brusc, îşi rotesc ochii peste tot, apoi soţul se întoarce către ea şi-i spune, dezamăgit: Hai, dragă, că e prea scump. După o oră şi mai bine de stat la rînd, îşi iau sacoşele şi dispar în mulţime. Poate că o fi fost doar aşa, o amintire din tinereţe, o coadă ca pe vremuri... Cînd ajung acasă şi deschid televizorul, dau peste alte cozi: vreo două ore de stat la rînd la casele de la supermarketuri. S-ar zice că întreaga naţie stă la coadă. S-ar zice că unora chiar le place, că au nevoie de cozi, de îmbulzeală, că toţi trăiesc cu spaima că n-o să mai prindă, că o să se termine, că n-o să aibă, că n-o să ajungă!... De Sărbători, toţi românii devin compulsivi. Nu am văzut în toată lumea aşa ceva ca la voi, la români - ne explica în urmă cu cîteva zile un tînăr manager francez de la Carrefour. Totul se cumpără de parcă ar fi ultima şansă. Dacă o femeie de serviciu uită mătura sprijinită de un perete, peste cinci minute vezi pe cineva cu ea în coş, la casă, să o cumpere! Unii sînt de părere că asta ni se trage din comunism, că lipsurile din ultimul deceniu ne-au marcat pentru încă alte decenii. Un prieten de-al tatălui meu e de părere că e mai de mult, că ni se trage de la foametea de după război. Nu ştiu cum o fi, dar pînă lămuriţi dumneavoastră dilema aceasta, eu mă duc să mă aşez la rînd, cînd o veni Anul Nou să fiu printre primii!