Frustraţi de toate naţiile

25 noiembrie 2008   TÎLC SHOW

Am un vecin scund, cu pălărie, care merge cu o mînă la spate în vreme ce în cealaltă ţine lesa cîinelui mic şi alb pe care-l scoate la plimbare, printre blocuri, de două ori pe zi. Un amic din cartier mi-a povestit că omul acesta, aparent paşnic, i-a înţepat într-o zi un cauciuc de la maşină. Mi l-am imaginat cum, tot aşa într-o zi, plimbîndu-şi liniştit căţelul, a scos la un moment dat din buzunarul pardesiului (cu mîna pe care de obicei o ţinea la spate) un instrument ascuţit, s-a aplecat şi fîssss... Supărarea lui era alarma acelei maşini care se declanşa prea uşor şi-i strica liniştea. Amicul mi-a explicat că montase alarma aceea exasperat de mulţimea incidentelor şi atacurilor asupra proprietăţii lui. Numai că atunci cînd a fost înţepat cauciucul, alarma n-a sunat. Omul cu pălărie şi căţel are el însuşi un Tico de care dacă te vede că te apropii prea tare în parcare, te atenţionează cu o voce plată: "Vezi că asta e maşina mea, puneţi-o pe a ta mai departe, ca să n-avem probleme". Cînd în zonă sînt parcate automobile pe care nu le cunoaşte, le ridică meticulos ştergătoarele. Uneori discută pe alee cu alţi vecini pensionari. Nu e nevoie să asculţi ce spun. După expresii şi după felul în care-şi mişcă buzele şi dau din cap e mai mult decît evident că-şi bîrfesc vecinii şi se plîng plini de năduf că nimic nu mai e ordonat şi "civilizat" ca pe vremea lor. Într-o zi, peste 20 de proprietari de autoturisme de pe aceeaşi stradă s-au trezit cu maşinile zgîriate de la bara din spate pînă la cea din faţă, probabil cu o cheie. Cineva l-a văzut de la balcon pe făptaş: un copil din clasa a cincea. Ţintele sale exclusive s-au dovedit a fi fost mărcile străine. Cheia sa n-a atins nici o Dacie şi a ocolit chiar şi un Cielo. Tatăl copilului e taximetrist şi conduce un Cielo (pe care-l ţine într-un garaj). Toată lumea s-a gîndit că prin fapta fiului s-ar întrevedea frustările tatălui. Mai ales că atunci cînd i-au fost aduse la cunoştinţă cele săvîrşite de odrasla sa, taximetristul a devenit agresiv, a făcut urît, a cerut dovezi şi în cele din urmă, i-a gonit pe reclamanţi. Un alt vecin adună diverse obiecte aruncate prin gunoaie şi duce totul la subsol: uşi de dulap, cartoane, peturi, cuva unei maşini de spălat, ţevi, clanţe stricate, cauciucuri uzate etc. La şedinţele de bloc individului i se atrage atenţia că nu e în regulă să depoziteze toate acele lucruri - dintre care unele inflamabile - într-un spaţiu comun, mai ales că are antecedentul incendierii propriului garaj. El îşi continuă însă obiceiul plîngîndu-se de răutatea vecinilor şi de propria sărăcie din care spune că ar vrea să iasă montîndu-şi centrală termică individuală (un vis vechi pentru care însă aceiaşi vecini nu-i dau aprobare). Omul se duce în fiecare zi la cumpărături în pas alergător... Într-o dimineaţă, locatarii blocului meu au fost treziţi de urletele administratorului blocului de vizavi. Un om din blocul meu "îndrăznise" să arunce o pungă de gunoi în tomberonul blocului lor. "Noi plătim gunoiul ca să ne umpleţi voi pubelele? Ia-ţi înapoi gunoiul, nesimţitule!" - i-a zis administratorul, care l-a şi invitat la acţiune, deschizînd capacul recipientului pe fundul căruia corpul delict zăcea împrăştiat. Constatînd că scuzele şi atitudinea spăşită nu fac decît să-l conducă spre fundul pubelei, "împricinatul" a ales soluţia contraatacului cu invective ("Gunoi eşti tu, măi, idiotule!") şi s-a îndreptat ameninţător spre tomberon, trîntindu-i capacul la loc cu un zgomot care l-a făcut pe administrator să tresară şi să bată în retragere. Din toate aceste exemple aş fi vrut să trag concluzia că relaţiile dintre vecinii sînt de multe ori duşmănoase şi otrăvite ca urmare a prea marii îngesuieli din blocuri, că buna vecinătate e lucru rar, că din perioada comunistă foarte mulţi oameni au rămas cu sechele, înrăiţi şi frustraţi dacă nu chiar derglaţi de-a binelea... şi aşa mai departe. Tocmai am aflat însă de la o româncă stabilită într-un mic sat din Austria, că pastorul bisericii de lîngă casa ei avea obiceiul să tragă clopotele în fiecare dimineaţă, la ora cinci, de cîte 80 de ori. Cînd ea a îndrăznit să-i sugereze că acest lucru o cam deranjează, preotul s-a făcut foc de supărare iar în dimineţile următoare a tras clopotele de peste 500 de ori.

Mai multe