Incendiar

19 septembrie 2012   TÎLC SHOW

Inflaţia de cuvinte-semnal într-o presă care nu se teme de ridicol, pentru că trebuie să atragă cu orice preţ privirea cititorului sau a telespectatorului, produce enervări inutile. Observatorul detaşat poate însă urmări diversele tendinţe şi mode, perioadele în care un clişeu apare, domină mass-media şi apoi intră în declin, concurat puternic de altele asemenea lui. Aşa par să se petreacă lucrurile cu termenul senzaţional, pe care îl înlocuiesc tot mai des, în pagini de tabloid, pe site-uri sau pe ecranele televizoarelor, adjectivul şocant şi – parcă tot mai des – incendiar. Adjectivul incendiar însoţeşte denumirea evenimentului sau a mesajului – „concert incendiar la Mamaia! Artistul a înnebunit româncele“ (Click!, 17.09.2012); „Un nou document INCENDIAR. Dovadă că Diaspora este exclusă de pe listele permanente“ (antena3.ro, 15.08. 2012) –, dar cuvîntul se foloseşte deja şi adverbial, ca semnal pentru un titlu aflat în disperată căutare de audienţă: „INCENDIAR! Jackeline Arroyo fentează soarele cu dinţi!“ (realitatea.net, 3.09. 2012).

Recursul la cuvîntul cu sens hiperbolic e la fel simplist ca abuzul de majuscule şi ca introducerea informaţiilor reduse la minimum, subordonate cu totul imaginii, prin interjecţii de apel: „Uite cum a fost a DOUA ROCHIE de MIREASĂ a DELIEI!“ (Libertatea, 17.09. 2012); „Sharon Stone, în stare naturală. Uite cum arată diva fără machiaj“ (rtv.net, 17.09.2012); „Ia uite unde au făcut nunta!“ (click.ro, 29.08.2012); „Ia uite-l şi pe Ponta cum se uită la meci cu omologii lui!“ (Kamikaze, 15.08.2012 – exemplu parodic).

Adjectivul şi substantivul incendiar – cu sensuri mai ales din franceză (incendiaire), cu formă modelată după latină (incendiarius) – apărea în dicţionarul lui Laurian şi Massim (1876) cu definiţia „care incendie, aprinde, dă foc; care causă incendiu; subst. incendiariu, autoriu voluntariu de un incendiu sau de alte rele; turburătoriu, agitatoriu“ (am adaptat parţial ortografia, păstrînd finalele de cuvînt). Peste o jumătate de secol, în dicţionarul academic al lui Puşcariu, explicaţia era: „care dă (de bună voie) foc unei clădiri etc.; autor al unui incendiu; mai ales fig. turburător al ordinei publice; cf. agitator“ (Dicţionarul limbii române, 1934). În presa de senzaţie din zilele noastre, adjectivul incendiar are o anume specializare semantică, diferită oarecum de cea din dicţionarele curente – „care provoacă (sau poate provoca) un incendiu“; (figurat) „care aţâţă, îndeamnă la acţiuni violente“ (DEX). Imaginile, filmele, videoclipurile incendiare sînt de obicei cele cu o notă puternic „aţîţătoare“, provocatoare prin elemente lor erotice. Alături de acest sens (dar nu neapărat pornind de la el), se dezvoltă cel pur şi simplu intensiv: „producător de uimire, răscolitor“. Însoţind cuvinte ca show, spectacol, concert, party, adjectivul incendiar e întrucîtva ambiguu: poate trimite fie la notele erotice ale evenimentului, fie la efectele sale asupra publicului şi a participanţilor. Oricum, dacă definiţia de dicţionar a cuvîntului incendiar pare să indice o conotaţie negativă, uzul actual e cît se poate de pozitiv: negativul devine, ca de obicei, mijloc de întărire, aşa că un spectacol incendiar e unul frumos foc.

Moda publicistică a incendiarului se răspîndeşte rapid (nu întîmplător am indicat mai sus datele de apariţie ale exemplelor), fiind prezentă acum nu doar în tabloide, în presa de scandal, ci şi în gazetăria sportivă („Gigi Becali, dezvăluiri incendiare despre blaturile Stelei“, enational.ro; „Dezvăluiri incendiare despre cum se fac echipele în Liga I“, prosport.ro; „Dumitru Dragomir, declaraţii incendiare în scandalul gazonului de pe arena naţională“, realitatea.net) şi în cea politică: „Noi documente incendiare arată că listele electorale sînt greşite“ (antena3.ro).

Clişeele sînt uneori remotivate glumeţ: sub titlul „Weekend «incendiar» pentru pompierii dâmboviţeni“ (dîmboviţeanul.com) se vorbeşte chiar de stingerea unor incendii. Sînt şi semne că incendiar a început să se uzeze, aşa că e nevoie să fie întărit: „documentare incredibile şi incendiare“ (nasul.ro).

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Editura Humanitas, colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).

Mai multe