Învățăturile mele către fiul meu

Băiete, ori de cîte ori te întreabă cineva cum sînt românii, să-i răspunzi că sînt la fel ca toți oamenii. Nici mai buni, nici mai răi. Nu te lăsa antrenat în clișee de felul: românul e tolerant, bun, ospitalier, creștin ortodox, muncitor și curajos. Dar nici nu te alătura celor care iau în derîdere faptul că românul ar fi tolerant, bun, ospitalier, creștin ortodox și așa mai departe. Nu-i nimic de rîs! Rîzînd, cineva ar putea crede că afirmi în mod indirect că ar fi contrariul: intolerant, rău, neprimitor, liber-cugetător, leneș și laș. Ceea ce este cu mult mai fals. Românul este în toate felurile și va fi în și mai multe feluri în funcție de istoria care-i stă în față.

Așa sînt toate neamurile. Cînd spunem franțuzul este așa, englezul este așa, operăm cu produsele unor construcții culturale. Dorința de autocunoaștere și de cunoaștere a celorlalți îi face pe oameni să recurgă la portrete-robot. Pînă aici, nimic grav. Răul apare atunci cînd portretul-robot devine icoană și în jurul lui se țese o mitologie. Diferența este uriașă! Un portret-robot încorporează în programul lui relativitatea și eroarea. Mitul și icoana pretind că oferă un adevăr absolut.

Ce trebuie tu să faci este să-i lași pe specialiști să-l cerceteze pe român, bucată cu bucată, iar cui te trage de limbă să-i răspunzi prin exemple. Cum e românul? Păi, de pildă, în vremea cînd turcii transformaseră Peninsula Balcanică în pașalîc, principii români au devenit protectorii Athosului… în prezent, muncitorii români sînt foarte bine cotați în Germania, Grecia și Israel… fetele noastre sînt bune la gimnastică, dar avem și mulți copii vagabonzi… apropo, știi că Brâncuși, Ionescu și Cioran sînt români?… Cam așa să-i spui, să dai cît mai multe exemple. Scopul este să-l îndepărtezi de întrebare. Nici un francez și nici un englez nu pune zel ca să-ți răspundă cum sînt francezii sau englezii. Efortul nostru de a spune tot, dintr-o suflare, cît de latini sîntem, cît de vechi pe teritoriul carpato-danubiano-pontic, risipa de mitologie pe care o facem ne pun în situația copilului cam sărac și cam nelegitim care trebuie să lucreze din greu ca să-și compună o imagine. Noi nu sîntem nici săraci, nici ilegitimi, așa că, atunci cînd explici cuiva cum sînt românii, îți recomand să adopți un ton rezervat… englezesc. 

(apărut în Dilema, nr. 244, 26 septembrie 1997)