Întoarcere în timp

Observ că toată lumea scrie zilele astea despre Marian Munteanu. N-am obiceiul să mă înscriu în curentul principal al momentului, dar voi face o excepţie. Deşi apare la intervale foarte rare în public, fostul lider al manifestaţiei din Piaţa Universităţii de acum 26 de ani are darul să producă de fiecare dată agitaţie în mass-media şi pe scena politică, să răscolească atît amintirile celor care au participat la acea manifestaţie-maraton, cît şi pe ale celor care au stat deoparte, mai mult sau mai puţin ostili fenomenului. Pe atunci, charisma incontestabilă şi talentul de a ţine discursuri echilibrate l-au impus ca lider informal, aşa cum unii dintre noi ne aducem bine aminte. Pentru cei care nu ştiu istoria acelor zile, aş aminti şi că propaganda FSN-istă, oficială, de atunci, l‑a ponegrit în fel şi chip, aşa cum i-a ponegrit şi pe participanţii la manifestaţie. Intoxicările şi manipularea opiniei publice erau adevărate sporturi naţionale. A urmat mineriada din iunie 1990. Marian Munteanu a fost crunt bătut de ortaci, a intrat pentru cîteva zile în comă, iar după ce şi-a revenit a fost arestat timp de două luni. Întîmplările astea dramatice şi istorice în acelaşi timp l-au transformat într-un adevărat erou. O sută de mii de bucureşteni au ieşit în stradă în ceea ce s-a numit marşul alb, cerînd eliberarea lui, ceea ce s-a şi întîmplat, în cele din urmă. Pentru scurt timp a devenit preşedinte al organizaţiei Alianţa Civică. Nu s-a înţeles cu ceilalţi lideri şi s-a retras. O vreme a stat departe de viaţa publică. Lumea nu l-a uitat însă. La un moment dat a început să circule zvonul că fusese, de fapt, omul SRI-ului condus de Virgil Măgureanu şi că în Piaţa Universităţii n-ar fi jucat decît un rol impus. Se spunea şi că ar avea afaceri importante, că ar face comerţ cu arme. Mulţi credeau că e vorba de reluarea mai vechilor mizerii propagandistice. Unii, care mai fuseseră prin culisele manifestaţiei din Piaţa Universităţii, şi-au amintit şi alte lucruri cărora, pe atunci, nu le dăduseră importanţă. Că, de exemplu, Marian Munteanu se opunea ca de la celebrul balcon al Universităţii să vorbească oameni de etnie maghiară. Sau episodul în care Marian Munteanu a fost acuzat că împreună cu apropiaţii săi din Liga Studenţilor i-au lovit şi apoi i-au sechestrat timp de vreo 24 de ore pe redactorii de la UniFun Radio, primul post de radio independent din România după 1989, în sediul Universităţii din Bucureşti. Liga Studenţilor, care organiza manifestaţia din piaţă, voia să preia controlul absolut asupra acestui post de radio, în vreme ce redactorii încercau să-şi păstreze statutul de independenţă. Daniel Klinger, directorul de atunci al radioului, are multe de povestit pe tema asta. Dar, sigur, în vremurile acelea complicate se întîmplau tot felul de lucruri, era ca la război. Oamenii abia ieşiseră din noaptea comunistă şi erau suspicioşi. Vedeau pericole peste tot şi chiar erau pericole peste tot.

Cînd însă, în campania electorală din 2000, Marian Munteanu a apărut la braţ cu Virgil Măgureanu, cu un partid şi cu un program naţionalist, ce să mai crezi…

Dar şi asta e ceva de domeniul trecutului. Între timp, Bucureştiul şi locuitorii lui s-au schimbat enorm, în ciuda incredibilei galerii de edili incompetenţi şi escroci care s-au succedat la Primăria Generală şi la cele de sector. Totuşi, oraşul are nevoie mai mult ca oricînd de un om capabil şi cu o viziune modernă care să-l organizeze, să‑l aerisească, să-l deparaziteze. Un tip eficient, cu idei clare (dar nu fixe), un bun manager, eventual cu oarecare experienţă în domeniu, deschis, receptiv şi dinamic, eliberat de orice fantasme ideologice întunecate. Un om care ştie să facă şi să asculte, mai bine decît ştie să vorbească despre propriul trecut. Să fie acesta Marian Munteanu? Sigur, el ne garantează că nu are cine ştie ce avere, că nu fură şi că va stîrpi corupţia din Primărie. Dar e destul (să fii sărac şi cinstit)? Dincolo de comerţul cu arme, pe care se pare că, de fapt, nu l-a făcut niciodată, candidatul PNL a scris cîteva lucrări, cea mai cunoscută fiind probabil cea despre folclorul din detenţie. Activitatea sa profesională e legată de etnografie şi folclor. L-am auzit plîngîndu-se că nimeni nu comentează programul lui. Dar pînă la ora la care scriu, nu am găsit programul. Doar ceva despre crearea unor consilii civice (ce-or fi alea?). E de presupus că nici n-a avut timp să se gîndească prea mult. Presat de timp şi de eşecuri, PNL-ul l-a scos din pălărie ca pe un iepure. Probabil că în­tr‑un partid aşa mare sînt tot felul de interese şi influenţe ciudate din care pot răsări tot felul de idei năstruşnice. Totuşi, noul candidat a fost votat de aproape întreaga conducere a partidului, în frunte cu prea afabila doamnă Gorghiu. E vorba de partidul de la care, măcar în principiu şi conform cu tradiţia sa, se aşteaptă soluţii de modernizare, de progres, de noutate, de viitor. PNL ni-l prezintă pe Marian Munteanu ca pe o figură nouă. Pînă acum, ni se spune, n-a fost implicat în mizerabila noastră politică. Cu alte cuvinte, dacă va fi ales, liderul studenţimii de acum 26 de ani va aduce un suflu proaspăt. Iar bucureştenii se vor simţi din nou ca în 1990.