Hipertiroidie academică

M-am întîlnit săptămîna trecută cu Neptun Brambulian, profesor la Studii Economice. M-a întrebat, destul de speriat, dacă auzisem ce s-a întîmplat cu colegul lui de la Finanțe, Negușor Ortoepu, zis și „Piftiuță“. Nu, nu auzisem. Ce pățise „Piftiuță“? Îl știam din vremea studenției. Un băiat deosebit de bun, dar foarte lent în tot ceea ce făcea. De aici și inedita lui poreclă. „S-a petrecut o chestie nemaipomenită“, a zis Brambulian. „Negușor e un tip de zahăr, însă, din născare, încet ca o broască țestoasă. În ultimii ani ajunsese să se tîrască, deși, nota bene, abia a împlinit 50 de ani. Nevastă-sa, ca și noi, de altfel, colegii economiști, intrase la idei că ar suferi de vreo boală și l-a bătut la cap să meargă la analize. Într-un tîrziu, sărmanul Ortoepu a acceptat și s-a internat, o zi, pentru teste generale. A decurs minunat totul (Neuro, Cardio, Gastro, Oftalmo, ORL etc.) pînă ce a aterizat la Endocrinologie. Ăștia l-au privit cu suspiciune din start. Nu le plăcea că are burtica țuguiată și fața rotunjoară, fără a fi propriu-zis gras. S-au alarmat că ar putea dezvolta un Sindrom Cushing. L au supus, prin urmare, la verificări serioase. Nu a ieșit Sindromul Cushing, dar nici sănătos nu l-au declarat. Pe seară, a venit un rezident la el cu rezultatele, precizîndu-i că domnul profesor îl găsise suferind de hipertiroidie. Hipertiroidie, s-a mirat Negușor, ce Dumnezeu mai este și asta? Nimic grav, l-a asigurat tînărul doctor. Cu tratamentul adecvat, fixat ulterior de domnul profesor, va fi ținută sub control. Oricum, a adăugat rezidentul, reci­tînd frazele de parcă s-ar fi aflat la un examen, printre simptomele ei, aș menționa: agitație psiho-motorie continuă, neliniște, excitabilitate, reacții necontrolate, viteză inexplicabilă a acțiunilor ș.a.m.d. Ortoepu a rămas siderat. Păi, eu sînt exact opusul, i-a explicat el medicului. De aceea, apropiații m-au și supranumit «Piftiuță». Cred că s-au înșelat amarnic, a replicat rezidentul. Aveți hipertiroidie. Nu puteți fi deci decît neliniștit și agitat!

Vestea l-a tulburat pe Negușor peste măsură. Nu numai că era bolnav, dar suferea de o teribilă agitație psiho-motorie! S-a gîndit imediat că avea un ADHD al maturului, că era, de fapt, un copil-adult atins de maladia cumplită a neastîmpărului nebunesc. Revelația a generat efecte dramatice. «Piftiuță» s-a schimbat radical peste noapte. A căpătat o viteză existențială de-a dreptul derutantă. Trecea pe lîngă noi cu viteza luminii, executa, simultan, cîte trei-patru activități fără să greșească vreun detaliu la nici una dintre ele. Soția lui ne-a povestit că acasă se apucase de gătit și, în timp ce învîrtea la sarmale, citea, pe tabletă, articole ISI de economie și urmărea știrile despre căderile guvernelor românești. Devenise omul-orchestră, trăia pe fast-forward, aidoma unui personaj dintr-un film american. Zbura prin viață ca o rîndunică isterică. Nu mai practica răgazul, nu neaparat metafizic, dar măcar biologic. Și-a dat singur seama de asta, întrucît, într-o seară, i-a comunicat soției că-și comandase un sicriu în care plănuia să doarmă (atît cît se mai putea vorbi despre somn, desigur, în condițiile date!), precum, odinioară, marii sihaștri creștini. Aceștia doreau să sugereze că filozoful cel mai mare al existenței noastre îl reprezintă moartea însăși și, în consecință, ar trebui să i stăm în preajmă, simbolic, pentru a fi înțelepți. Pe Ortoepu nu principiul memento mori și nici înțelepciunea lui implicită îl frămîntau, ci nevoia internă, presiunea sufletească de a termina totul la timp, de a nu fi prins pe picior greșit în nici o circumstanță. Moartea consituia un eveniment al vieții și, ca atare, nu putea rămîne neprevăzută, mai ales că fusese diagnosticat și cu necruțătoarea hipertiroidie. A început așadar să doarmă cîteva zeci de minute pe noapte într-un coșciug. Vechiul «Piftiuță» se topise și o personalitate nouă, năucitoare, ieșise la suprafață: un fel de «Electruță». Din «răcitură» mai supraviețuise, poate, doar tremuriciul. Un tremurici comportamental devastator…

Demența însă, dragul meu, abia acum s-a declanșat“, zise Neptun sentențios. „Îl sună domnul profesor pe Negușor să vadă cum merge tratamentul. Nu prea bine, spune ăsta, sînt neliniștit, dar m-am obișnuit. Așa-i hipertiroidia! Agitată! Cum hipertiroidie!?! – s-a răstit profesorul, turbat, în telefon. Dumneavoastră aveți hipotiroidie, caracterizată, taman pe dos, de lîncezeală și apatie! Iar a citit greșit dobitocul ăla de rezident diagnosticul de pe foaia de observație! Îl dau afară, îl crucific în amfiteatrul spitalului!… Codrine, s-a prăbușit cerul pe Ortoepu cînd a auzit vestea! Părea, brusc, exsanguinat. S-a întins în coșciug și nu s-a mai putut ridica. Facultatea nu a vrut să-l pensioneze, așa încît îl cară mereu la școală, pe brațe, cîțiva studenți înainte de ore. Îi sprijină sicriul de perete, lîngă catedră, iar el își mormăie de acolo cursul, fără nici un entuziasm…“ 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.