Frumuseţea injustă a fotbalului
Cea mai frumoasă echipă (Barcelona) a fost bătută frumos de altă echipă frumoasă (Bayern). În ce stă, adică, frumuseţea fotbalului?
Fotbalul e frumos pentru că nu vrea să facă dreptate. Ori de cîte ori îl delegăm să fie justiţiar, fotbalul ne face de rîs, ceea ce nu e deloc rău în aceste zile în care orice zîmbet e util, mai ales cel îndreptat spre propriile naivităţi. Ani la rînd, cluburile din Spania au dominat Europa, făcîndu-ne să nu mai pricepem nimic.
Cum vine asta: Barca şi Real au datorii imense la bănci şi la stat, dar joacă miraculos, în timp ce nemţii îşi plătesc impozitele, dar echipele lor sînt mereu inferioare risipitoarelor cluburi latine?! Unde este echitatea? Dar uite că, pînă la urmă, lucrurile sînt aşezate în ordinea lor sportivă şi fiscală, de vreme ce Bayern München stopează dominaţia superbă a Barcelonei! Numai că victoria lui Bayern în Liga Campionilor, în faţa Barcei, vine taman în momentul în care toată planeta află că Uli Hoeneß, şeful prosperei echipe din Bavaria şi cel mai respectat manager de club din Germania, a dosit 500 de milioane de euro într-un cont elveţian, pentru a se sustrage taxelor. E devreme pentru speculaţii, dar o sumă ca asta nu e doar a lui şi poate avea o dureroasă legătură cu fotbalul. Şi atunci, ce rămîne din fotbal cînd cazi în dizgraţie, chiar în momentul în care te pregăteşti să devii numărul 1 mondial? Ce să rămînă? Rămîne jocul, la pieptul căruia să ne cuibărim – ca într-un faaaa-buu-los reportaj despre copiii cu autism, publicat aici, în Dilema veche, de Luiza Vasiliu – şi să-i spunem: „Ia-mă în braţe şi nu mă vărsa pe jos.“