George Enescu - amintiri de profesor

„O singură meserie mi-a displăcut: cea de profesor. Din nefericire, am profesat-o mult!“, scrie George Enescu în cartea sa de amintiri (Bernard Gavoty, Amintirile lui George Enescu, Curtea Veche Publishing, 2017). Mult și cu succes, putem adăuga. Succes care poartă cel puțin un nume: Yehudi Menuhin.

Enescu nu disprețuia meseria de profesor, nici pe departe, doar că, așa cum chiar el a mărturisit, nu avea destulă încredere și entuziasm pentru a o practica. Cu toate acestea, de-a lungul carierei sale, a fost nevoit să dea lecții de muzică pentru a se asigura ca… melodia pușculiței personale să aibă o oarecare armonie și un ritm. Ținea lecții și pentru prețul de 80 de franci, o avere în epocă (înainte de 1914), dar și pentru cinci franci, suma care nu îți asigura mai mult de o cină bună (parcă nu pare prea rău nici așa, totuși, nu?).

Faptul că l-a îndrumat pe unul dintre cei mai valoroși violoniști ai secolului al XX-lea, însă, s-a contabilizat cu siguranța pe alte tempouri decît cele materiale. Este vorba de Yehudi Menuhin, născut în Statele Unite (din părinți cu religie iudaică, un rus și o tătăroiacă), și care încă de la vîrsta de opt ani începuse să își facă remarcat numele în țara de baștină.

Prin 1925, în timp ce domnul Enescu se afla la Paris pregătind un spectacol, în cabina sa și-au făcut apariția un domn împreună cu fiul său. Acesta din urmă avea o cutie de vioară în mînă. Era viitorul mare muzician Menuhin, care venise la George Enescu pentru a lua lecții. Enescu l-a chemat a doua zi pentru a-l asculta; audiția i-a confirmat cu desăvîrșire talentul băiatului și l-a făcut să accepte, cu plăcere, să se ocupe de el. Doar că acest lucru nu se putea întîmpla imediat întrucît artistul român tocmai urma să plece în țară.

Cînd s-a întors, profesorul și elevul au început să lucreze împreună, pentru ca la următoarea plecare a lui Enescu în România, întrega familie Menuhin să îl urmeze, la Sinaia, unde acesta avea casa.

Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si – șapte note muzicale pe portativ; tot atîția ani, timp de cîte o lună, în camera de hotel de la București a lui George Enescu au răsunat acorduri de vioară exersate de Yehudi sub atenta îndrumare a profesorului său.

Devenit deja un tînăr artist, Yehudi Menuhin a fost sfătuit chiar de Enescu să treacă și pe la alți specialiști. Nu dorea ca personalitatea lui să influențeze exclusiv stilul muzicianului încă în formare. Yehudi i-a urmat sfatul, dar întotdeauna s-a întors și la lecțiile primului profesor, pînă cînd cei doi, maestrul și discipolul, au început să cînte împreună.

Melodia continuă, ca și istoria.