„Ideea conform căreia…“
Folosirea unor formule lungi şi complicate în locul cuvintelor simple şi scurte este o trăsătură mai generală a limbajului birocratic, a registrului clişeizat şi lipsit de marca individualităţii. Unui simplu că al exprimării cauzei în limba vorbită, în registrul popular şi colocvial, îi corespunde în stilul administrativ o formulă de tipul avînd în vedere faptul că… O variantă a acestui registru, manifestată în politică şi jurnalism şi aproape generalizată în spaţiul public, a fost la noi, pentru cîteva decenii, aşa numita „limbă de lemn“. Limbajul greoi şi împănat de cuvinte inutile poate fi favorizat politic, dar reprezintă şi o tentaţie permanentă pentru cei care încearcă să creeze în scris un efect de obiectivitate ştiinţifică, de impersonalitate solemnă.
Un exemplu supărător de lungire inutilă a exprimării, tot mai des întîlnit în ultima vreme, este oferit de formula ideea conform căreia…, prin care se înlocuieşte mult mai simpla construcţie ideea că. S-ar putea ca în acest caz să nu fie vorba doar de tendinţa de a complica limbajul, de a-i da un lustru „oficial“ sau „elevat“: poate că totul a pornit, ca în atâtea alte cazuri relativ recente (extinderea lui precum sau a lui ca şi), de la iraţionala şi contagioasa teamă de cacofonii. Formula ideea că… poate fi urmată de tot soiul de cuvinte începînd cu litera c; în asemenea cazuri, ideea conform căreia li se pare unora salvatoare! Dacă aşa stau lucrurile, ne putem aştepta la noi artificii pentru a evita inevitabilul, într-o bătălie absurdă: conjuncţia că este un conector fundamental şi indispensabil în limba română.
În orice caz, exemplele de folosire a construcţiei sînt numeroase: „Ideea conform căreia «celălalt ar fi trebuit să ştie» provoacă adeseori răni şi conflicte“ (adevarul.ro); „Ideea conform căreia cei din mediul universitar sînt duşmani ai poporului trebuie schimbată“ (mediafax.ro; declaraţie a unui politician); „Este total greşită ideea conform căreia ochelarii de soare se folosesc numai la temperaturi mari“ (armataromaniei.ro); „Ce cred covăsnenii despre ideea conform căreia copiii și-ar putea începe educația obligatorie de la 4 ani“ (covasnamedia.ro); „Discuţiile desfăşurate au conturat ideea conform căreia dezvoltarea cooperării poliţieneşti şi a cooperării judiciare constituie o miză esenţială pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor europeni“ (senat.ro) etc. Construcţia extinsă este fie tautologică, fie creatoare de complicaţii inutile; în DEX, definiţia lui conform, ca adjectiv, este „care are același cuprins cu…; identic; care este corespunzător; potrivit“, iar ca adverb – „în conformitate cu…, la fel cu…, după“. Construcţia firească – ideea că – introduce explicarea directă a unui conţinut; dezvoltarea ideea conform căreia ar părea să spună puţin mai mult, dar rămîne pînă la urmă un simplu clişeu.
Formula greoaie şi pretenţioasă sună ciudat mai ales în ştiri, unde oricum ideea nu este neapărat o idee, iar conformitatea cu ea complică aberant exprimarea: „K.I. reiterează ideea conform căreia nu îl va desemna pe L.D. premier“ (stirilekanald.ro). De altfel, diferenţa dintre un stil jurnalistic greoi şi unul alert se poate observa în echivalentele (în diferite limbi) ale aceleiaşi ştiri furnizate de o agenţie de presă. Formularea unui ziar online – „Preşedintele Donald Trump asigură: ideea conform căreia la Casa Albă ar domni haosul este doar o invenţie a mass-media“ – are destule echivalente mai sprinţare: „Trump says there’s no chaos in White House“ (eu.usatoday.com); „Chaos à la Maison Blanche? «Fake News», répond Trump“ (lepoint.fr); „Haos la Casa Albă? «Fake News», răspunde Trump“ (adevărul.ro).
Clişeul are şi varianta ideea potrivit căreia („Toate acestea susţineau ideea potrivit căreia talentul este responsabil pentru foarte puţin din succesul obţinut“, adevarul.ro). De fapt, complicarea apare şi în legătură cu alte substantive abstracte similare cu idee (părere, opinie etc.): „Doamna președinte și-a exprimat părerea conform căreia pentru regiunea Balcanilor de Vest este necesar un calendar clar“ (cdep.ro).
Se poate merge chiar mai departe în rigidizarea stilistică a redactării: „Ideea în conformitate cu care trebuie operată distincţia necesară între ştiinţă şi tehnică merită a fi reţinută“ (stiu-cum.com); asemenea exemple sînt însă, din fericire, foarte puţine.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).