Ispitirea ispitelor
…pentru că de revelion multă lume va fi luat hotărîri majore și își va fi făcut promisiuni ferme pentru anul care-ncepe. Pînă la un punct, aceste New Year’s resolutions, cum le-ar zice americanu’, sînt de înțeles. Avem nevoie de repere, oricît de convenționale. Pe noi, postmodernii, ne fascinează tot mai mult cifrele. Într-o lume care ne apare din ce în ce mai absurdă, cifrele ne oferă iluzia stabilității, a certitudinii. Cînd nu mai ești sigur care ți-e rostul pe lume, e reconfortant să știi că 2 + 3 = 5. Cînd lumea se dezvrăjește, cum zicea Max Weber, și timpul pare a-și fi ieșit din țîțîni, vorba lui Hamlet, îți poți găsi mîngîierea fie în lumea vrăjitorului Harry Potter, fie în cea a abacului sofisticat, cunoscut și sub numele de computer. Nu visezi că vei slăbi făcînd mai multă mișcare, ci mergînd 10.000 de pași zilnic. Fix 10.000, pentru că e o cifră rotundă. Și-atunci e normal să nu te lași de fumat pe 31 decembrie, ci de la 1 ianuarie. Și uite-așa, hotărîrile de Anul Nou ne întrețin iluzia că putem controla viitorul, că sîntem stăpînii timpului și, implicit, ai propriului destin.
Stăpîni, stăpîni, dar, pare-se, nu putem lua orice fel de decizii. Pentru a (re)folosi exemplele de mai sus, încă n-am auzit pe nimeni luînd hotărîrea ca, de la 1 ianuarie, să se apuce de fumat sau să-și propună să se mai îngrașe zece kilograme pînă la sfîrșitul anului, mîncînd zilnic o porție zdravănă de slănină. N-am auzit de nimeni care, la cumpăna dintre ani, să izbească de pămînt paharul cu apă și să-și jure că va bea numai alcool după miezul nopții, chit că, teoretic vorbind, nu ar exista nici o piedică în acest sens. Am auzit doar de oameni care, într-o formă sau alta, își propun să lupte împotriva unor ispite. Nici liderii politici nu sînt scutiți de asemenea „obligații” în mesajele lor de Anul Nou. Ați auzit vreodată vreun politician promițînd că la anul va face tot posibilul să sporească de zece ori corupția sau că va încuraja și mai abitir cultul personalității? Pare-se că sîntem, cu mic, cu mare, condamnați la decizii sănătoase, de bun-simț, decizii de care nu s-ar rușina nici părinții, nici copiii, nici medicii, nici pacifiștii, nici duhovnicii, nici nimeni. De Anul Nou ne condamnăm singuri, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, la bunătate și înțelepciune.
Pe urmă, ne mai trece. Unora mai repede, altora mai tîrziu, entuziasmul de la revelion începe să ni se tocească. La ora la care citiți aceste rînduri, unora dintre noi le va fi trecut deja. Nici o problemă. Că aceste New Year’s resolutions par a fi făcute taman pentru a fi încălcate e un fapt acceptat tacit și pe jumătate iertat din capul locului. Dar, fie că reușim să ne ținem de hotărîrile luate, fie că nu, cîteva învățăminte tot putem trage. Mai întîi, constatarea optimistă: dacă e să ne luăm după calitatea și scopul deciziilor luate din proprie inițiativă de Anul Nou, putem zice că sîntem, de la natură, înclinați spre bunătate. Ne dorim, mai mult sau mai puțin instinctiv, doar lucruri bune. Cumva, însă, și aparent tot de la natură, una vorbim, alta fumăm, vorba lui Arghezi (zice-se). „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvîrșesc”, constata deja Apostolul Pavel (Romani 7:19). Iată o lectură obligatorie pentru toți entuziaștii hotărîrilor de Anul Nou, pentru a înțelege mai bine la ce se înhamă: „Căci nu săvîrșesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc” (Romani 7:15).
La o primă vedere s-ar putea crede că Apostolul e complet neputincios în fața unor constrîngeri exterioare, un soi de marionetă ale cărei mădulare sînt trase fără împotrivire de către sforile păcatului. Degeaba ar vrea să meargă la dreapta, pentru că răul îl trage la stînga. Degeaba vrea să se ridice, că păcatul îl silește să se coboare ș.a.m.d. Legea păcatului se înfruntă cu legea minții și cîștigă (Romani 7:23). La o privire mai atentă, însă, același apostol se dovedește perfect capabil să reziste oricăror ispite, îmbrățișează celibatul și face față tuturor încercărilor prin care trece în misiunea sa de „apostol al neamurilor”. Altminteri nici n-ar fi putut avea succes în Atena, printre epicurienii și stoicii pentru care menirea filosofiei era să te învețe cum să-ți rînduiești bine viața (Acte 17). „Una vorbim, alta fumăm” era de neconceput, pentru că e absurd să-ți furi singur căciula. Una e să îi păcălești pe alții, alta să te păcălești singur.
Și-atunci? Cum facem să ne ținem de ceea ce vrem la nivel declarativ? De bună seamă, o discuție amănunțită pe acest subiect ar depăși limitele acestui text, însă cîteva observații ajutătoare putem încerca. Mai întîi, că voința trebuie să-și cunoască putința. Nu degeaba la intrarea la Oracolul din Delphi prima inscripție era „Cunoaște-te pe tine însuți”. Pentru filosofia greacă, această cunoaștere era începutul a toată înțelepciunea. Stoicul Epictet, bunăoară, le recomanda învățăceilor să-și ajusteze dorința de a-și controla poftele în funcție de putința fiecăruia la momentul respectiv. Înfrînarea, spunea el, aidoma sportului, presupune antrenament susținut. Anduranță. Fără un antrenament dur, pe termen lung, te poți prezenta la Olimpiadă doar pentru a te face de rușine (metafora îi aparține). Sufletul nu trebuie îmbrîncit sau amenințat, pentru că îmbrîncelile, în acest caz, nu rezolvă nimic. E nevoie de înghiontiri.
Aici e-aici: cum să-ți înghiontești, eficient, sufletul? Aparent doar paradoxal, păcălindu-l încă o dată. Păcălindu-i păcălirea. Ispita rea care păcălește voința bună poate fi păcălită la rîndul ei, folosind, vorba unui amic din tinerețe, „tehnica delfinului”. Pentru că delfinul nu se dresează cu amenințări și pedepse, ci, dimpotrivă, cu pește. În ziua de astăzi, politicienii și oamenii de afaceri, deopotrivă, vorbesc despre „nudging”, dar ideea este aceeași – nu forțezi oamenii să voteze X, să mănînce verdețuri în loc de carne sau să-și cumpere ultimul model de iPhone, pentru că-ntotdeauna vor găsi mijloace de a scăpa de obligații. Le dai, în schimb, un ghiont gentil și-i încurajezi să voteze X, să rîvnească la verdețuri sau să simtă că nu mai pot trăi fără ultimul model de iPhone. Folosind aceeași metodă, pofta rea poate fi înlocuită cu pofta bună.
Pentru că nu doar oamenii sînt slabi de îngeri, ci și ispitele. Și ispitele sînt slabe de înger. Și ispitele pot fi ispitite. Nu degeaba același Apostol Pavel mărturisea: „Cînd sînt slab, atunci sînt tare” (2 Corinteni 12:10).
Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).