În piscina victoriană

Nu întîmplător (că aproape nimic nu-i întîmplător), în Accentul din ediția trecută aminteam și de Wembley Arena. Istoria britanicilor într-ale înotului are cel puțin un lucru în comun cu istoria fotbalului: în Regatul Unit s-a dat startul ambelor activități sportive, așa cum le știm în prezent. Altfel, omul a înotat dintotdeauna. Socrate era un mare fan al înotului și încerca să îi convingă pe toți să îl practice, iar Cezar și-a salvat cîndva viața înotînd din calea unei revolte a egiptenilor.

Revenind în Regatul Unit, înotul ca activitate sportivă și de relaxare s-a conturat pe la începutul secolului al XIX-lea, în 1828 fiind construită prima piscină publică acoperită, St. George’s Baths. Epoca victoriană a dus povestea mai departe. A fost emisă legea Baths and Wash House Act (1846) pentru a încuraja autoritățile locale să construiască bazine publice acoperite pentru a răspunde nevoilor tuturor de a practica acest sport. Și au construit. Mult și impresionant, astfel încît Regatul Unit are cele mai multe bazine publice din lume (52 din cele 116 construite de-a lungul istoriei sînt încă funcționale în prezent), iar piscinele în stil victorian sînt printre cele mai frumoase construcții de acest tip.

Altceva e mai neașteptat sau, în tot cazul, mai puțin cunoscut. În 1844, un antreprenor canadian a adus în regat un grup de indieni (ojibwa) pentru a le prezenta orășenilor interesați obiceiurile și tradițiile acestora. Societatea Britanică de Înot i-a invitat pe oaspeți să participe la o cursă de înot și, astfel, iată-i pe indienii în cauză sosind călare la piscina de pe High Holborn (stradă din centrul Londrei). Mulțimea prezentă a fost uluită, ceea ce vedea era complet nou. Indienii înotau sumar îmbrăcați (ca să avem o idee, în epocă femeile înotau în mătăsuri negre brodate) cu o viteză foarte mare, într-un stil nemaivăzut de britanici. Times din aprilie 1844 descria așa stilul indienilor: complet neeuropean. Plesnesc violent apa cu brațele ca și cum ar fi palele unei mori de vînt și o bat cu forță cu picioarele. Apoi au traversat bazinul, de la un capăt la altul, cu rapiditatea unei săgeți și cu membrele aproape la fel de drepte și de încordate ca ea.

Altă relatare suna așa: indianul își lasă corpul alternativ pe partea dreaptă și pe partea stîngă, ridică un braț complet deasupra apei și avansează cît mai mult cu putință, pentru ca apoi să îl scufunde, în timp ce întreaga greutate și forță sînt lăsate pe brațul care îi trece pe sub trup, ca o vîslă care îl propulsează înainte.

Este vorba despre începuturile stilului craul, pe care Anglia victoriană nu l-a luat în seamă, catalogîndu-l drept barbar, doar era al indienilor. Peste ani, însă, s-a dovedit a fi cel mai rapid și cel mai eficient procedeu de înot.

Pentru că în istorie nu știi niciodată de unde sare... peștele. Și nici cum.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: wikimedia commons