Inbox (I): Mons Claudianus
Există un anumit tip de granit rezervat în epoca romană pentru uz imperial și care se găsea numai într-o carieră din deșertul egiptean, numită Mons Claudianus. Aici trăiau cam o mie de oameni, soldați și muncitori. De la ei au rămas nenumărate scrisori și însemnări în greacă, toate pe cioburi, în lipsă de alt material, majoritatea din secolul al doilea d.Hr. Le-am recitit de curînd pe cele publicate. Iată nr. 174: „Isidoros către fiii lui, Isidoros și Paniskos, salutări. V-am scris pe un alt ciob să-mi trimiteți suportul de cot ăla mic, pentru că am dureri cînd dorm, iar voi nu l-ați trimis. Așa că trimiteți-l. La fel și cerneala și două alifii de ochi și [cîteva cuvinte ilizibile] cerneala îmi pătează mîinile cînd scriu; iar eu o să vă trimit recompensă. Despre bani v-am mai scris că o să-i trimit imediat ce vînd orzul. Să-mi trimiteți toate scrisorile care-mi sosesc din Egipt. Am hotărît că, dat fiind că sînteți în deșert, nu mai trebuie să vă bărbieriți. Să nu neglijați să trimiteți lucrurile de care v-am scris. Cu bine. Luna Phaophi, ziua 22.“ Ce mult aș vrea să vorbesc cu Isidoros să aflu cum a fost cu fractura de cot! Sau dacă a citit Moromeții! Sau dacă bărbieritul ăsta era o prescripție religioasă! Scrisorile juxtapun fără fasoane detaliile momentului: „Ammonios către Athenodoros, tatăl său, salutări. Pentru că mi-ai cerut să mai trimit oameni pentru mașină, ți-am trimis imediat. Ți-am trimis prin Phaidros [lacună] și 40 de măsline și niște ceapă într-un coș. Să știi că grădina a fost afectată de sare. Piatra încă n-am întors-o. Alte vești nu am. Sper că ești bine și prosper. Salută-l pe curator și pe Sarapiodoros“ (892). Cum se trimiteau scrisorile, din om în om, pînă cînd ciobul inscripționat (ostrakon) ajungea în mîna care trebuie, e clar din nr. 250: „Petenephotes către Valerios, fratele său, salutări. Primește de la Heraiskos două scrisori legate laolaltă, ca să le trimiți lui Hierax în Egipt, dacă găsești pe cineva care să le poată lua cu el…“ Care erau nevoile oamenilor de la Mons Claudianus? Unele benigne, pembe: „Menelaos către Menelaos, salutări. Te rog, binevoiește, pentru că mi s-a furat uleiul de trandafiri, să-mi trimiți o sticlă, pentru că aici nu găsesc deloc de cumpărat. Dă-i-o aducătorului acestei scrisori. Sper că ești bine“ (171). Altele mai impetuoase: „Barbillos către Sabinos, salut. Să faci bine să trimiți 3 coșciuge cît de curînd posibil“ (121). Între roze și sicriu își are uneori locul și cultura: „Serapion către părintele său Serapion, multe salutări. Înainte de toate, îți doresc multă sănătate. Trebuia negreșit să-mi exprim afecțiunea pentru tine cu aceste neînsemnate cuvinte. Să faci bine, în cazul în care cumperi ruloul de papirus, să te duci la Didymos profesorul și să-i dai bani ca să-ți copieze pentru mine o lucrare în proză. Ci altminteri să nu faci!“ (299). Deșertul face ordine în valori: orice, numai poezie să nu fie!
Apoi, banii. Paralele. Euroii. Un singur exemplu: „Maximos către Isidoros, salut. Acum trei luni ai primit de la mine 14 drahme, și nu mi-ai dat nici dobînda, nici capitalul. Nu e rezonabil ca eu să am datorii la alții, în vreme ce tu îmi datorezi mie bani. De dobîndă nu am nevoie. Doar dă-i prietenului meu Serenos, soldat din cohortă, ceea ce eu îi datorez la rîndul meu. Numai bine îți doresc“ (266). Apa revine și ea frecvent în corespondență. Cineva cere să se trimită la una din cariere doi măgari încărcați cu apă și adaugă, ca pentru sine: „Și ce bine ar fi dacă apa nu ar avea miros...!“ O scrisorică dibace în care e vorba de lucrurile care contează (amici, bani, mîncare) e nr. 225: „Dioskoros către Drakon și Eremesis și curator-ul Ammonianos, excelenții săi amici, multe salutări. Mai întîi, sper că sînteți bine și mă rog pentru voi la Tyche a praesidium-ului și a munților unde mă aflu. Recent v-am trimis un borcan triplu, iar voi nu mi-ați trimis o chitanță. Faceți-mi rost de niște pește, o să vă plătesc pînă la ultimul bănuț.“ Alta: „Apollinaris către Sonnaus, fratele său, multe salutări. Mama ta e bine. Fii fără grijă în ce privește hainele – le-am scuturat. Să faci bine să ceri înapoi burduful de apă de la omul cu măgarul care aduce scrisoarea mea și să mi-l umpli. În coș o să găsești o plasă de curmale pe care am dus-o pe umărul meu în Raima“ (276). Vorba aia: hainele să-mi fie scuturate, apă și curmale de Raima să am, și cerul înstelat deasupra mea devine opțional. Ar mai fi băutura: „Macrinus către fratele său Antonas. Îți trimit malțul dacă găsesc pe cineva căruia să i-l dau“ (170). Antonas făcea bere la Mons Claudianus în vremea împăratului Traian – o viață bine petrecută. Dar iată că tocmai cînd lucrurile mergeau mai bine, trebuie să-i scrii doctorului: „Trimite-i un remediu, căci este în pericol de moarte din cauza unei inflamații a amigdalelor. N-a vrut să-ți scrie să vii aici, și nici eu nu ți l-am trimis ca să nu [lacună]. Dacă își revine, te va recompensa“ (222). (Nu s-a păstrat scrisoarea doctorului, care întreba probabil: și dacă nu‑și revine?)
Cam ăștia-s oamenii datorită cărora, una peste alta, Panteonul a fost decorat cu uriașe coloane monolitice de granodiorit. Să mai zic că în izolata carieră egipteană au ajuns și cîțiva daci. De pildă, pe unul dintre cioburi (403) e menționat un anume Diernaios, fiul lui Dardanos, un dac recrutat în armată probabil în vremea lui Traian, din Orșova de azi.
(Inscripțiile au fost publicate în seria Mons Claudianus. Ostraca Graeca et Latina de către Institut français d’archéologie orientale, Cairo, vol. I-IV, 1992-2009.)
Foto: wikimedia commons