Graffiti

25 iunie 2019   TÎLC SHOW

Un cuvînt ca graffiti este, fără îndoială, un împrumut lexical necesar. Noţiunile pe care le denumeşte ar fi fost imperfect desemnate prin termeni ca inscripţii sau desene şi prea complicat descrise prin formule mai ample. În DEX, definiţia cuvîntului evocă o accepţie culturală mai veche, din arheologie şi din filologia clasică – „inscripție sau desen executat prin zgîriere pe monumentele antice“ – şi una aparent modernă, dar incompletă şi imperfectă – „inscripții sau desene zgîriate pe pereți“. Fenomenul modern, familiar astăzi marilor oraşe, cu forme de manifestare artistică, nu presupune însă zgîrierea, ci desenul şi pictura; în dicţionarul Cam-bridge online, definiţia generală a termenului graffiti se referă la cuvinte sau desene, în special umoristice, vulgare sau politice, trasate pe ziduri, uşi etc., în spaţii publice; în Wikipedia, în mod şi mai explicit, se vorbeşte despre lucruri scrise sau desenate, de obicei fără permisiune, în spaţiul public, pe pereţi sau pe alte suprafeţe, inclusiv ca formă de expresie artistică.

După ediţiile mai recente din DEX şi mai ales după indicaţiile normative din Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM, 2005), graffiti este un substantiv neutru plural, defectiv de singular. Descrierea minimală a cuvîntului permite contexte de tipul există graffiti, aceste graffiti, multe graffiti. Din dicţionare nu aflăm însă cum ar trebui articulat definit cuvîntul şi înţelegem că nu ar trebui folosit la singular. Urmînd indicaţiile normative, vorbitorii recurg la o folosire invariabilă, adjectivală, în construcţii care evită flexiunea: arta graffiti, fenomenul graffiti, mişcarea graffiti etc.

E păcat că termenul atît de necesar nu a fost încă adaptat şi validat de normele morfologice în cel mai convenabil mod. Problema este una mai generală, a cuvintelor împrumutate – din italiană, în acest caz – cărora nu le preia şi forma de singular (graffito), iar pluralul nu este uşor de utilizat. Graffiti are finala specifică pluralului românesc masculin, dar nu poate fi încadrat între masculine (ca paparazzi, de exemplu), pentru că semantica sa îl orientează către neutre. Soluţia uzului este deci de adăugare a unei desinenţe (-uri) specifice substantivelor neutre: „Zidurile Bucureştiului sînt pline de desene, graffiti-uri, inscripţii, mesaje, slogane“ (ziare.com); „Graffiti-uri şi plăci memoriale“ (dilemaveche.ro). Forma graffitiuri cumulează două mărci de plural, una etimologică şi una necesară adaptării la morfologia românei; un caz similar este al formei sticksuri, unde marca de plural englezesc (-s) este urmată de desinenţa pluralului românesc (-uri). Desinenţa -uri permite şi articularea substantivului: „Graffitiurile politice de la Cupa Mondială“ (vice.com); „războiul contra graffitiurilor“ (monitorulcj.ro) etc. Cuvinte asemănătoare au fost adaptate sau au în continuare probleme de adaptare: spaghetti a devenit spaghete, descris în dicţionare ca feminin plural; confetti (care a avut o variantă mai veche confete, neimpusă) întîmpină în continuare dificultăţi de utilizare articulată.

În uzul actual, forma graffiti are şi valoarea de substantiv singular: „Graffiti-ul nu e doar un simplu text“ (Wikipedia); „graffiti-ul este o problemă, dar nimeni nu vorbeşte despre el“ (adevarul.ro); „Graffitiul hiperrealist, tot mai întâlnit în multe orașe“ (stiri.tvr.ro); „moda graffitiului“ (stiri.tvr.ro).

În italiană, termenul graffito se referea, tradiţional, la inscripţia sau desenul scrijelit cu un instrument ascuţit pe piatră, metal, ceară etc.; la sensul tradiţional s-au adăugat utilizările moderne, reintrate în italiană prin intermediarul anglo-american al termenului internaţional. Sensurile noi s-au grefat pe termenul vechi, producând derivate ca graffitismo (fenomenul) şi graffitista (autorul de graffiti). În engleză, termenul e folosit mai ales ca plural, rareori apărând şi forma de singular graffito. Alte limbi au tratat cuvîntul ca substantiv invariabil, producînd un singular cu formă identică: în franceză este acceptat singularul graffiti (le graffiti), pluralul primind şi marca specifică -s (les graffitis).

Deşi a fost înregistrat tîrziu de dicţionarele noastre (cu citate oferite de Dicţionarul de cuvinte recente, DCR, ediţia a doua, din anii ’90), cuvîntul nu este chiar nou. Atestările din secolul al XX-lea aparţin însă sferei culturale şi actualizează sensul vechi. În Tribuna poporului (13 noiembrie 1902), într-un text de Radu D. Rosetti, cuvîntul italienesc apărea în vorbele unui călugăr italian – „Acestea sînt urmele barbarilor moderni – i graffiti – cari au găsit de cuviinţă să se iscălească pe pereţii altarelor“. În perioada adaptării morfologice, cuvîntul era uneori tratat ca substantiv masculin plural: „acele copilăroase zgîrieturi de nume şi reflexii, … acei naivi graffiti“ (Satul şi şcoala, 3, 1932).

Oscilaţiile formei şi ale sensului ar putea fi depăşite, acceptîndu-se uzul actual al cuvîntului. Cred că dicţionarele noastre (urmînd şi modelul francezei) ar trebui să accepte singularul graffiti, pluralul graffiti(-)uri, dar mai ales să actualizeze definiţia cuvîntului. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Foto: Anna Frodesiak, wikimedia commons, Haikou, China

Mai multe