Intoleranţa antisemită

Funcționează, la noi, cîteva mituri-clișeu care trebuie reevaluate prin confruntarea cu realitatea istorică. S-ar vedea, atunci, cît mai rămîne valabil din substanța lor. Unul dintre aceste mituri-clișeu e al toleranței la români față de, firește, străini. Se bate, mai ales în ultimii ani, multă monedă pentru mitul-clișeu al toleranței românești față de evrei. E o cosmetizare, ca atîtea altele, care, verificate atent, dezvăluie o realitate destul de întunecată. M-aș grăbi să adaug precizarea că ostilitatea intolerantă manifestă a venit nu din masa celor de jos, a locuitorilor țărilor românești, ci din partea unui segment al clasei politice și a unor cercuri intelectuale reprezentative. Nume ca Cezar Bolliac, Vasile Conta, M. Eminescu, N. Iorga, A.C. Cuza, Octavian Goga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Brătescu-Voinești sînt edificatoare. Și au mai fost mulți alții, oameni politici și gazetari, cu anume rezonanță în epocă, peste care istoria a trecut, acoperindu-i de uitare. Dar, la vremea lor, au stat în prim-planul intoleranței antievreiești creînd atmosferă antisemită și determinînd adoptarea unor legiuiri potrivnice evreilor stabiliți în România. Recent apărutul Jurnal al lui Mihail Sebastian, bestsellerul ultimelor săptămîni, dezvăluie realitatea înfricoșătoare a discriminării antisemite din 1938-1944, tulburînd mult conștiințele oneste românești care iau, astăzi, cunoștință cu aceste amare adevăruri pe care nu le cunoșteau.

Și nu le cunoșteau – chiar cititorii maturi, ajunși azi la o vîrstă respectabilă – pentru că deceniile dictaturii au tabuizat acest fenomen, interzicînd cercetarea și aprecierea lui dreaptă. Cel puțin două generații au fost mințite și la acest capitol, întreținîndu-se fals mitul-clișeu al toleranței față de evrei, neîngăduindu-se, astfel, asumarea – necesară – a unei răspunderi și, prin consecință, discocierea critică față de o realitate cel puțin foarte neplăcută.

Dar fenomenul intoleranței față de evrei are istorie, care s-ar cuveni reamintită măcar în momentele ei nodale. Stabiliți încă din vremea ocupației romane și mai tîrziu în țările române, evreii vin aici, în număr mare, între 1830-1850 și, parțial, mai tîrziu. Au venit mai ales din Galiția și Rusia, găsindu și ocupație aici. Treptat, au devenit o populație minoritară importantă. Și ea a iscat acută intoleranță, afirmîndu-se că se constituie în clasa mijlocie, cu deosebire în Moldova, ceea ce ar primejdui – se spunea – organismul economic, social și politic românesc. (…) 

(apărut în Dilema, nr. 216, 14 martie 1997)