Justitia est fundamentum regnorum
În anul 1998, Petre Balaș, judecător de carieră din Arad, detașat în funcția de secretar general al Ministerului Justiției, a propus alegerea unei devize, ca atribut identitar al instituției (ministerul și instanțele judecătorești au beneficiat în acea perioadă de spiritul gospodăresc al lui Petre Balaș, iar astăzi, cînd el nu mai este printre noi, îmi amintesc cu recunoștință de devotamentul său instituțional fără fisură și de eficiența sa administrativă fără sincope). Nimic nu mi s-a părut mai potrivit decît adagiul justitia est fundamentum regnorum. Deși își are originile în scrierile unor autori latini – Cicero, Salustiu și Virgiliu –, adagiul a fost formulat mult mai tîrziu. Împăratul austriac Francisc I l-a ales ca deviză proprie, ceea ce poate să pară paradoxal, dar nu a fost singurul autocrat cu pretenția de a înfățișa un sistem de guvernare întemeiat pe dreptate. De altfel, termenul german Staatsrecht își are originea în timpul domniei regelui prusac Frederic cel Mare. A mai trecut însă ceva timp pînă cînd conceptul de stat de drept a fost asociat indisolubil cu sistemul democrației constituționale. Adagiul era și este potrivit ca deviză a Ministerului Justiției, întrucît conține și un principiu de construcție instituțională, la fel de necesar atunci, ca și acum.
Justiția este fundamentul statelor în două sensuri esențiale. Mai întîi, însuși sistemul de guvernare și dreptul obiectiv, înțeles ca ansamblul normelor juridice, trebuie să se întemeieze pe ideea de dreptate și pe spiritul de echitate, ținînd seama de straturile semantice succesive și de criteriile rafinate și cristalizate în istoria gîndirii politice, de la Aristotel pînă la autorii contemporani. În acest sens general, termenul de justiție este sinonim cu acela de dreptate. Într-un sens special, justiția este, cum se știe, o putere a statului, cu organizare și funcții proprii, stabilite în Constituție. Sensul special nu se detașează de cel general, ci este impregnat de acesta. Puterea judecătorească și, într-o accepție mai largă, autoritatea judecătorească (în care este inclus și Ministerul Public), pentru a putea înfăptui dreptatea, trebuie să fie ele însele alcătuite pe temeiul acestei valori. Sub aspect intrinsec, instanțele judecătorești și parchetele nu ar putea funcționa eficient dacă magistrații și cei din structurile auxiliare ar avea sentimentul că sînt nedreptățiți unii față de alții, sub aspectul salarizării, al volumului de muncă sau al promovării. Sub aspect extrinsec, relația dintre sistemul justiției și societate ar putea genera sentimente de nedreptate, din perspective diferite: magistrații s-ar putea considera nedreptățiți în raport cu statutul celorlalte puteri ale statului (acest sentiment a fost foarte intens în perioada 1990-1996); demnitarii și parlamentarii ar putea aprecia că sînt defavorizați în raport cu magistrații; mai grav, cetățenii ar putea avea un sentiment de nedreptate și chiar de revoltă față de demnitari, parlamentari și magistrați.
Prea multă patimă și prea puțină rațiune însoțesc trei teme aflate astăzi pe prima pagină a agendei publice, teme aflate, într-un fel sau altul, sub semnul sentimentelor de nedreptate, intrinsecă sau extrinsecă, născute în legătură cu sistemul de justiție: pensiile de serviciu (impropriu denumite speciale, în cazul magistraților), desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), care funcționează în cadrul Ministerului Public, și amînarea sine die a concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii. Fără a diminua importanța primelor două teme, despre care poate voi scrie în viitor, totuși cea mai gravă problemă este imposibilitatea de organizare a concursului de admitere la INM în anul 2020 și riscul de a prelungi criza și în acest an. Cauza problemei este dublă: la începutul anului trecut, Curtea Constituțională a invalidat norma legală care delega CSM atribuția de a adopta regulile de organizare a concursului de admitere la INM, iar Parlamentul nu a respectat termenul de 45 de zile în care avea obligația să legifereze în acest domeniu. Cînd, în sfîrșit, legea a fost votată, intrarea ei în vigoare a fost amînată ca urmare a unei noi sesizări de neconstituționalitate.
Sentimentul de nedreptate generat de această situație are multiple nuanțe. Ineficiența Parlamentului a generat o criză de personal în sistemul instanțelor judecătorești și în sistemul Ministerului Public: există deja 550 de posturi de magistrat vacante, iar numărul va crește pînă la 1.000 dacă nu se va putea organiza nici în acest an concursul de admitere. Consecința este creșterea volumului de muncă pentru fiecare magistrat și a duratei de soluționare a dosarelor; cum se știe, amînarea dreptății echivalează de multe ori cu negarea dreptății, ceea ce nemulțumește, din perspective diferite, atît pe magistrați, cît și pe justițiabili. Discursul unor parlamentari lasă să se întrevadă o strategie periculoasă de diminuare a rolului INM în procesul de selecție și de formare profesională a magistraților, sub pretextul că o asemenea profesie presupune experiență de viată și practică îndelungată. Argumentul nu ține seama de realitatea specifică sistemului de drept continental care a generat și a consolidat soluția magistraților de carieră (judecătorii și procurorii sînt selecționați la scurt timp după terminarea studiilor juridice și formați în institute speciale), spre deosebire de sistemul anglo-saxon (în care magistrații sînt selecționați dintre juriștii care au experiență îndelungată în alte profesii). Soluția din sistemul continental nu este cea mai bună, dar nici o țară din acest sistem nu s-a aventurat să o schimbe. Ceea ce se dorește, de fapt, este abandonarea criteriilor de competență și de integritate, fără de care nu ar putea exista nici independența puterii judecătorești, nici autonomia Ministerului Public. Ne-am întoarce la situația existentă în perioada 1990-1996, cînd sentimentul de nedreptate era generalizat la nivelul întregii societăți. Or, fără dreptate, statele se clatină și se prăbușesc.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.