În oranjerie

Ce poți face prin secolul al XVII-lea cînd de peste mări și țări îți sosesc în Europa portocali și alte citrice? Oranjerii?

Da, istoria este de acord. Acest tip de construcții, cu origini legate de grădinile renascentiste din Italia, au apărut ca adăpost pentru arborii și plantele pe care comercianții le aduceau în epocă în Europa și care aveau nevoie de aclimatizare. Sigur că oranjeriile nu erau pentru oricine, avînd în vedere costurile construcției, așa că au devenit și un simbol al statutului social. În plus, oricum, cetățeanul de rînd din epocă aproape sigur nu se gîndea cum să facă să crească și el nișteportocali sau lămîi.

La început, oranjeriile erau ca un soi de căsuțe de vară, construite undeva în grădina reședinței. Geamurile de sticlă erau un element esențial, întrucît plantele aveau nevoie de lumină și de căldura soarelui, așa că pe partea însorită structura oranjeriei avea cît mai multe ferestre. Chiar și așa, căldura nu era adesea suficientă, iar proprietarii trebuiau să instaleze o sursă de foc în interior, ceea ce nu făcea prea bine plantelor. Instalațiile de apă caldă în podea au fost soluția. Prin secolul al XIX-lea a fost posibilă și realizarea acoperișului din sticlă, ceea ce a adus un mare plus de soare și de frumusețe în oranjerii.

În timp, fructele în cauză au devenit accesibile prin intermediul importurilor, așa că oranjeria și-a pierdut din utilitatea ei inițială. Nu și din farmec. Dimpotrivă. Arhitecții au început să proiecteze acest tip de construcție ca pe o anexă a caselor sau a altor tipuri de construcții mai ample, adăugîndu-le și mai multă valoare estetică.

Piesele de rezistență rămîn oranjeriile istorice, care te poartă imediat în atmosfera din epocă. Oranjeria Palatului Versailles este una dintre ele. Regele Ludovic al XIV-lea a colecționat portocali de peste tot de unde era posibil la acel moment. Exista și un obicei ca regele să fie gratificat oferindu-i-se astfel de arbori, indiferent de sezon. Curtenii îi dăruiau portocali și iarna, cînd mulți dintre arbori nici nu rezistau transportului. Oricum, Oranjeria de la Versailles se putea lăuda cu cea mai amplă colecție de portocali din Europa.

Și dacă tot este vorba despre francezi și despre portocale, își face loc în istorie o băutură specifică: Orangina, apărută cîndva pe la final de secol al XIX-lea, dar care a atins apogeul prin anii ’70 ai secolului următor. De ce atunci? Mai ales pentru că în Franța postbelică exista o rezistență în creștere la influența americană, deci traducînd în materie de băuturi, și la Coca-Cola.

Într-o ediție Le Monde din 1950, un jurnalist celebru al epocii reclama cu patimă că este prea mult ca Franța să accepte și Coca-Cola de la americani, după ce acceptase guma de mestecat și filmele acestora.

Americanii, în schimb, nu cred că aveau nimic împotriva oranjeriilor...

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare(comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.