Karma: terapie intensivă

14 noiembrie 2018   TÎLC SHOW

Revoluțiile au două tăișuri: peticești sacul într-un loc și el ples-nește, insolent, în altă parte. Eterna poveste a efectului colateral! Totuși, ce i s-a întîmplat unui coleg de al meu de la Studii Canadiene, Maximilian Francisc Maria Isidor Robpireu, întrece parcă logica răzmeriței urmate de consecințe impredictibile. Nu vă mirați de lungimea numelui său! Tatăl lui Maximilian fusese profesor de franceză și ajunsese să creadă că băștinașul Robpireu s-ar fi înrudit cu occidentalul Robespierre. Prin urmare, și-a botezat fiul, calchiind numele complet al politicianului revoluționar de anvergură din istoria Franței: Maximilien François Marie Isidore de Robespierre. Așa s-a născut M.F.M.I. Robpireu al nostru, expert – tot pe latura francofonă – în canadianistică. De mic, viitorului universitar i se inoculase spiritul de revoltă împotriva establishment-ului, așa încît, acum, la maturitate, el aborda cu încrîncenare orice formă de autoritate, oricît de benignă s ar fi dovedit ea. Ghinionul a făcut ca șef al Catedrei de Canadianistică să devină tot un profesor francofon, Luis Răgălie Solin, descendent al unei similare familii cu tradiții și obsesii intelectuale. Tatăl celui din urmă – de asemenea, dascăl de limba franceză, dintr-o generație mai veche însă decît familia Robpireu – avea o admirație irepresibilă pentru „Regele Soare“ al Franței, Louis al XIV-lea ori, cum e menționat în tratate, „Louis Roi Soleil“. Pornind de la numele de familie Solin (paronim autohton, în mintea sa, al franțuzescului „Soleil“), și-a botezat și el copilul exotic: Luis Răgălie, unde Răgălie ar fi trimis la „regalitate“ și, implicit, la „Roi“! Conflictul dintre mai vîrstnicul Luis și mai crudul Maximilian a fost instantaneu. Nu doar pentru că unul sugera tradiția monarhică, iar celălalt pe aceea republicană, ci pentru că Răgălie Solin (chiar) era cam tiran din fire, iar Francisc Maria Robpireu se pretindea un revoluționar înnăscut. Ajuns șef de Catedră, Luis i-a făcut zile fripte lui Maximilian. Îl umilea, numindu-l „Mîncătorul de Cartofi“ (aluzie la faptul că „Robpireu“ ar fi însemnat, în fond, „rob al piureului“ și nu ar fi sugerat, în vreun fel, numele Robespierre). Maximilian nu se lăsa mai prejos, zicînd că „Răgălie“ reprezenta o construcție lexicală legată de actul rîgîielii. Ca atare, striga în ședințele de Catedră: „Jos cu guițătorii! Opriți sinistra dictatură gîrîitoare!“

Au vizitat amîndoi, repetat, Comisia de Etică a instituției, dar conflictul a persistat pînă cînd, natural vorbind, i-a venit și lui Robpireu apa la moară. Solin a împlinit vîrsta de pensionare. A cerut prelungire de activitate, însă Maximilian a orchestrat o revoluție de toată frumusețea în Universitate, reușind (prin votul negativ al colegilor) să-l alunge pe tiran. Mai mult, triumfal, el a devenit noul șef al Canadianisticii… Ei, aici debutează brusc amintitele efecte colaterale ale gestului revoluționar. Robpireu a decis să-și înceapă mandatul directoral în forță. A organizat un amplu simpozion canadianistic internațional. E suficient să menționez că l-a invitat, în postură de vorbitor principal (keynote speaker), pe Homer Homophoebius de la Universitatea din Toronto. Anglofon, tipul era numărul unu mondial în Studii Canadiene, puține congrese putîndu-se lăuda cu participarea sa excepțională la lucrările lor. Nu mică i-a fost mirarea profesorului Robpireu cînd, în ziua deschiderii conferinței, s-a trezit abordat de pensionarul Solin, umil, transfigurat, straniu.

I-a explicat mai tînărului său rival că se schimbase radical. Trecuse la budism. Realizase că făcuse multe rele în viața lui, iar acum dorea să-și repare karma, să o vindece în regim de urgență, să o treacă printr-o „terapie intensivă“. Cerea deci permisiunea să participe la simpozion în postură de valet, de servant mărunt, de om bun la toate. Poate așa va găsi ispășirea. Maximilian a acceptat imediat, dar nu din compasiune, ci dintr un calcul simplu: episodul ar fi constituit, în ochii tuturor, zdrobirea definitivă a bătrînului despot. Răgălie s-a apucat, nebunește, de treabă. Alerga prin sală cu microfonul, dărîmînd mobilier și recuzită, potrivea pupitrul vorbitorilor pînă reușea să-l prăbușească peste rîndul întîi de spectatori, aducea termosurile cu cafea și le scăpa, catastrofal, pe jos etc. etc. În fine, întrebat de dr. Homophoebious unde se afla toaleta, l-a însoțit, servil, în direcția respectivă. Peste puține minute, a ieșit în fugă din WC, absolut terifiat, urmărit feroce de profesorul canadian care urla ca un apucat: „Nobody touches me like that, Louie, you motherfucker! Keep your lackey in the leash, Robespierre, you son of a bitch! I’m gonna kill you both!“ Auzind răcnetele, Robpireu a zbughit-o, îngrozit, alături de Solin. Se pare că bietul „Louie“, oripilat de lipsa de igienă a toaletelor românești, încercase să-l ajute pe Homer să-și rezolve mica problemă fiziologică, fără a-i permite să atingă ceva din sordida încăpere. 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

Mai multe